The Net Pastors Journal, Rus Ed 28, Летнее издание 2018
Летнее Издание 2018
Служение Института Библейского Проповедования…
“Укреплять Церковь через библейскую проповедь и руководство”
Автор: Проф. Роджер Паскоу, Директор,
Института Библейского Проповедования
Кембридж, Онтарио, Канада
Email: [email protected]
Тел.: 1-519-620-2375
Часть I. Передача Послания
В этом издании мы подходим к концу семилетней серии «Основы разъяснительной проповеди». В следующем издании мы начнем новую серию статей «Динамика церковного руководства».
В последнем издании (Весна 2018 года) мы рассмотрели некоторые шаги по завершению написания вашей проповеди или заметок к ней, а также некоторые напоминания в каждом разделе вашей проповеди от введения к заключению. Таким образом, уместно завершить этот курс проповеди некоторыми комментариями о том, как фактически передать сообщение. Сначала давайте посмотрим еще раз на ...
A. Практические Моменты Передачи Послания
1. Использование Заметок К Проповеди
Чтобы избежать повтора, я настоятельно рекомендую вам использовать заметки, когда вы проповедуете. Как я упоминал в последнем издании этого журнала, существуют различные формы заметок.
- Полная рукопись. Если вы новичок-проповедник, вам следовало бы написать свою проповедь в полном объеме, так как вы ее хотели бы проповедовать.
- Набросок проповеди.
- Усиленный план проповеди (краткое изложение проповеди).
Чтобы объяснить, почему я призываю вас использовать заметки к проповеди, нам важно понять некоторые из опасностей, связанных с не использованием заметок:
- Ваше послание будет неуравновешенным. Вероятно, вы потратите слишком много времени на одном разделе своей проповеди, и у вас не будет достаточно времени для другого.
- Ваше послание не будет сосредоточенным. Вы пойдете по касательным, и прежде чем вы это поймете, вы не будете знать, где вы находитесь, или как вы туда попали. Возвратиться назад, если это произойдет, часто очень сложно.
- Ваше послание будет либо слишком коротким, либо слишком длинным, потому что вам не хватит понимания, чтобы узнать, где вам быть в течение времени, выделенного вам.
- Вы скажете вещи, которые не важны (или, что еще хуже, неточны или неправильны), в то время как вы забудете сказать то, что важно. Ваша память просто не может сохранить все, что вам нужно передать.
В дополнение к преимуществам использования заметок, о которых я упоминал в последнем издании этого журнала, вот еще несколько преимуществ, которые для меня одинаково важны:
- Заметки снимают давление с вашей памяти. В проповеди достаточно давления, чтобы забыть план, ключевые моменты, иллюстрации, применение и заключение.
- Заметки оставляют ваш ум свободным только для одной функции - для передачи послания. Мне не нужно вспоминать, что сказать, а также как это сказать. Сама проповедь целиком настолько важна, что я хочу, чтобы весь мой фокус был на передаче послания после разбора ее содержания. Это не убирает спонтанность, но и не требует ее. Я бы сказал, что лучшая коммуникация - это немедленное использование заметок - т. е. ваши заметки задают повестку дня и содержание, но вы передаете ее так, как будто у вас нет заметок к ней.
2. Стиль Передачи
Как вы передаете ваше послание будет в какой-то степени зависеть от вашего таланта, вашего обучения, вашей индивидуальности и вашего опыта. Хоть мы и учимся у других и наставляем их, наш стиль должен быть нашим. Он может быть разговорным или дидактическим, формальным или более неформальным.
Будьте самим собой, но не думайте, что теперь допустимы случайность или отсутствие профессионализма. Никто не хочет приходить в церковь, чтобы быть смущенным проповедником. И люди не будут приводить друзей, если они думают, что есть шансы приткнуться либо а ваш стиль, либо о ваше содержание. Итак, будьте собой, но в то же время будьте гладким, вежливым, последовательным, надежным.
3. Будьте Услышаны
А. Голос
Поймите акустику. Используйте свой голос таким образом, который соответствует акустике и посланию. Узнайте, как использовать звуковую систему в ваших интересах. Удостоверьтесь, что звукач настроит вам приемлемую громкость и тон. Для ваших слушателей нет ничего хуже, чем то, что он не услышит вас или будет оглушен громкостью.
Изменяйте уровень громкости голоса. Это делает послание интересным и указывает на страсть и важность того, что вы говорите.
Изменяйте уровень высоты голоса. Если вы не меняете тональность своего голоса, вы можете попасть в одну или несколько из этих раздражающих привычек:
а) Монотонность. Вы говорите не меняя тон. Это очень скучно для ваших слушателей.
б) Низкий тон или «рычание».
в) Постоянный высокий тон. Интенсивность речи или нервозность могут побудить некоторых проповедников развивать высокий тон. Это очень отвлекает.
г) С другой стороны, меняя свой тон голоса, вы делаете акцент на том, что важно в вашей речи, вы по разному говорите, и показываете страсть к тому, что вы говорите.
а) Практикуйте свой тон. У всех колонок есть свой тон. На ваш тон могут влиять нервозность, или громкость голоса, который может напрячь ваше горло. Носовой тон обычно возникает из-за напряжения в носу.. Грудной хрипловатый тон, с другой стороны, обычно возникает из-за напряжения в горле.
Вы можете изменить свой тон, если он отвлекает внимание людей. Возможно, вам нужна постановка речи, но, скорее всего, вы сможете изменить свой тон, просто осознавая, как вы звучите и сознательно меняя звук и тон.
Б. Практикуйте Речь
Следите за своей скоростью речи. Тенденция заключается в том, чтобы говорить слишком быстро или слишком медленно. Выступая слишком быстро, люди выпаливают (например, как пулеметный огонь); слишком медленно - нагоняет скуку на людей. Средний уровень речи в проповеди должен быть немного быстрее, чем разговорная речь. около 180 слов в минуту. Этот уровень речи удерживает внимание людей, но не убивает их в перекрестном огне.
Следите за своей скоростью речи. Тенденция заключается в том, чтобы говорить слишком быстро или слишком медленно. Выступая слишком быстро, люди изгоняют (например, пулеметный огонь); слишком медленно заставляет людей до смерти. Средний уровень речи в проповеди должен быть немного быстрее, чем разговорная речь. около 180 слов в минуту. Этот уровень речи держит внимание людей, но не убивает их в перекрестном огне.
Разнообразие важно. Используйте более быструю речь, чтобы показать радость или покрыть материал, который не так важен или не требует таких деталей. Используйте более медленную речь для передачи важных или сложных идей, требующих времени для погружения и осмысления.
Используйте паузы. Пауза в подходящий момент делает акцент, создает напряжение, влияет на смысл, привлекает внимание людей. В ней говорится: «Это важно, поэтому нам нужно сделать паузу».
Темп. Темп, с которым вы передаете проповедь, должен отражать устойчивое движение к цели. Не “гоните” в один какой-то момент (как будто у вас не хватает времени) и не “ползите” в другой.
4. Будьте Понятны
Используйте устный стиль, который легко понять. Выберите словарный запас, который можно понять, и если вы используете слово, которое не является известным, всегда уточняйте, что оно значит. Держитесь подальше от всяких технических терминов, которые вы не объясните им - нельзя произвести впечатление на людей нашими знаниями, но можно использовать нашу проповедь, чтобы расширить словарный запас людей.
5. Будьте Ясны
Четко сформулируйте свои слова. Не смешивайте слова вместе. Будьте отчетливы. В случае необходимости уделяйте особое внимание. Акцентируйте слова соответствующим образом, чтобы смысл был понятен.
6. Будьте Естественны
Весь язык тела должен быть естественным, но если ваш «естественный» язык тела каким-либо образом отвлекает от послания, измените его.
Используйте жесты, которые естественны, уместны, выразительны. Развивайте свои собственные жесты.
Помните о том, как вы смотрите на аудиторию. Не делайте выражения лица, которые выглядят смешными или глупыми или болезненными. На самом деле, не делайте ничего, что отвлекает от послания.
Б. Передача Послания И Аудитория: “Держать Контакт”
1. Держать Зрительный Контакт
Зрительный контакт является важным и иногда его трудно поддерживать. Самый простой способ позволить каждому думать, что вы смотрите на них, - это сосредоточить свои глаза на разных участках собрания людей, чтобы вы не смотрели на одного человека в частности, а охватывали область зрительного зала. Сфокусируйте глаза на одной области на минуту, затем перейдите в другую область, чтобы покрыть все пространство.
Не смотрите на потолок или над головой людей. Это очень раздражает. Тем не менее, многие проповедники, похоже, с трудом смотрят на людей.
Установите заметки на правильной высоте на кафедре, чтобы ваше движение глаз от заметок к людям было ограничено. Чем выше ваши заметки, тем меньше вам нужно перемещать глаза вверх и вниз. Это не только уменьшает читаемость ваших заметок, но и дает более продолжительный зрительный контакт.
2. Обратная Связь С Аудиторией
Используйте «вы», чтобы быть личностным, прямым и убедительным.
Задавайте риторические вопросы (например, как Павел делает в послании к римлянам).Вопросы привлекают аудиторию к посланию. Соответствующие вопросы заранее предостерегают. Вопросы помогают перейти к применению.
3. Применение
На протяжении всей своей проповеди ответьте на вопросы: «Какая разница в этом для вас? Как вы это можете применить в своей жизни?
А) Сделать Послание Личным
Говорите с сердцем; будьте эмоциональны, но также назидательны. Расскажите о своей личной заинтересованности в них, как в людях, о вашей заботе и переживаниях.
Б) Быть Прямым,
Каждое послание должно иметь элемент срочности. Это действительно важно, потому что Христос грядет и т. д.
Перспектива вашей проповеди затрагивает людей различными способами - духовно, вечно, теологически.
В) Использовать Наглядные Пособия (Powerpoint, Видеоклипы, Записанные Песни И Т. Д.)
Наглядные пособия должны просто усиливать послание. Если вы используете их, убедитесь, что они сделаны хорошо, иначе они отвлекут от вашего послания.
Прежде всего, проповедник - наглядное пособие. Именно к нему вы хотите, чтобы все внимание обращалось, не потому, что вы хотели бы быть в центре внимания, а потому, что (1) вы хотите сосредоточить внимание полностью на своем послании; (2) вы хотите быть воплощением (визуальной помощью) вашего послания.
В. Коммуникация И Проповедник
1. Жизненный Аспект Связи
«И слово мое и проповедь моя не в убедительных словах человеческой мудрости, но в явлении Духа и силы» (1 Кор. 2:4)
Провозглашение послания должно быть «в явлении Духа и силы». Здесь Павел говорит о проповеди больше, чем о самом проповеднике.
Наша проповедь должна «продемонстрировать», что это делается под руководством, контролем и поддержкой («силой») Духа. Именно это делает проповедь эффективной в жизни аудитории.
Д-р Мартин Ллойд-Джонс сказал: «В мире существует всякая разница между проповедью просто из человеческого понимания и энергии и проповеди (с) сознательной улыбкой Бога» (Мартин Ллойд-Джонс, «Возрождение», с. 295, цитируется в “Помазанной Разъяснительной Проповеди”, с. 236)
Поклонение Святому Духу жизненно важно для эффективной, сильной проповеди. Святой Дух является божественным агентом, который делает истину живой и делает истину жизненно важной (см. 1 Иоанна 2: 2; 2 Кор. 1: 19-22).
2. Местный Аспект Коммуникации
Позвольте мне предложить несколько упражнений, которые помогают голосу:
а) Практикуйте, создавая голос, глубоко дыша от диафрагмы. Вот так дышат профессиональные певцы. Это дает контроль.
б) Практикуйте голос, читая проповедь вслух. Сосредоточьтесь на артикуляции, произношении и акценте.
в) Практикуйте тестирование голоса по следующим характеристикам:
1) Проецирование (сила). Это способность «бросить» свой голос, чтобы все могли слышать.
2) Производство (мягкость). Используйте управление дыханием, чтобы регулировать постоянство звука.
3) Защита (контроль). Знайте ограничения своего голоса.
г) Практикуйте отдых голоса, особенно когда ваш голос устал или охрип. Используйте периоды молчания, чтобы расслабить мышцы голоса.
д) Практикуйте исцеление голоса, используя, при необходимости, соль, смазку (леденцы для горла) и уход. Смазка особенно важна, поскольку рот и горло имеют тенденцию высыхать, если вы нервничаете.
е) Практикуйте охрану голоса. Избегайте напряжения голоса. Постарайтесь защитить свой голос от ветра и кондиционирования воздуха. Будьте особенно осведомлены о разговоре по телефону в течение длительных периодов времени.
ж) Практика использования голоса. Сделайте это подсознательным усилием каждый раз, когда вы говорите, чтобы знать, как вы используете свой голос. Голоса многих людей звучат плохо, а не потому, что так они сделаны, но из-за того, как они их используют.
3. Визуальный Аспект Коммуникации
“И был я у вас в немощи и страхе и великом трепете” (1 Cor. 2:3)
Нервозность в проповеди - это нормально. Даже самые великие и самые опытные проповедники страдают от нервов и чувства неадекватности. Апостол Павел спросил: «Кто способен к сему?» (2 Кор. 2:16). Это обращает нас на Господа - это хорошо.
Но нервы не должны нас калечить. Это одно из преимуществ в том, чтобы быть хорошо подготовленным и использовать заметки. Мы все еще можем говорить с властью, несмотря на то, что мы чувствуем себя внутренне, потому что знаем, что мы говорим слово Божье.
Личная внешность. В каком-то смысле мы хотим быть завуалированными из виду, чтобы люди увидели Христа в нашем послании. С другой стороны, мы - человеческие агенты, которым Бог решил передать послание. Таким образом, мы должны представить себя таким образом, чтобы не отвлекать аудиторию от послания. Для этого ваш внешний вид должен быть скромным; и ваше личное обращение не должно быть соблазнительным ни для кого в аудитории.
Г. Коммуникация И Случай
Каждый проповедник должен быть чувствительным к случаю при выборе его темы или текста, при подготовке содержания и напора послания, а также при представлении послания. Если случай - свадьба, например, ваш контент должен соответствовать этому случаю, и ваша послание обычно будет сосредоточено на счастье этого дня.
Разумеется, подготовка и презентация были бы совсем другими, если бы случай был похороны, когда скорбящим было бы адресовано несколько другое послание, а доставка бы послания была бы должным образом оформлена.
Аналогичным образом, регулярные воскресные сообщения будут отличаться при их подготовке и представлении в зависимости от случая. Специальные воскресенья, такие как День благодарения, юбилеи, Пасха и Рождество, диктовали бы тему, которая должна быть подготовлена, и способ, в котором они представлены.
Д. Коммуникация И Цель
У каждой проповеди есть цель. Если цель состоит в том, чтобы иметь дело с конкретным провалом в жизни церкви или конкретной проблемой в отношениях, то соответственно будет затронута подготовка этих сообщений и их представление.
Если цель является евангелической или увещевательной, опять же, выбор текста, содержания сообщения и стиля презентации должен соответствовать этой цели.
Таким образом, цель влияет на выбранную тему или текст, применение текста, используемые иллюстрации и способ представления.
Часть II: Экспозиция
“Дисциплина в церкви” (1 Кор. 5:1-13)
Профессор Стивен Олфорд
Введение В этой главе мы начинаем новый раздел в раскрытии первого послания к коринфянам. До этого момента апостол занимался главным образом проблемой разделений в церкви. Теперь он обращается к столь же серьезному вопросу о беспорядках в церкви. Есть три, в частности, которые упоминаются в рамках следующих двух глав. Они имеют отношение к дисциплине в церкви (5: 1-13), закону в церкви (6: 1-11) и нечистоту в церкви (6: 12-20). Для нас важна сейчас дисциплина в церкви. Из чтения этого послания совершенно очевидно, что коринфяне были настолько озабочены своей плотской мудростью и философией, что они не обращали внимания на моральные обязательства Евангелия, которым они были посвящены. Неправильное мышление всегда вызывает неправильную жизнь. В результате этого церковь постигла моральная катастрофа, и Павлу пришлось столкнуться с ней. Он должен был недвусмысленно изложить дисциплинарные меры, которые необходимо было предпринять. Поскольку мы рассматриваем дисциплину в церкви, я предлагаю вам, прежде всего обратить внимание на:
I. Серьезность Морального Бедствия В Церкви
«Есть верный слух, что у вас появилось блудодеяние...» (1 Коринфянам 5: 1). Построение этих вступительных слов указывает на то, что рассматриваемый грех был предметом общих сплетен - не только внутри собрания, но и по всему городу. Нет необходимости подробно останавливаться на фактическом преступлении, за исключением того, что оно является самым грубым нарушением морального закона. Христианин жил безнравственно со своей мачехой. Тот факт, что описанный грех является блудодеянием, указывает на то, что ее муж был либо мертв, либо они были разведены. Отсутствие каких-либо упоминаний о женщине свидетельствует о том, что она, должно быть, была неверующей и, следовательно, вне юрисдикции церкви. Эта форма безнравственности была настолько отвратительной и ужасающей, что она была не только осуждена еврейским законом (Левит 18: 8), но также была запрещена римским правом. Действительно, это грех, который редко встречался среди не возрожденных язычников.
Теперь Святой Дух счел нужным записать эту грязную историю, чтобы мы могли узнать серьезность греха в церкви. Если тот христианин мог опуститься так низко во дни апостольского христианства, что можно говорить о наших днях, нам важно усвоить урок, который содержится в этой главе. Серьезность этой моральной катастрофы в церкви подчеркивается:
1) Личная виновность Преступника "... тот, кто совершил этот поступок ..." (1 Коринфянам 5: 2). Совершенно очевидно, что это преступление было не просто изолированным действием греха. «Иметь жену отца» означает, что он жил с ней. Точно так же фраза «тот, кто совершил этот поступок» указывает на то, что он практиковал этот грех в течение некоторого периода времени. Наша первая реакция заключается в том, что скорее всего этот человек был, вероятно, номинальным христианином без понимания и знания о Христе. Но ссылка Павла на него, как в этой главе, так и в его втором послании (2: 6-8), подтвердит мнение о том, что этот человек был действительно рожден свыше, но сильно отступил в сердце и в жизни.
Какое предупреждение для вас и для меня! Помимо благодати Божьей, нет ничего, что помешало бы нам опуститься так же низко. И трагедия такого морального разлома заключается в том, что такой грех в первую очередь совершен против святого Бога, а затем и против Тела Христова. Когда Давид осознал свой грех с Вирсавией, он воскликнул: «Тебе, Тебе Единому согрешил я и лукавое пред очами Твоими сделал» (Псалом 50: 6). Но к этому еще и добавилось осознание того, как он разрушил жизнь невинной женщины и забрал жизнь невинного и верного человека. Это заставляет нас рассмотреть вторую причину серьезности моральной катастрофы в жизни церкви:
2) Общественные последствия преступления «И вы возгордились вместо того, чтобы лучше плакать...» (1 Коринфянам 5: 2). Как раковое заболевание, грех всегда отравляет и парализует тело. Поэтому на всю общину повлиял моральное падение этого человека. Вместо траура они хвастались. Павел использует необычное слово, чтобы описать, каково должно было быть их отношение. Они должны были «оплакивать», подобно тому, как оплакивают мертвых. Они должны были признать, что здесь был человек, который не только отпал от благодати, но и отделился от жизни церкви. Вместо этого они хвастались своей терпимостью к греху и этим отношением стали соучастниками греха.
Джон Морли однажды сказал: «При определенных условиях компромисс - самое аморальное слово на английском языке». И Морли прав! Когда человек или церковь компрометируют вопросы греха, имя Бога бесчестят, работа сатаны продвигается, и церковь оказывается беспомощной. Не только мужчина, но и церковь должны были раскаяться задолго до того, как Павел написал это послание, потому что раскаяние - один из величайших признаков возрождения. Только через сокрушенное, искреннее сердечное покаяние мы можем ожидать, что Бог благословит нашу жизнь и наши церкви. Однако, похоже, в наши дни мы потеряли всякое чувство греховности греха. Вместо того, чтобы оплакивать наши неудачи в церкви, мы хвалимся нашей терпимостью, нашими компромиссами и нашей большой сердечностью. Бог помилуй нас! Далее мы рассмотрим:
II. Стандарт Судебной Дисциплины В Церкви
«В собрании вашем во имя Господа нашего Иисуса Христа, ... силою Господа нашего Иисуса Христа, предать сатане во измождение плоти, чтобы дух был спасен в день Господа Иисуса» (1 Коринфянам 5: 4-5). Что бы мы ни думали, Божий стандарт дисциплины в отношении греха в церкви безошибочен и неизменен. Эта глава оставлена для нас, чтобы показать нам как решать подобные вопросы в церкви. Пожалуйста, обратите внимание на три вещи, касающиеся дисциплины в церкви:
1) Значение дисциплины “…предать сатане во измождение плоти, чтобы дух был спасен в день Господа Иисуса” (1 Кор. 5:5). Это торжественное заявление поддерживается другими выражениями во всей главе, такими как «очистить старую закваску» (стих 7) и «извергнуть развращенного из среды вас» (стих 13). Совершенно очевидно, что акт дисциплины включает отлучение преступника от жизни и общения церкви. Такое отлучение описано как предать сатане во измождение плоти (ст.5). Учителя излагают эти слова двумя способами; несомненно, есть элемент истины в обеих позициях.
Есть те, кто утверждает, что Павел конкретно упоминает об уничтожении плоти, чтобы подчеркнуть, что, когда человека отлучают от жизни и общения церкви, он подчиняется господству сатанинских сил (см. 1 Иоанна 5:19) , Очень скоро христианин, живущий в этой атмосфере, узнает, что «плоть не пользует нимало» (от Иоанна 6:63). Другими словами, он устает от греха и поэтому стремится быть восстановленным у Господа и вернуться в общину.
Другие ученики Слова утверждают, что уничтожение плоти подразумевает и включает в себя болезнь и даже смерть тела. Это относится и к другим правонарушителям церкви в Коринфе, о которых Павел говорит в главе 11:30. Из-за их манеры на Вечере Господней они были больны, а некоторые спали. Это было верно для Анании и Сапфиры, которых судили из-за внезапной смерти (Деяния 5) за то, что они солгали Святому Духу (см. также 1 Иоанна 5:16).
2) Метод дисциплины “Во имя Господа нашего Иисуса Христа, когда вы собираетесь вместе ...» (1 Коринфянам 5: 4). Павел увещевает, что церковь должна собраться вместе, признав авторитет главы церкви, Господа Иисуса Христа. В этом конкретном случае Павел, будучи отцом многих, также отождествляет себя с церковью, говоря: «... в собрании вашем... обще с моим духом ...» Таким образом, осознав присутствие Спасителя, силы Духа , и ясного учения Слова Божьего, церковь должна принять решение о грехе и отлучить преступника от общения. Можно добавить только, что если бы это было сделано чаще сегодня, мы скоро увидели бы, как пробуждение начинается в народе Божьем. Поэтому часто мы молимся, чтобы свежие волны падали с неба, в то время как мы потворствуем греху среди нас. Это противоречие. Третьим важным аспектом церковной деятельности является:
3) Мотивация дисциплины “…предать сатане во измождение плоти, чтобы дух был спасен в день Господа Иисуса» (1 Коринфянам 5: 5). Следует подчеркнуть, что конечным мотивом во всех дисциплинарных действий является восстановление святого к жизни чистоты и победы в нашем Господе Иисусе Христе. Это подтверждается тем, о чем Павел говорит во втором послании, где он ругает коринфян за то, что он не вернули в общину согрешившего брата, который теперь раскаивался, и на грани того, что он был «поглощен чрезмерной печалью». увещевает их подтвердить свою любовь к нему (2 Коринфянам 2: 6-8). В Послании к Галатам 6: 1 Павел увещевает, что всякая дисциплина должна осуществляться с целью восстановления. Церковь согрешает не менее, когда она отказывает в прощении раскаявшемуся человеку и принятию его обратно в общину, и также когда она не дисциплинирует мятежного обидчика.
Теперь эта торжественная глава завершает:
III. Секрет Духовного Освобождения В Церкви
«Итак очистите старую закваску, чтобы вы стали новым тестом, так как вы безквасны, ибо Пасха наша, Христос, был заклан за нас» (1 Коринфянам 5: 7). Напомнив им еще раз, что их хвастовство не было хорошим, Павел указывает на то, что также, как закваска проникает во все тесто, так и любой грех может повлиять на всю церковь. Никто не может оправдать себя на основании того, что он является незначительным или незаметным членом церкви. Действительно, вся община столь же сильна, как и ее самый слабый член. Если мы хотим знать славу, силу и благословение нашего Бога в поместном собрании, мы должны обратить внимание на продолжающуюся тайну избавления как для отдельной личности, так и для всей жизни церкви. Секрет имеет три понятия:
1) Должна быть, ненависть ко греху «Поэтому очистите старую закваску ...» (1 Коринфянам 5: 7). В ветхозаветные времена в еврейских домах было дано указание удалить всю закваску при подготовке к Пасхе. Каждый маленький уголок и трещину и мышиные норы должны были быть проверены с зажженной свечой на предмет любых следов от закваски. Это символизировало полный разрыв со старым образом жизни в Египте и их выход в новую жизнь, в которой они были предназначены для общения с Богом. Павел говорит, что мы должны очистить старую закваску, вспомнив, что Христос Пасха был принесен в жертву за нас. Любой пустяк с грехом отражается на святого Агнца Божьего, который отдал Свою жизнь, чтобы спасти и удержать нас от греха. Вся наша христианская позиция должна состоять в том, чтобы праздновать победу нашего Спасителя, а не зла или зла в наших сердцах, но с искренностью и истиной (стих 8). Проверка того, живем ли мы в победе, - это наше отношение к греху. Из прочитанного нами отрывка ранее совершенно ясно, что мы должны обрести полное отвращение к греху.
2) Должна быть помощь грешникам «Я написал вам в послании не сообщаться с блудниками; впрочем не вообще с блудниками мира сего, или лихоимцами или хищниками или идолослужителями, ибо надлежало бы вам выйти из мира сего»
(1 Коринфянам 5: 9-10). По-видимому, Павел писал им в предыдущем случае по этому вопросу о святой жизни, но некоторые из них неправильно поняли его наставление о том, как они общаются с миром. Теперь он пишет снова, чтобы объяснить, что доктрина разделения не подразумевает изоляцию. Пока мы в мире, мы должны общаться с людьми, которые являются и блудниками, алчными, и грабителями и идолослужителями. Наш Спаситель был другом мытарей и грешников (Матфея 11:19). В то же время мы должны помнить, что, хотя Он смешивался с ними в искупительной помощи, Он был святым, безвредным, непорочным и отделенным от грешников (Евреям 7:26). Ничто не приносит обличения в сердце не обращенного человека больше, как сияние и искупление святой, помогающей другим жизни. Вокруг нас голодные люди, которым важно знать о избавлении от власти и загрязнения греха. Поэтому в нашей христианском хождении, давайте иметь в виду, что, хотя мы должны ненавидеть грех, мы должны поддерживать данную Богом помощь грешникам.
3) Должна быть святость в стандартах. «Но теперь я написал вам, чтобы не сообщаться с тем, кто называясь братом, остается блудником, или лихоимцем, или идолопоклонником, или злоречивым, или пьяницей, или хищником; с таким даже и не есть вместе» (1 Коринфянам 5:11). Сегодня очень много разговоров есть о святости, которая не включает святые стандарты, но Павел совершенно ясно говорит, что, если мы знаем что-либо о святости в нашей жизни, тогда это должно быть продемонстрировано в отделенном хождении, даже если это предполагает уйти от брата, который живет во грехе. Как мы видели в этой самой главе, брат может быть или блудником, или алчным, или прелюбодеем, или пьяницей, или даже вымогателем, и Павел добавляет, что мы не должны даже вместе есть с ним.
Действительно, во 2 Фессалоникийцам 3:14 и 15 мы настоятельно призваны отойти от всего этого, чтобы они могли узнать природу своего греха и его последствий. Мы не можем судить о грехах мира, потому что это царство вне нашей юрисдикции (см. стихи 12-13); это Божья территория и прерогатива. Но во имя Господа Иисуса Христа, силой Святого Духа и Словом откровения в руках мы должны судить о грехе в своей жизни и в церкви. Поэтому, заключает апостол, мы должны вывести из нашей среды каждого верующего, который попадает под категорию «злой человек» (ст.13).
Заключение: Это торжественное учение, и мы не можем избежать либо власти, либо значимости божественного вызова нашим сердцам. И поэтому, если мы стремимся к Божьей милости и благословению в нашей жизни и в жизни наших церквей, мы должны рассматривать грех во всей его сущности и серьезно. Мы должны выполнить все требования божественной дисциплины и, самое главное, мы должны жить и учиться секретам повседневной свободы. Дай Бог, чтобы ваша жизнь и моя могли характеризоваться ненавистью к греху, полезностью и помощью грешникам и святостью по стандартам силы Духа Святого, что внутри нас (см. 1 Фессалоникийцам 4: 7; 2 Коринфянам 7: 1) , Мы не смеем опускать Божьи стандарты, действуя и характеризуя их иначе.
Часть III: План Проповеди
Чтобы прослушать аудиоверсию этих проповедей на английском языке, нажмите на эти ссылки: Link 1 - Jn. 18:33-34; Link 2 - Jn. 18:35-37; Link 3 - Jn. 18:37-38
Название: Царство Иисуса
1: Царство Иисуса отделяет циников от искателей (33-35а)
1. Циники насмехаются над царством Иисуса (33)
2. Искатели жаждут царствования Иисуса (34-35а)
2: Царство Иисуса отделяет физическое от духовного (35б-38a)
1. Иисус объясняет, что его царствование не является физическим (36)
2. Иисус объясняет, что его царство является духовным (37)
Related Topics: Pastors
La Revue Internet Des Pasteurs, Fre Ed 29, Edition de l’automne 2018
Edition d’Automne 2018
“Renforcer l’Église dans la prédication et le leadership bibliques “
Author: Dr. Roger Pascoe, President,
The Institute for Biblical Preaching
Cambridge, Ontario, Canada
Email: [email protected]
Phone: 519-620-2375
Partie I: Renforcement De L’expose De La Predication.
“Renforcer les Introductions”
L'introduction et la conclusion sont deux parties très importantes d'un sermon, et pourtant ce sont probablement les deux moins bien faites. Si votre introduction est faible, vous risquez de ne pas convaincre votre auditoire (1) que leur besoins sont abordés dans la Bible et, par conséquent, (2) qu'il devrait vous écouter. Si votre conclusion est faible, vous ne réussirez pas à accomplir la tâche principale de la prédication - à savoir, persuader votre auditoire de changer, de générer une réaction de transformation de vie et de rendre cela efficace dans la vie de votre auditoire.
A. Le But D’une Introduction
1. Pour Server De Transition Sur Ce Qui C’est Passer Avant.
Chaque sermon est généralement précédé de quelques remarques préliminaires appropriées. Les remarques pré-introductives (ou, l'introduction avant l'introduction) remplissent plusieurs fonctions:
(a) Si vous êtes un orateur invité, cela vous permet de vous présenter ou de dire quelque chose pour vous connecter à l’audience.
(b) Cela vous permet de souligner ou de confirmer une annonce ou quelque chose d'important dans la vie de l'église.
(c) Cela vous permet de vous connecter avec ce qui s’est passé dans la partie précédente du culte.
En règle générale, les remarques pré-introductives forment un pont entre ce qui a été fait auparavant (par exemple, en reprenant le thème de la musique de louange précédente) et ce qui va suivre. Ils vous donnent également l’occasion de vous occuper de problèmes pastoraux comme le cas de la maladie d’un membre.
Au cours de cette partie de l’introduction, soyez attentif à ce qui a déjà été fait - n’ignorez pas la partie précédente du service comme s’il n’y a rien eu. Et soyez sensible à l'ambiance, au ton et à l'atmosphère du culte.
2. Pour Ouvrir La Voie A Ce Qui Suit.
Le but de l’introduction est d’introduire le sermon, ce n’est pas pour faire rire les gens, ni pour raconter une histoire ou utiliser des gadgets pour que les gens reviennent.
3. Pour Etablir Un Contact Entre Vous Et L’audience
Utilisez ce pont d’avant-sermon pour personnaliser l'atmosphère avec votre présence et votre personnalité afin que le service ne soit pas clinique, stérile ou impersonnel. C’est là où vous vous connectez avec l’audience à titre personnel, peut-être pour la première fois dans le culte.
B. Les Difficultes Des Introductions
Pourquoi est-il si difficile parfois de savoir comment commencer? Eh bien, c’est peut-être parce que vous écrivez votre introduction trop tôt. L'introduction est normalement l'un des derniers éléments de la préparation d'un sermon. Ou peut-être est-ce dû au fait que les introductions sont si importantes, couvrent une partie aussi vaste et exige une telle créativité. Toutes vos recherches et votre résumé de sermon peuvent être faits, mais vous ne pouvez pas préparer votre introduction de manière efficace sans laisser écouler votre créativité.
C. Les Elements D’une Bonne Introduction
Quels sont les éléments clé pour introduire une communication publique, orale ?
#1: Clarifiez Votre Objectif / Votre Fardeau
Votre introduction doit être cohérente avec, et établir votre but de prêcher le sermon. Si vous n'avez pas un but, pourquoi prêcher? Si vous ne savez pas où vous voulez aller, comment allez-vous y arriver? Sans objectif, vous pouvez prêcher un sermon qui est sans but et inutile pour votre auditoire. Vous devez avoir un objectif à atteindre, une cible à atteindre. Donc, dans votre introduction, clarifiez votre but pour lequel vous prêchez ce sermon.
Demande-toi:
- Pourquoi prêchez-vous ce sermon?
- Que voulez-vous accomplir dans ce message? Ça peut être très utile d’écrire l’objet du sermon en tête de votre introduction pour vous aider à rester sur la bonne voie tout au long du sermon.
- Quelle est la réaction que vous allez demander à la fin?
- Quelle est votre conviction sur la vérité de ce que vous prêchez?
- Pourquoi ce message est-il critique? (par exemple, parce que l'obéissance à la vérité changera votre vie).
N'oubliez pas que chaque sermon a quatre objectifs généraux: inspirer; informer; convaincre; et d'exhorter.
Le but / le fardeau du prédicateur peut être exprimé comme une préoccupation personnelle ou à titre d'illustration de la raison pour laquelle cette vérité est nécessaire. Voici quelques suggestions pour exprimer le but / le fardeau de votre message:
- «Sur la base de la Parole de Dieu que nous avons lue, le but de mon message aujourd'hui est de vous faire appel tous à…»
- «Mon fardeau en prêchant ce message est que ça puisse aider chacun à éviter…»
- « Aujourd’hui, ce message vous appelle à prendre une décision concernant…»
Le fardeau/ l’objectif de votre message prépare l'auditoire et votre message pour la fin. Il indique en avance où vous vous rendez avec le message et ce que vous vous voulez que le résultat soit.
Comment reliez-vous l’objectif de votre sermon avec votre proposition (c’est-à-dire le thème / résumé du sermon)? Posez-vous même la question: "Sur la base de la proposition centrale de ce texte, qu’est-ce que Dieu veut que son peuple comprenne et obéisse?" En d'autres termes, votre objectif de prêcher ce sermon à cette auditoire doit être cohérent avec le message de l’auteur biblique à son auditoire. Pourquoi a-t-il donné ce message à l'origine? Que voulait-il que son auditoire sache, fasse, change ou obéisse?
#2: Commencez Par Un Point De Contact D'introduction
Le but d’un «point de contact d’introduction» est d’arrêter immédiatement l’attention de votre congrégation et de la garder. Les gens sont tellement saturés de communication laïque (profane) qui influe sur la façon dont ils écoutent – à savoir : de brefs bips sonores (télévision, films, etc.). Il y a toutes sortes de distractions dans l’auditoire- des choses qui se sont passées pendant la semaine; les enfants qui se comportent mal pendant le culte, etc. Le sermon peut être un moment propice pour se déconnecter ou se connecter.
Au cours de la partie précédente du culte, la congrégation a participé à des chants, des offrandes, etc. qui les ont gardés attentifs. Mais maintenant, leur rôle est beaucoup plus passif car ils deviennent des auditeurs et des apprenants. La tâche du prédicateur est de dynamiser l'atmosphère et d'attirer l'attention de l’auditoire sans être banal, théâtral ou fallacieux.
Quels sont quelques moyens sûrs et efficaces d’attirer l’attention de votre auditoire? Laissez-moi vous donner quelques suggestions:
- Ouvrez avec une illustration, un exemple ou une «tranche de vie» à laquelle ils peuvent tous établir un lien et qui les intéresse, et qui se connecte au sujet de votre message.
- Dites-leur quelque chose qui vous est arrivé personnellement au cours de la semaine et qui correspond à ce que vous allez dire. Mais faites attention ici de ne pas trop en faire. Personne ne veut entendre parler de la vie du pasteur tout le temps.
- Ouvrez avec quelques questions difficiles. Mais encore une fois, si vous faites cela chaque semaine, cela devient ennuyeux et prévisible et détruit ainsi l’objectif visé.
#3: Etablissez Le Lien Entre Le Peuple Et La Bible
Votre introduction doit clairement établir un lien entre la vie de votre auditoire (leurs besoins, problèmes et questions) et la vie de la Bible et le sermon (ses réponses et ses solutions). Ils ont besoin de savoir que vous connaissez leurs besoins et que la Bible y répond. Alors, faites ressortir leur besoin et votre empathie (c’est-à-dire «nous» sommes dans le même bateau - nous le vivons tous, y compris vous, le pasteur). Vous êtes sur un chemin mutuel de foi et de pratique.
Comment établissez-vous ou déterminez-vous le besoin? De toute évidence, vous devez connaître votre congrégation. Vous devez savoir:
- Ce qui se passe dans la vie individuelle ainsi que dans la vie de l’église collective?
- Quelles sont les choses avec lesquelles ils luttent.
- Ce qui doit être corrigé, développé ou recommandé.
- Ce qui est arrivé dans les événements du monde, qui peut les amener à remettre en question leur foi ou leur compréhension de Dieu et à poser les questions sur le «pourquoi».
- Ce qui se passe dans la vie de l'église et qui doit être abordé à partir de la Parole (par exemple, divisions, discordes, jalousies, faiblesses du ministère, etc.)?
Connaître votre congrégation n'implique pas que vous prêchiez sur des «besoins ressentis» mais pour des «vrais» besoins spirituels, ressentis ou non. Les besoins réels des gens d'aujourd'hui ne sont pas souvent «ressentis» - ce sont les besoins auxquels Dieu répond dans sa Parole. Il faut beaucoup de prière et de sagesse pour déterminer sur quoi l’Esprit de Dieu vous conduit à prêcher et en quoi cela répond à un besoin spirituel de votre église.
Comment soulevez-vous ces besoins réels? Une façon est de poser des questions telles que:
- "Combien d'entre vous ont déjà vécu…?"
- “Vous êtes-vous déjà demandé si… dans votre vie ou dans la vie de l'église?”
- “Voudriez-vous découvrir ce que Dieu dit à propos de…?”
Une autre façon est de faire une déclaration indicative sur le besoin:
- «Nous souffrons tous de temps en temps de…»
- «Je suis sûr que vous vous êtes tous souvent demandés pourquoi…»
- «J’ai le sentiment que le moment est venu pour nous de considérer…»
Une fois que vous avez établi la nécessité de ce sermon, allez dans la Bible pour montrer que la Bible aborde ce problème, ce besoin. Vous ne vous occupez pas encore de votre texte ici d’abord- vous déclarez simplement que la Bible répond à ce besoin et fournit une solution. Leur question est: “Qu'est-ce que cela a à voir avec moi?” Votre réponse est: “Parce que j'ai une réponse à votre problème de la Bible”. Ici, vous proposez une solution («à emporter») à la fin en leur disant où vous allez vous retrouver et quels en sont les avantages pour eux.
#4: Établissez Votre Autorité
Vous ne donnez pas toutes les réponses, mais vous promettez d'avoir une réponse de la Parole. C'est le moment où les gens ont besoin de savoir:
- Que vous parlez de quelque chose dont vous sentez avec passion.
- Que vous parlez avec l'autorité de “Ainsi dit l’Eternel” (c'est-à-dire que vous avez la réponse) de la Parole de Dieu (pas seulement vos idées).
#5: Fournir Une Motivation Pour Ecouter
- L'introduction doit être de nature motivante. Cela se rapporte à ce que vous êtes sur le point de dire à votre auditoire. Cela répond à la question «Pourquoi devrais-je écouter?» Ça les convainc que cela leur sera bénéfique et que c'est important.
Certaines approches pour motiver l'écoute sont le fait que:
- Vous allez parler de quelque chose qui concerne tout le monde.
- Ce dont vous allez parler va changer leur vie.
- Vous avez la réponse à leurs besoins et à leurs problèmes.
#6: Enoncez Votre Thème
Enoncez ce dont vous allez parler. Soyez concis. Limitez votre thème - c’est-à-dire qu’il n’est pas trop large. Ne laissez pas votre peuple deviner de quoi vous parlez.
#7: Devoilez Votre Proposition
- Condensez votre sermon en une phrase (parfois appelée proposition ou énoncé de thèse) afin que l’auditoire sache:
- La grande idée / la vérité centrale que vous allez expliquer.
- Ou, la question à laquelle vous allez répondre.
- Ou l'exhortation que vous leur demandez de suivre.
Demandez-vous: Qu'est-ce que vous allez prouver, expliquer, exhorter? Quel est le principe que vous allez communiquer? Qu'allez-vous dire du texte biblique? C'est la thèse que vous voulez communiquer. C’est le sermon en un mot, le point théologique, le principe qui demeure comme ça a attrait à la vie.
Exprimez toujours votre proposition sous forme de phrase complète. Une phrase complète exprime une idée complète. C’est la seule façon de communiquer de manière adéquate et intelligible.
La proposition de léenoncé contient deux composants clés:
(1) Le thème (le sujet) du sermon.
(2) La poussée (ce que vous dites sur le sujet) du sermon.
Ayant déjà énoncé votre sujet, maintenant dans votre proposition, vous établissez un lien entre ce sujet et ce que vous allez prêcher à ce sujet. Par exemple, si votre sujet est «l'amour de Dieu», posez-vous la question suivante: «Que dit le texte de l'amour de Dieu? De quoi est-il question ? Quelle est la vérité à laquelle nous devons répondre? »En d’autres termes, la proposition est un rétrécissement, un raffinement, une limitation du sujet.
Je suggère que vous formuliez votre proposition de telle manière qu'elle soit applicable.
- Applicable signifie utiliser une déclaration directe exigeant une réponse. Par exemple:
- • «Le véritable discipolat exige notre (y compris vous et votre auditoire) notre allégeance totale à Jésus-Christ, quel qu'en soit le prix» (Marc 8: 34-38).
- • «Les chrétiens d'influence sont ceux qui font la différence pour Dieu dans le monde» (Matt. 5:13).
Ce que nous faisons en le rendant applicable, c’est que nous passons du monde du texte (sa formulation; sa culture; son peuple; son temps; sa place) à notre monde contemporain en intégrant le principe fondamental dans la proposition applicable à nos vies. .
Comment énoncez-vous la proposition pour que l’auditoire sache que c’est ce qu’il est?
Vous pouvez utiliser une phrase d'introduction telle que:
- «Ce que nous allons trouver ce matin dans notre texte, c'est…»
- "La vérité c'est que…"
- «La vérité que nous proclamons aujourd'hui est…»
- «Aujourd’hui, je veux que vous répondiez à la vérité de la Parole de Dieu, que…»
La grande question est de savoir comment déterminer la proposition. Généralement, une façon de formuler votre proposition consiste à écrire les points principaux de votre sermon et à déterminer ce qui les tient tous ensemble. Ainsi, votre proposition est un «point principal des points principaux». La proposition maintient tout en place parce que vos points principaux découlent de celle-ci et, par conséquent, le sermon entier. Pour plus d'informations à ce sujet, voir l'édition de Automne 2017 de ce journal.
#8: Préparez Votre Introduction En Dernier Ou Au Moins Seulement Après Que Vous Avez Fait Le Plan De Votre Sermon.
#9: Gardez Votre Introduction Succincte (Nette, Claire, Ciblée, Avec Un Objectif).
Si vous vous limitez à environ 10-15% du sermon (3-4 minutes), vous devrez être succint.
#10: Rédigez Votre Introduction Au Complet Et Mémorisez Les Premiers Paragraphes.
L'écrire vous oblige à bien y réfléchir, mais essayez de ne pas être lié à des notes lors de l'introduction. La mémorisation des premiers paragraphes vous aide à établir un contact avec votre auditoire afin que vous soyez relationnel à votre manière.
#11: Lisez Le Passage Biblique Et Priez
Je recommande que vous lisiez vous-même le passage des Écritures. Annoncez la référence deux ou trois fois. Vous pouvez faire des remarques pour mettre le passage en contexte.
Notez qu'une bonne lecture des Ecritures devrait être:
- Honorant Dieu
- Bien rythmé
- A une allure appropriée
- Pas trop vite (c'est généralement la plus grosse erreur que les pasteurs commettent).
- Expressif mais pas faux
C'est une excellente occasion pour vous de leur montrer comment lire les Écritures et d'en dégager le sens et la signification par la façon dont vous les lisez.
N’oubliez pas de prier. C'est naturel après la lecture du passage. Assurez-vous que la prière est un élément très important de tout le culte. C'est un acte d’adoration et devrait découler de la partie précédente du culte. Offrez le sermon comme un sacrifice au Seigneur.
#12: Essayez De Varier Vos Introductions
En variant vos introductions, vous évitez que votre auditoire ne soit fatigué d’elles. Mais n'essayez pas d'être dramatique pour le plaisir de le faire. Il y a une différence entre créativité et comique.
Voici dix suggestions pour varier le format de vos introductions (elles contiennent toutes les mêmes éléments de base, mais organisées différemment):
(1) Une histoire personnelle de votre propre vie, qui introduit le texte biblique qui se connecte à cette expérience, puis l’objectif du sermon.
(2) Une tranche de vie tirée de la vie de quelqu'un d’autre, suivie de l’objectif du sermon puis du texte.
(3) Un exemple tiré de l'histoire¸ suivi d’objectif du sermon, de la lecture du texte et de la proposition / thèse.
(4) Une formulation directe du texte biblique et de son lien avec la vie de votre public.
(5) Référence à un besoin, énoncé ou déduit, par certains membres de votre congrégation, qui est lié à la manière dont le texte promet de répondre à ce besoin.
(6) Raconter une histoire biblique. Puis énoncez le but du sermon et l’espoir à ce que le même Dieu qui a agi dans l'histoire puisse agir et le fasse maintenant.
(7) L’Énoncé d'un problème contemporain, qui vous permet de passer au texte, puis d'indiquer que la vérité que vous allez expliquer à partir du texte est la solution à leur problème.
(8) Posez une question ou une série de questions qui obligent le public à prendre en compte un besoin humain réel ou une situation réelle. Faire preuve d'empathie pour ce besoin (nous l'avons tous); Expliquez comment Dieu peut répondre à ce besoin et comment le message expliquera comment il va le satisfaire.
(9) Énoncez la proposition / vérité centrale que vous allez expliquer, résumez vos points principaux, puis entrez dans le corps du sermon.
(10) Reportez-vous à un article d’actualité qui pèse sur l’esprit des gens et montrez comment la Bible traite de la question (c’est-à-dire répond au «pourquoi»).
#13: Transition Vers l'Explication / Corps Du Sermon
(1) Donnez toutes les informations contextuelles nécessaires pour comprendre le passage. Ceci est parfois appelé la sous-introduction. Cela permet à l’auditoire de comprendre le texte de manière plus précise et complète et d'établir que la Parole de Dieu est l'autorité de ce que vous dites. La quantité d'informations de base que vous donnez dépendra de:
- La complexité du passage.
- Le type de sermon (enseignement doctrinal; évangélistique, etc.).
- S'il s'agit du premier d'une série (dans ce cas, vous donnerez probablement des informations plus détaillées) ou des messages suivants en série (dans ce cas, vous pouvez ne pas en donner ou très peu).
- Assurez-vous de présenter de manière attrayante le fond et le contenu contextuel - pas ennuyeux mais pertinent pour le message et pour la vie; pas trop pour que vous perdiez leur attention.
Assurez-vous de présenter de manière attrayante le fond et le contenu contextuel - pas ennuyeux mais pertinent pour le message et pour la vie; pas trop pour que vous perdiez leur attention.
(2) Transition dans le premier point de votre exposé. Voici quelques techniques pour une transition souple dans votre exposé:
- Faire un ‘’tableau d’affichage’’ : C'est ici que vous annoncez d'avance vos points. «Aujourd'hui, nous verrons dans notre passage que…
… La Bible aborde cette question sous trois angles différents - 1… 2… 3…
… La Bible donne trois raisons pour lesquelles… - 1… .2… 3
- Utilisez juste une petite phrase telle que “Notez que…” puis introduisez votre premier point.
D. Avertissements
Rappelez-vous qu'aucune partie d'un sermon n'a d'effet durable si elle n'est pas préparée et livrée dans la puissance et sous la direction du Saint-Esprit.
Rappelez-vous qu'aucun modèle ou méthodologie de sermon n'est nécessairement bon pour tous les prédicateurs en toutes occasions. Certains des grands prédicateurs de l'histoire n'ont pas suivi le modèle que j'ai décrit. Mais parce que ces prédicateurs n’ont pas pleinement utilisé les introductions, cela ne signifie pas que vous pouvez vous en passer. Cela signifie probablement que s'ils avaient développé une compétence pour les introductions, leur prédication aurait été encore plus puissante plus que ce qu'elle l'était réellement.
Rappelez-vous que vous devez vous approprier le sermon avant qu'il puisse avoir un effet sur la vie des autres. C’est ce que nous appelons la prédication incarnée, «la Parole faite chair»
Partie II: Le Leadership Transformationel
Comprendre Le Cœur Du Ministère Pastoral (Col. 1:24-2:5)
L'apôtre Paul est clair et constant que les pasteurs sont des "ministres" ou des "serviteurs". Nous sommes des ministres de l'Évangile (Col. 1:23) et des ministres de l'église (Col. 1:25). Ce sont nos deux responsabilités principales. Ne laissons jamais d’autres choses les envahir, mais assurons-nous que ce sont les choses sur lesquelles nous nous concentrons - exerçant la parole de Dieu et servant le peuple de Dieu. Je voudrais donc faire quelques commentaires de Colossiens 1: 24-2: 5 sur «Le cœur de la pastorale». Le point de Paul ici est que «les pasteurs sont les serviteurs de Christ pour l'église». Notez que…
A. Dans Le Ministère Pastoral, Nous Souffrons Pour La Cause De L'église (24)
"Je me réjouis maintenant dans mes souffrances pour vous et ce qui manque aux souffrances de Christ je l’achève en ma chair pour son corps, qui est l’église. Ce passage est lié par «se réjouir» - au début, Paul se réjouit de ses souffrances (1:24) et à la fin, il se réjouit de leur foi (2: 5). Il y a une grande joie à servir Christ et son peuple. C'est ce qui nous motive : c'est notre récompense. Mais mêlée à la joie, c'est la souffrance et l'affliction. Dans le ministère pastoral, nous souffrons pour la cause de l'église.
1. Dans La Pastorale, Nous Souffrons A Cause De Notre Relation Avec L'église
Paul voit ses souffrances comme le résultat de ce qu’il a fait pour l’église - «mes souffrances pour vous» (24a), en leur profit. Lorsqu'il a exercé ce ministère envers eux, il a enduré des souffrances telles que l'emprisonnement, le ridicule, les coups, etc. La souffrance pastorale pour le bien de l'église est réelle.
(a) Nous souffrons à cause de notre relation avec ceux qui souffrent. Nous prenons part à leur chagrin et leurs épreuves; et nous remplissons une fonction sacerdotale en les portant devant Dieu.
(b) Nous souffrons lorsque ceux que nous aimons et que nous servons sont attaqués par Satan et que leurs vies commencent à dériver. Et parfois, ils ne tiennent pas compte de nos conseils.
(c) Nous sommes critiqués et rejetés lorsque les autres n’aiment pas ce que nous disons ou faisons.
2. Dans Le Ministère Pastoral, Nous Souffrons A Cause De Ce Que Nous Nous Identifions Avec Le Christ.
«…ce qui manque aux souffrances de Christ je l’achève en ma chair pour son corps, qui est l’église» (24b). Paul associe ses souffrances aux "afflictions" du Christ. Tandis qu'il continuait l'œuvre du Christ (dans l'établissement et le développement d'églises), ses souffrances étaient la continuation des afflictions déversées sur le Christ lui-même. Et tous ceux qui exercent leur ministère au peuple de Christ au nom de Christ souffriront de la même façon avec Christ.
Ainsi, les pasteurs souffrent pour la cause de l'église. Comprendre cela rend les afflictions et les épreuves pastorales utiles, significatives, endurables et précieuses, car elles sont le vécu pour le service de l'église et de la suite du ministère du Christ.
Les pasteurs doivent voir leur œuvre de ce point de vue afin de faire face à la détresse et à l’angoisse du ministère pastoral, pour leur propre bien-être et celui de l’église.
B. Dans Le Ministère Pastoral, Nous Servons En Tant Que Intendants De L’eglise (25-29)
«… C’est d’elle que j’ai été fait au ministère selon la charge que Dieu m(a donné auprès de vous, afin que j’annonce pleinement la parole de Dieu» (25).
Nous sommes des "intendants" de l'église. Un intendant est une personne qui s’occupe des biens ou des affaires de quelqu'un d'autre. Les pasteurs sont les intendants de l’église du Christ. Notre position en tant que ministres du Christ est celle de serviteur; notre fonction en tant que ministres du Christ en est celle d'intendance. Nous servons en tant que intendants de la parole et du peuple de Dieu.
1. Nous Servons En Tant Que Intendants De La Parole De Dieu
Notre première obligation en tant qu’intendants est la proclamation complète de la parole de Dieu - «d’annoncer pleinement la parole de Dieu» (25b). La parole de Dieu que nous faisons connaître est «le mystère caché depuis des siècles et des générations mais maintenant révélé à ses saints» (26). Par notre prédication et notre leadership pastoral, nous faisons connaître le «mystère» de l'Évangile, qui était auparavant caché mais maintenant révélé à ses saints, à qui «Dieu a voulu faire connaitre quelle est la glorieuse richesse de ce mystère parmi le paiens, savoir : qui est Christ en vous, l’espérance de la gloire »(27).
Faire connaître la parole de Dieu, c'est prêcher «Christ en vous, l'espérance de la gloire» (27b). C'est prêcher «Lui… avertissant tout le monde et instruisant tout homme en toute sagesse» (28a).
Nous servons en tant qu’intendants de la parole de Dieu. C’est notre première obligation en tant que pasteurs - la proclamation complète de la parole de Dieu. Et…
2. Nous Servons En Tant Qu’intendants Du Peuple De Dieu
Notre deuxième obligation est la pleine maturité spirituelle du peuple de Dieu - «que nous puissions présenter toute personne devenue mature en Christ (28b). C'est l'objectif pour lequel nous travaillons dur, luttant avec toute son énergie, qu’il travaille puissamment en moi »(29). Le but auquel nous travaillons en tant qu’intendants du peuple de Dieu est d’encourager, d’équiper et de responsabiliser ceux qui nous sont confiés afin que «nous puissions présenter toute personne mature en Christ». Cela doit être notre objectif, présenter chaque membre du corps de Christ devenu parfait en Christ en ce jour futur.
Vous pourriez dire: «Qui est suffisant pour ces choses? Comment puis-je le faire? Une telle intendance est trop grande! »Eh bien, les pasteurs peuvent prendre courage, dans la mesure où Dieu nous permet d'accomplir cette intendance. Le ministère est un dur labeur. Parfois, le travail est difficile et fatiguant, mais lorsque nous «travaillons dur» et «luttons» dans l’œuvre de Dieu, nous sommes conscients que c’est Dieu qui «œuvre puissamment en moi» (29b). La suffisance pour le ministère ne vient pas de notre propre puissance ni de nos propres capacités mais de Dieu qui œuvre en nous.
Les pasteurs doivent s'approprier du pouvoir de Dieu. Lorsque le ministère ressemble à un dur labeur (travaillant dur et luttant), lorsque nous avons besoin d'énergie pour faire un effort supplémentaire, nous pouvons faire appel à Dieu qui "œuvre puissamment" en nous. C’est notre capacité suffisance pour le ministère. C’est de là que vient notre force en période de troubles, de conflits et de découragement. Son pouvoir nous dynamise, nous motive. Son pouvoir est le secret de l'efficacité dans le ministère - pas nos programmes ou techniques, ni nos promotions, ni notre psychologie ni nos gadgets, mais Dieu qui "œuvre puissamment en moi".
Alors, dans le ministère pastoral, nous souffrons pour la cause de l’église (24), nous servons en tant qu’intendants de l’église (25-29) et ...
C. Dans Le Ministère Pastoral, Nous Aspirons A La Spiritualité De L'église (2: 1-5)
Le ministère pastoral est une lutte constante. Pour utiliser le langage de Paul, nous «agonisons / luttons» (2: 1) dans notre ministère pour le peuple de Dieu. Sur quoi nous "agonisons"? Pourquoi une telle agitation? Que cherchons-nous constamment? Nous luttons pour la spiritualité de l'église.
1. Le But De La Lutte Pastorale Est D'encourager Le Peuple De Dieu
… «Afin que leurs cœurs soient encouragés» (2a). Qu'est-ce que cela veut dire? Que nous fassions que tout le monde se sente bien? Que nous endoctrinions tout le monde avec un message de pensée positive? Que nous disons toujours ce que les gens veulent entendre? Non! «Encourager» ici signifie leur donner confiance, les motiver, les faire avancer, les élever spirituellement. Comment fait-on cela? Comment encourageons-nous le peuple de Dieu?
(a) En promouvant leur unité spirituelle, afin qu'ils soient «unis par l'amour» (2b). L’unité était le désir passionné de Jésus pour son peuple. Cela doit également être le désir passionné de chaque pasteur et dirigeant d'église. Une unité qui ne repose pas sur la contrainte ni sur un gain personnel, mais qui repose sur l’amour et le respect mutuels. C’est une force puissante dans le monde pour Christ. L'union affectueuse rendra une congrégation forte, stable, capable de résister aux ruses du diable, influente dans la communauté, saine et heureuse.
Les pasteurs encouragent donc le peuple de Dieu en prônant leur unité spirituelle. Et ils encouragent le peuple de Dieu…
(b) En développant leur compréhension spirituelle, afin qu’ils puissent «atteindre toutes les richesses de la pleine assurance de la compréhension et de la connaissance du mystère de Dieu, qui est Christ» (2c). Notre tâche est d’enseigner si bien aux fidèles du peuple de Dieu tous les desseins de Dieu, qu’ils sont pleinement assurés de ce en quoi ils croient et en qui ils croient.
Si nous nous efforçons d’encourager les cœurs du peuple de Dieu de cette manière dans notre ministère, alors, au temps de Dieu et selon sa volonté, nous pouvons rechercher le résultat souhaité.
2. La Récompense De La Lutte Pastorale Est De Se Réjouir De Leur Réaction Positive
"... se réjouir de voir votre bon ordre et la fermeté de votre foi en Christ" (5)
Les preuves d'une réaction positive à votre leadership pastoral sont…
- Le bon ordre dans l'église se traduit par l'obéissance, la coopération, le respect, la joie dans l'œuvre du Seigneur, etc.
- Une foi inébranlable parmi le peuple. Une foi en Christ qui ne faiblit pas face aux attaques. Une foi loyale, inébranlable, quoi qu'il arrive.
Conclusion:
Ceci est donc le cœur du ministère pastoral. D'une part, nous nous «réjouissons». D'autre part, nous "souffrons". Mais ce qui en vaut la peine, c’est la récompense de voir le peuple de Dieu se conduire dans le bon ordre et persévérer dans leur foi. Le leadership pastoral est-il difficile? Oui! Est-ce que ça vaut le coup? Absolument!
Si votre cœur pour votre peuple est leur unité dans l’amour et leur pleine connaissance de Dieu et de sa parole, vous êtes alors un serviteur authentique du Christ. Laissez-moi vous défier et vous encourager aujourd'hui à exercer votre ministère pastoral…
… Comme quelqu'un qui souffre avec Christ pour la cause de l'église
… En tant qu'intendant de l'église faisant connaître pleinement la parole de Dieu
… En tant que personne qui s’efforce pour la spiritualité de l'Église, comme preuve de leur unité, leur compréhension, leur bon ordre et leur foi inébranlable.
C'est le cœur du ministère pastoral. Que le Seigneur vous bénisse richement dans cette tâche.
Partie III: Les Plans De Sermon
Pour écouter la version audio de ces sermons en Anglais, veuillez cliquer sur ces liens: Link 1 - Jn. 18:38-19:3; Link 2 - Jn. 19:4-9; Link 3 - Jn. 19:9-10; Link 4 - Jn. 19:11-12.
Titre: La Royauté de Jésus
Thème: La Royauté de Jésus expose un conflit de puissance.
Point #1: Le pouvoir de contrôle de l'opinion publique (38b-6)
Point #2: Le pouvoir paralizant de la peur (7-9a)
Point #3: Le pouvoir confiant de la connaissance (9b)
Point #4: Le pouvoir vaniteux de la position (10)
Point #5: Le pouvoir global (toute suffisante) de Dieu (11-12)
Related Topics: Pastors
The Net Pastors Journal, Rus Ed 29, Осеннее издание 2018
Осеннее Издание 2018
Служение Института Библейского Проповедования…

“Укреплять Церковь через библейскую проповедь и руководство”
Автор: Проф. Роджер Паскоу, Директор
Института Библейского Проповедования
Кембридж, Онтарио, Канада
Email: [email protected]
Тел.: 1-519-620-2375
Часть I: Усиливая Проповедь
“Усиленные инструкции”
Введение и заключение - две очень важные части проповеди, и все же они, вероятно, являются двумя из наименее хорошо выстроенных. Если ваше введение слабенькое, вы рискуете не убедить свою аудиторию 1) в том, что их нужда есть в Библии и, следовательно, 2) что они должны слушать вас. Если ваш вывод слабый, вам не удастся выполнить основную задачу проповеди - а именно, убедить вашу аудиторию измениться, жизненно и эффективно преобразиться.
A. Цели Введения
1. Переход От Того, Что Было Раньше
Каждой проповеди обычно предшествуют некоторые соответствующие вступительные замечания. Предварительные вводные замечания (или введение пред-введение) выполняют несколько функций:
1. Если вы - приглашенный спикер, они позволяют вам представить себя или сказать что-то, чтобы расположить к себе аудиторию.
2. Они позволяют вам подчеркнуть объявление или упомянуть что-то важное из жизни церкви.
3. Они позволяют вам связать ваше послание с темой, что была в предыдущей части богослужения.
Как правило, предварительные вступительные замечания образуют мостик от того, что было раньше (например, вспомнив предшествующее поклонение) с тем, что происходит теперь. Они также дают вам возможность позаботиться о пастырских обязанностях, таких как болезнь кого-то из общины.
Во время этой части введения обратите внимание на то, что было раньше - не просто игнорируйте предыдущую часть служения, которой никогда не было. И будьте чувствительны к настроению, тону и атмосфере служения.
2. Проложить Путь К Тому, Что Идет Дальше
Цель введения - представить проповедь, не вызывать у людей смех, не рассказывать историю или использовать методы для того, чтобы люди возвращались.
3. Установить Отношения Между Вами И Аудиторией
Используйте этот мостик перед проповедью, чтобы сделать атмосферу личной с вашим присутствием, чтобы служение не был клиническим, бесплодным или безличным. Здесь вы можете связаться с аудиторией лично, возможно, впервые за время служения.
Б. Трудности Введения
Почему так трудно иногда знать, с чего начать? Возможно, это потому, что вы пишете свое введение слишком быстро. Введение, как правило, является одним из последних пунктов подготовки проповеди. Или, возможно, это потому, что введение настолько важно и охватывает такую обширную территорию и требует творческого подхода. У вас могут быть все ваши исследования и наброски вашей проповеди, но вы не можете эффективно подготовить вашу проповедь, не затратив творческих сил.
В. Составляющие Хорошего Введения
Каковы главные моменты введения любого публичного выступления?
1. Разъясните Свою Цель
Ваше введение должно соответствовать вашей цели и раскрывать проповедь. Если у вас нет цели, зачем проповедовать? Если вы не знаете, где вы хотите закончить, как вы туда попадете? Без цели вы можете проповедовать проповедь, которая без цели и бесполезна для вашей аудитории. У вас должна быть цель, к которой нужно стремиться. Итак, в своем введении разъясните цель для проповеди.
Спросите себя:
- Почему вы проповедуете это послание?
- Чего вы хотите достичь в нем? Очень полезно выписать цель проповеди до написания вашего введения, чтобы помочь вам следить за ходом проповеди.
- Каков вызов вы собираетесь дать аудитории при окончании послания?
- Каково ваше убеждение в истинности того, что вы проповедуете?
- Почему это послание так важно? (например, потому что послушание истине изменит нашу жизнь).
Имейте в виду, что для каждой проповеди есть четыре общих цели - вдохновлять; доводить до сведения; убеждать; и увещевать.
Цель проповедника может быть выражена, как личное беспокойство или в качестве иллюстрации того, зачем нужна эта истина. Вот несколько предложений для выражения цели вашего послания:
- «На основании Слова Божьего, которое мы сейчас прочитали, цель моего послания сегодня - призвать всех вас ...»
- «Моя цель проповеди в этом послании в том, чтобы каждому из вас оно помогло избежать ...»
- «Сегодня это послание призывает вас принять решение относительно ...»
Цель вашего послания настраивает аудиторию и ведет вашу проповедь к закрытию. В ней говорится, где вы идете с посланием, и что вы ожидаете результата.
Как вы связываете цель своей проповеди с вашим посланием (т. е. темой / итоговой формулировка проповеди)? Спросите себя: «Основываясь на центральном предложении этого текста, что Бог хочет, чтобы мои люди поняли и чему были послушны?» Другими словами, ваша цель проповедовать этой аудитории должна соответствовать библейскому посланию аудитории того времени. Почему он написал этот текст изначально? Что он хотел, чтобы его аудитория знала или делала или как менялась или повиновалась?
2. Начните С Вводного Момента
Цель «вводного момента для контакта с аудиторией» - немедленно захватить внимание вашего собрания и сохранить его. Люди настолько насыщены светской коммуникацией, что они формируют способ, как они слушают, то есть короткие звуковые укусы (например, телевидение, фильмы и т. д.). В аудитории есть все виды отвлекающих факторов - вещи, которые произошли в течение недели; дети плохо себя ведут во время служения и т. д. Проповедь может давать настрой или наоборот.
Во время предыдущей части служения собрание участвовало в поклонении, даянии и т. д. которые занимают их внимание. Но теперь их роль наиболее пассивна, поскольку они становятся слушателями и учениками. Задача проповедника - активизировать атмосферу аудитории, не будучи банальным, театральным или неискренним.
Каковы некоторые безопасные и эффективные способы привлечь внимание вашей аудитории? Позвольте мне дать вам несколько предложений:
- Начните с иллюстрации, например, о каком-то отрезке жизни, в котором они они могут соотнести себя и найти интересное, и которая будет соотноситься с темой вашего послания.
- Скажите им, что случилось с вами в течение недели, поделитесь тем, что произошло в вашей жизни, пусть это будет связано с тем, что вы собираетесь сказать в проповеди. Но будьте осторожны. Никто не хочет слышать о жизни пастора всю проповедь.
- Начните с некоторых сложных вопросов. Но опять же, если вы так будете делать еженедельно, это станет скучно и предсказуемо, и поэтому может разрушить цель.
3. Объединить Людей И Библию
Ваше знакомство с жизнью ваших людей (их потребностями, проблемами и вопросами), жизнью Библии и проповедью (ее ответами и решениями). Им нужно знать, что вы знаете их потребности, и Библия имеет ответы для них. Итак, их потребность и ваше сочувствие (т. е. «Мы» в этом вместе - мы все это испытываем, включая и пастора). Вы находитесь на взаимном пути веры и практики.
Как вы определяете, в чем люди нуждаются? Очевидно, вам нужно знать своих людей. Вы должны знать:
- Что происходит в личной жизни и общественной церковной жизни.
- С чем они борются?
- Что им нужно исправить, или развить, или за что их можно похвалить.
- Что произошло в мировых событиях, которые подвергают сомнению их веру или их понимание Бога и задают вопросы “почему”.
- Что происходит в жизни церкви, к которой обращено Слово (например, расколы, разделение, ревность, слабость в служении и т. д.)?
Знать вашу аудиторию не означает, что вам нужно проповедовать к «ощущаемым людьми потребностям», но к «настоящим их» духовным потребностям, независимо от того, “прочувствованные” они или нет. Реальные потребности людей сегодня часто не «ощущаются» - это потребности, к которым Бог обращается в Своем Слове. Требуется много молитв и мудрости, чтобы определить, что Дух Божий хочет, чтобы вы говорили и как это ответит на духовные нужды вашей церкви.
Как вы отвечаете на эти реальные нужды? Один из способов - спросить
- «Сколько из вас испытали ...?»
- «Вы когда-нибудь задумывались о ... в своей жизни или в жизни церкви?»
- «Хочешь узнать, о чем говорит Бог?»
Другой способ - сделать показательное заявление о нужде:
- «Каждый из нас время от времени страдает от ...»
- «Я уверен, что вы все часто задавались вопросом, почему ...»
- «У меня есть ощущение, что нам пора подумать о ...»
Как только вы произнесете эту проповедь, перейдите в Библию, чтобы показать, что Библия решает эту проблему, есть ответ на эту нужду. Вы еще не имеете дело с вашим текстом - вы просто устанавливаете, что Библия обращается к этой нужде и предоставляет решение. Их вопрос: «Какое это имеет отношение ко мне?». Ваш ответ: «Потому что у меня есть ответ на вашу проблему в Библии». Здесь вы предлагаете решение, сообщая им, где вы собираетесь закончить, и какая польза в этом будет для них.
4. Установите Свой Авторитет
Вы не отвечаете на все вопросы, но вы обещаете, что у вас есть ответ из Слова. Это время, когда люди должны знать:
- Что вы говорите о чем-то, во что вы верите сильно.
- Что вы говорите «Так говорит Господь» из Слова Божьего (а не только ваши мысли).
5. Мотивируйте К Слушанию Проповеди
Введение должно носить мотивационный характер. Это относится к тому, что вы собираетесь сказать своей аудитории. Оно должно отвечать на вопрос: «Почему я должен это слушать?» Оно убеждает их, что это принесет им пользу, и что это важно для них.
Некоторые подходы для мотивации к прослушиванию следующие:
- О чем вы собираетесь говорить, это то, что затрагивает всех.
- О чем вы собираетесь говорить, это изменит их жизнь.
- У вас есть ответ на их нужды и проблемы.
6. Укажите Свою Тему
Укажите, о чем вы собираетесь говорить. Будьте кратки. Ограничьте свою тему -
т. е. Не делайте ее слишком общей. Не оставляйте свою аудиторию в догадках о том, о чем вы говорите.
7. Раскройте Свое Тезисное Предложение
Сократите свою проповедь в одно предложение (иногда называемое утверждением или тезисом), чтобы аудитория знала:
- Основную идею / центральную истину, которую вы собираетесь раскрыть.
- Или вопрос, на который вы собираетесь ответить.
- Или, наставление, которому вы просите следовать их.
Спросите себя: что вы собираетесь доказывать, объяснять, о чем увещевать? Каков принцип, которым вы собираетесь с ними общаться? Что вы скажете о библейском тексте? Это тезис, который вы хотите сообщить. Это проповедь в двух словах, доктринальная фраза, неизменный принцип, связанный с жизнью.
Всегда указывайте ваше предложение, как полное предложение. Полное предложение выражает полную идею. Это единственный способ, которым вы можете адекватно и разумно общаться.
Предложенное утверждение содержит два ключевых компонента:
1) Тему (предмет) проповеди.
2) Толчок (то, что вы говорите о теме) проповеди.
Вы уже указали свою тему, теперь в своем вводном предложении, вы рассказываете о том, что вы собираетесь проповедовать по этой теме. Например, если ваша тема - это «любовь к Богу», спросите себя: «Что такое любовь Бога, о которой говорит данный текст? В чем смысл? Какова истина, на которую мы должны ответить?» Иными словами, это сужение, уточнение, ограничение темы.
Я предлагаю вам изложить ваше вводное предложение таким образом, чтобы оно было применимым.
Под применимым, я понимаю, что здесь необходим ответ на слышимое, то, как мы можем практиковать услышанное. Например:
- «Истинное ученичество требует от нас (включая и вас и вашу аудиторию) полной верности Иисусу Христу независимо от цены следования за Ним» (Мк.8: 34-38).
- «Влиятельные христиане - это те, кто имеет значение для Бога в мире» (Матфея 5:13).
То, что мы делаем, делая его применяемым - это то, что мы переходим от общей картины текста (его формулировки, его культуры, ее людей, времени, места) к нашему современному миру, определяя неизменный принцип в предложении, применимом к нашей жизни
Как вам раскрыть это тезисное предложение, чтобы аудитория знала, о чем вы?
Вы можете использовать вводную фразу, такую как:
- «То, что мы увидим сегодня утром в нашем тексте, - это ...»
- "Правда в том, что…"
- «Истина, которую мы провозглашаем сегодня, - это ...»
- «Сегодня я хочу, чтобы вы ответили на истину Слова Божьего, что ...»
Большой вопрос: как вы определяете, что такое тезисное предложение? Как правило, один из способов придумать ваш тезис - записать основные моменты вашей проповеди и определить, что связывает их все вместе. Таким образом, ваше тезисное предложение будет главным пунктом “основных” моментов проповеди. Тезисное предложение все объединяет вместе, потому что ваши основные пункты выходят из него,а, следовательно, и вся проповедь. Подробнее об этой теме см. в осеннем издании журнала 2017.
8. Подготовьте Свое Введение В Последнюю Очередь Или, По Крайней Мере, Только После Того, Как Вы Составили План Своей Проповеди.
9. Держите Свое Введение Кратким (Четким, Ясным, Целенаправленным, Целеустремленным).
Если вы ограничите его примерно на 10-15% проповеди (3-4 минуты), вам придется быть кратким.
10. Напишите Свое Введение В Полном Объеме И Запомните Первые Несколько Абзацев
Написание введения заставляет вас хорошо обдумать, но старайтесь не зависеть от записей во время представления вашего введения. Запоминание первых нескольких абзацев помогает вам установить контакт с вашей аудиторией, чтобы вы и дальше могли обращаться к ней.
11. Прочитайте Отрывок Писания И Молитесь
Я рекомендую вам самим прочитать отрывок из Писания. Дайте ссылку на место Писания два или три раза. Вы могли бы также упомянуть контекст.
Обратите внимание, что хорошее чтение Священного Писания должно быть:
- Богопочитающим
- С выдержанными паузами
- Подчеркнутым
- Не слишком быстрым (это, как правило, самая большая ошибка, которую совершают пастора)
- Выразительным, но не пафосным
Это отличная возможность показать вам для своей аудитории, как читать Писание и извлекать смысл и смысл того, что они читают.
Не забывайте молиться. Это естественно после прочтения отрывка. Убедитесь, что молитва является важным компонентом всего богослужения. Это акт поклонения и должен следовать за предыдущей частью служения. Предложите проповедь, как жертву Господу.
12. Попытайтесь Изменить Свое Введение
Меняя свое введение, вы не позволяете вашей аудитории уставать. Но не драматизируйте. Существует разница между творческим подходом и трюками.
Вот десять предложений для изменения формата ваших введений (все они содержат одни и те же базовые элементы, но расположены по-разному):
а) Личный рассказ из вашей собственной жизни, представляющий библейский текст, который связан с этим опытом, а затем цель проповеди.
б) Кусочек из жизни другого человека, за которой следует цель проповеди, а затем текст.
в) Пример из истории, сопровождаемый целью проповеди, чтением текста и предложением / тезисом.
г) Прямое изложение библейского текста и его отношение к жизни вашей аудитории.
д) Ссылка на нужду, сформулированную или предполагаемую некоторыми в вашем собрании, которая связана с тем, как текст обещает ответить на эту нужду.
е) Пересказ библейской истории. Затем укажите цель проповеди и ожидание того, что тот же самый Бог, который действовал в истории тогда, может и сейчас действовать.
ж) Освятите современную проблему, которая позволяет вам перейти к тексту, а затем заявите, что истина, которую вы собираетесь объяснить из текста, является решением их проблемы.
з) Задайте вопрос или ряд вопросов, которые заставляют аудиторию рассматривать настоящую человеческую нужду или ситуацию. Сопереживайте этой нужде (у всех нас есть нужды); укажите, как Бог может удовлетворить эту нужду, и как послание объяснит, как Он встретится с ним.
и) Укажите положение / центральную истину, которую вы собираетесь объяснить, изложите свои основные моменты, а затем перейдите к основной части проповеди.
к) Обратитесь к современной статье, которая нажимает на умы людей и показывает, как Библия говорит о проблеме (т. е. отвечает на вопросы «почему»).
13. Переход К Объяснению / Основная Часть Проповеди
1) Дайте любой контекст и справочную информацию, необходимую для понимания отрывка. Это иногда называют под-введением. Это позволяет аудитории более точно и полно понять текст и установить, что Слово Божье является авторитетом того, что вы говорите. Сколько фоновой информации вы дадите, зависит от:
- Сложности отрывка
- Вида проповеди (доктринальное учение, евангелизация и т. д.).
- Является ли она первой из серии (в этом случае вы, вероятно, получите более подробную информацию) или последующей в серии проповедей (в этом случае вы можете не давать никаких или очень мало).
Удостоверьтесь, что вы представляете фоновые и контекстуальные материалы привлекательным образом - не скучно, а соотнося проповедь и жизнь; не слишком много, чтобы никто не потерял внимание.
2) Переход к первому пункту вашей экспозиции. Вот несколько способов плавного перехода:
- Система разных точек зрения. Здесь вы объявляете как будут начисляться ваши баллы. «Сегодня мы увидим в нашем отрывке, что ...
... Библия рассматривает этот вопрос с трех точек зрения - 1 ... 2 ... 3 ...
... Библия дает три причины, почему ... - 1 ... .2 ... 3
- Используйте только небольшую фразу, такую как «Обратите внимание, что ...», а затем введите свой первый пункт.
Г. Предостережения
Помните, что никакая часть проповеди не имеет длительного эффекта, если она не подготовлена и не поставлена под властью и под руководством Святого Духа.
Помните, что никакая проповедническая модель или методология не обязательно приемлема для всех проповедников во всех случаях. Некоторые из великих проповедников в истории не следовали той модели, которую я изложил. Но поскольку эти проповедники не в полной мере использовали введение, это не значит, что вы можете обойтись без него. Вероятно, это означает, что если бы они использовали введение, их проповедь была бы еще более сильной, чем обычно.
Помните, что вы должны сделать проповедь своей, прежде чем она сможет повлиять на жизнь других. Это то, что мы называем воплощением проповеди, «Слово стало плотью»
Часть II: Преобразующее Лидерство
Понимая сердце пасторского служения (Кол. 1:24 - 2:5)
Апостол Павел четок непоколебим в том, что пастыри - «служители» или «слуги». Мы служители Евангелия (Кол. 1:23) и служители церкви (Кол. 1:25). Это наши две основные обязанности. Давайте никогда не позволим другим вещам вытеснить их, но убедитесь, что это то, на чем мы сосредоточены - служение Божьим Словом и служение Божьему народу. Итак, я хотел бы сделать несколько замечаний по посланию к Колоссянам 1: 24-2: 5 о «Сердце пасторского служения». Павел указывает на то, что «пастора являются слугами Христа для церкви». Обратите внимание на то, что ...
A. В Пасторском Служении Мы Страдаем Во Имя Церкви (Стих 24)
«Ныне радуюсь в страданиях моих за вас и восполняю недостаток в плоти моей скорбей Христовых» (24а). Этот отрывок связан «радостью» - в начале Павел радуется своим страданиям (1:24), и в конце он радуется их вере (2: 5). Существует большая радость в служении Христу и Его народу. Это мотивирует нас; это наша награда. Но смешение с радостью - это страдание и несчастье. В пасторском служении мы страдаем ради церкви
1. В Пасторском Служении Мы Страдаем Из-За Наших Отношений С Церковью
Павел видит свои страдания в результате того, что он сделал ради церкви - «мои страдания за вас» (24а), для их пользы. Когда он служил им, он терпел страдания от их имени, такие как тюремное заключение, насмешки, избиения и т. д. Пасторское страдание ради церкви реально.
а) Мы страдаем из-за наших отношений с другими страдающими. Мы вступаем в их горе и испытания; и мы исполняем священническую функцию, когда мы возносим их перед Богом.
б) Мы страдаем, когда те, кого мы любим и кому служим, подвергаются атаке со стороны сатаны, и их жизнь начинает идти по течению. И иногда они даже не прислушиваются к нашему совету.
в) Мы страдаем от критики и неприятия, когда другим не нравится то, что мы говорим или делаем.
2. В Пасторском Служении Мы Страдаем Из-За Нашего Отождествления Со Христом
«... и восполняю недостаток в плоти моей скорбей Христовых за Тело Его, которое есть Церковь» (24б). Павел связывает свои страдания со «страданиями» Христа. Поскольку он продолжал работу Христа (в создании и развитии церквей), поэтому его страдания были продолжением страданий, излитых на самого Христа. И все, кто служит во имя Христа, также будут страдать вместе со Христом.
Итак, пастыри страдают ради церкви. Понимание этого делает пасторские страдания и испытания целенаправленными, значимыми, долговечными и ценными, потому что оно имеет опыт в служении церкви и продолжении служения Христа.
Пасторы должны смотреть на свое служение с этой точки зрения, чтобы справиться с бедами и мукой пасторского служения, ради собственного благополучия и благополучия церкви.
Б. В Пасторском Служении Мы Служим, Как Домостроители Церкви ( Стихи 25-29)
“…которой сделался я служителем по домостроительству Божьему, вверенному мне для вас, чтобы исполнить Слово Божье” (25).
Мы «домостроители» церкви. Домостроитель - это тот, кто заботится о чужих владениях или бизнесе. Пасторы - домостроители (управители) церкви Христа. Наше положение, как служителей Христа - слуга; наша функция служителей Христа - один из домостроителей. Мы служим Божьим словом и Божьему народу.
1. Мы Служим Как Служители Божьего Слова
Нашей первой обязанностью управляющих является полное провозглашение Божьего слова - «чтобы Слово Божье стало полностью известно» (25б). Слово Божье, которое мы приносим, - это «тайна, спрятанная веками и поколениями, но теперь открытая для его святых» (26). Благодаря нашему проповедническому и пасторскому руководству мы излагаем «тайну» Евангелия, которая ранее была скрыта, но теперь открыта для его святых, которым «Бог благоволил показать, какое богатство славы в тайне сей для язычников, которая есть Христос в вас, упование славы»(27).
Чтобы познать Слово Божье, нужно проповедовать «Христос в вас, упование славы” 27б Должно проповедовать «Которого мы проповедуем, вразумляя всякого человека и научая всякой премудрости” (28a)
Мы служим, как управители Божьего Слова. Это наша первая обязанность пасторов - полное провозглашение Божьего слова. А также…
2. Мы Служим, Как Управители Божьего Народа
Наша вторая обязанность - это взрастить БОжий народ духовно - «чтобы мы могли представить всех зрелыми во Христе (28б). Это цель, ради которой мы трудимся, изо всех сил, чтобы он действовал во мне» (29). Конец, ради которого мы трудимся, как распорядители Божьего народа, состоит в том, чтобы поощрять, обучать и наделять тех, кто вверен нашей заботе, чтобы «мы могли представить всех зрелыми во Христе». Это должно быть нашей целью, представить каждого члена тела Христа, зрелым во Христе в будущем.
Вы могли бы сказать: «Кто на это способен? Как мне это сделать? Такое управление слишком сложное!» Что ж, пастора, вы можете набраться храбрости в этом, зная, что Бог позволяет нам исполнить это. Служение - это тяжелая работа. Иногда работа грубая и утомительная, но поскольку мы «трудимся» и «боремся» в Божьей работе, мы осознаем, что именно Бог «действует с силой во мне» (29б). Достаточность в служении - это не от нашей собственной силы или способностей, а от Бога, действующего в нас.
Пасторы должны соответствовать Божьей власти. Когда служение кажется тяжелым (труд и борьба), когда нам нужна энергия, чтобы пройти лишнюю милю, мы можем опираться на Бога, который «работает мощно» в нас. Это наша достаточность в служении. Вот как наша сила исходит из трудностей, раздоров и разочарований. Его сила питает нас, мотивирует нас. Его сила - это секрет эффективности служения, а не наши программы или приемы или рекламные акции, психология или трюки, но Бог «сильно действующий во мне».
Итак, в пастырском служении мы страдаем ради церкви (24), мы служим как Божьи управители церкви (25-29) и ...
В. В Пасторском Служении Мы Стремимся К Духовности Церкви (2:1-5)
Пасторское служение - это постоянная борьба. Используя язык Павла, мы «мучаемся / боремся» (2: 1) в нашем служении Божьему народу. Что мы «мучим»? Почему такие беспорядки? К чему мы постоянно стремимся? Мы боремся за духовность церкви.
1. Целью Пасторской Борьбы Является Поощрение Божьих Людей
... «чтобы их сердца могли быть ободрены» (2а). Что это значит? Помогаем ли мы им чувствовать себя хорошо? Как мы внушаем всем положительное мышление? Что мы всегда говорим, что люди хотят услышать? Нет! «Ободрить» здесь означает дать им уверенность, мотивировать их, продвигать их вперед, поднимать их духовно. Как мы это делаем? Как мы ободряем народ Божий?
а) Поощряя их духовное единство, чтобы они были «соединены в любви» (2б). Единство было страстным желанием Иисуса для Его людей. Это должно быть страстное желание каждого пастора и лидера церкви. Единство, не основанное на принуждении, ни на личную выгоду, а на основе взаимной любви и уважения. Это сильная сила в мире для Христа. Любящее единство сделает общину сильной, стабильной, способной противостоять хитростям дьявола, влиятельным в сообществе, здоровым и счастливым.
Итак, пасторы поощряют народ Божий, способствуя их духовному единству. И они поощряют народ Божий ...
б) Продвигая их духовное понимание, чтобы они могли “для всякого богатства совершенного разумения, для познания тайны Бога и Отца и Христа”. Наша задача - так хорошо научить общину совету Бога, чтобы они были полностью уверены в том, во что они верят и в кого они верят.
Если мы стремимся поощрять сердца Божьего народа таким образом в нашем служении, тогда, в Божье время и в путь Бога, мы можем искать желаемый результат.
2. Награда За Пасторскую Борьбу Заключается В Том, Чтобы Радоваться Их Положительному Отклику
«... радуясь и видя ваше благоустройство и твердость вашей веры во Христа» (5)
Свидетельства положительного ответа на ваше пасторское руководство ...
- Благоустройство в церкви отражается в послушании, сотрудничестве, уважении, радости в работе Господа и т. д.
- Твердая вера среди людей. Вера во Христа, которая не колеблется при атаке. Вера, которая верна, непоколебима, несмотря ни на что.
Вывод:
Таким образом, это сердце пастырского служения. С одной стороны, мы «радуемся». С другой стороны, мы «страдаем». Но все, что стоит, - это вознаграждение за то, что люди Божьи ведут себя в полном порядке и настойчивы в своей вере. Является ли пастырское руководство жестким? Да! Стоит ли оно того? Абсолютно!
Если вы желаете для своих людей единство в любви и полное знание о Боге и его Слове, тогда вы являетесь истинным служителем Христа. Позвольте мне бросить вам вызов и ободрить вас сегодня исполнять ваше пасторское служение ...
... как тот, кто страдает с Христом ради церкви
... как тот, кто служит управителем в церкви, полностью объясняя Слово Божье
... как тот, кто стремится к духовности церкви, о чем свидетельствует их единство, понимание, благоустройство и непоколебимая вера.
Это сердце пасторского служения. Пусть Господь благословит вас в этой задаче.
Часть IV: План Проповеди
Чтобы прослушать аудиоверсию этих проповедей на английском языке, нажмите на эти ссылки: Link 1 - Jn. 18:38-19:3; Link 2 - Jn. 19:4-9; Link 3 - Jn. 19:9-10; Link 4 - Jn. 19:11-12.
Название: Царство Иисуса
Тема: Царство Иисуса раскрывает конфликт власти
1. Контрольная власть общественного мнения (38б-6)
2. Угрожающая сила страха (7-9a)
3. Уверенная сила знания (9б)
4. Тщеславная сила положения (10)
5. Всесторонняя сила Бога (11-12)
Related Topics: Pastors
Jurnalul Electronic Al Păstorilor, Rom Ed 29, Editia de toamnă 2018
Ediția de Toamnă 2018
„Întărind biserica în predicare biblică şi conducere”
Author: Dr. Roger Pascoe, President,
The Institute for Biblical Preaching
Cambridge, Ontario, Canada
Email: [email protected]
Phone: 519-620-2375
Partea I: Consolidarea Predicării Expozitive
„Îmbunătățirea introducerilor”
Introducerea și încheierea sunt două părți foarte importante ale predicii și, totuși, sunt probabil cel mai slab pregătite. Dacă ai o introducere slabă, riști să nu poți convinge oamenii (1) de faptul că Biblia vorbește despre nevoia lor și, prin urmare, (2) că trebuie să asculte ce ai de spus. Dacă încheierea este slabă, nu vei reuși să îndeplinești scopul principal al predicării – și anume să îi convingi pe oameni să se schimbe, să dea un răspuns care să le schimbe viața și care să producă, într-adevăr, o schimbare în viețile lor.
A. Scopurile Unei Introduceri
1. Să Facă Tranziția De La Ceea Ce A Avut Loc Mai Înainte
De obicei, fiecare predică este precedată de câteva remarci pre-introductive. Acestea (care mai pot fi numite și „introducerea înainte de introducere) îndeplinesc câteva funcții:
(a) Dacă ești invitat undeva să predici, frazele pre-introductive îți dau ocazia să te prezinți sau să spui ceva ce poate crea o legătură între tine și ascultători.
(b) Sunt o ocazie bună să accentuezi sau să confirmi un anunț sau ceva important din viața bisericii.
(c) Sunt o oportunitate bună să faci legătura cu ceea a avut loc în biserică înainte de predică.
În general, remarcile pre-introductive formează un pod de legătură între ceea ce a avut loc mai înainte (ex. poți să reiei tema cântării dinainte) și ceea ce urmează. De asemenea, îți dau ocazia tratezi anumite subiecte pastorale, cum ar fi îmbolnăvirea unui membru al bisericii.
În timpul acestei părți introductive, amintește ceea ce a avut loc până atunci – nu ignora pur și simplu partea de dinainte a serviciului divin, ca și cum nici nu ar fi avut loc. Și fii atent la starea, tonul și atmosfera serviciului divin!
2. Să Pregătească Calea Pentru Ceea Ce Urmează
Scopul introducerii este să introducă predica, nu să-i facă pe oameni să râdă, nu să relateze o poveste și nici să folosească anumite trucuri pentru a-i face pe oameni să mai vină la biserică.
3. Să Stabilească O Legătură Între Tine Și Public
Folosește această parte introductivă pentru a personaliza atmosfera cu prezența și personalitatea ta, pentru ca serviciul divin să nu fie detașat, steril sau impersonal! Acesta este momentul în care te conectezi cu ascultătorii în mod personal, poate pentru prima dată în timpul respectivului serviciu religios.
B. Dificultățile Introducerii
De ce uneori este atât de greu să știi cum să începi? Poate pentru că îți scrii introducerea prea devreme. În mod normal, introducerea este unul din ultimele lucruri de pregătit atunci când faci o predică. Sau poate pentru că introducerea este atât de importantă și trebuie să acopere o arie atât de mare, fiind astfel nevoie de o creativitate pe măsură. Se poate întâmpla să fi făcut studiul și schița predicii, și să nu-ți poți pregăti introducerea din lipsă de inspirație.
C. Elementele Componente Ale Unei Introduceri Bune
Care sunt elementele-cheie ale introducerii oricărui tip de comunicare orală publică?
#1: Stabilește-Ți Scopul / Tema
Introducerea ta trebuie să anunțe scopul predicii și să fie în concordanță cu acesta. Dacă nu ai un scop anume, atunci de ce să mai predici? Dacă nu știi unde vrei să mergi, cum vei ajunge acolo? Dacă nu ai un scop precis, vei predica o predică fără țintă și fără folos pentru cei care te ascultă. Trebuie să urmărești un scop, să încerci să atingi o țintă. Așadar, în introducere clarifică care este scopul predicii tale.
Întreabă-te:
- De ce predici predica aceasta?
- Ce vrei să faci prin acest mesaj? Ar putea fi o idee bună să scrii scopul predicii tale la începutul introducerii, pentru a te ajuta să rămâi la subiect de-a lungul predicii.
- Ce răspuns vei cere în încheiere?
- Care este convingerea ta legat de adevărul despre care urmează să predici?
- De ce este important acest mesaj? (ex. pentru că ascultarea de adevăr îți va schimba viața).
Ține minte faptul că orice predică are patru scopuri generale: să inspire, să informeze, să convingă și să îndemne.
Predicatorul poate să își formuleze scopul / tema sub forma unei preocupări personale sau folosind o ilustrație care să arate de ce este nevoie de acel adevăr. Iată câteva sugestii pentru formularea scopului / temei predicii:
- „Pe baza Cuvântului lui Dumnezeu pe care l-am citit, scopul mesajului meu de astăzi este să vă chem pe voi toți să…”
- „Scopul acestui mesaj este să vă ajute pe fiecare dintre voi să vă feriți de…”
- „Mesajul de astăzi vă cheamă să luați o decizie în privința...”
Tema / scopul mesajului tău pregătește ascultătorii și mesajul tău pentru încheiere, afirmând clar încotro se îndreaptă mesajul și care sunt rezultatele așteptate.
Cum faci legătura dintre scopul și ideea centrală a predicii (i.e. ideea principală a predicii)? Întreabă-te: „Pe baza ideii centrale a acestui text, ce vrea Dumnezeu ca oamenii mei să înțeleagă și să respecte?” Cu alte cuvinte, scopul cu care predici predica respectivă în fața ascultătorilor tăi trebuie să fie consecvent cu mesajul transmis de autorul biblic publicului său. De ce a transmis el acest mesaj atunci? Ce a vrut să știe, să schimbe ori să facă ascultătorii săi?
#2: Începe Cu Un Punct Introductiv De Contact
Scopul acestui „punct introductiv de contact” este să capteze și să mențină atenția bisericii. Oamenii sunt atât de impregnați de comunicarea seculară, încât aceasta determină modul în care ei ascultă, adică scurt și clar (ex. televizorul, filmele etc.). În audiență există tot felul de lucruri care distrag atenția: lucruri care s-au întâmplat în timpul săptămânii, copii neastâmpărați etc. Predica poate fie să te conecteze, fie să te deconecteze.
În acea parte a programului religios de dinainte de predică, ascultătorii au participat la program prin cântare, dăruire etc., ceea ce i-a ținut atenți. Rolul lor însă acum este mult mai pasiv, ei devenind persoane care ascultă și învață. Sarcina predicatorului este să energizeze atmosfera și să atragă atenția ascultătorilor fără să fie banal, teatral sau nesincer.
Care ar fi câteva modalități sigure și eficiente de a capta atenția ascultătorilor? Permiteți-mi să ofer câteva sugestii:
- Începe cu o ilustrație, un exemplu sau cu „o felie de viață” la care se pot raporta cu toții și pe care o găsesc interesantă și care are legătură cu subiectul mesajului tău.
- Povestește ceva ce ți s-a întâmplat ție personal în timpul săptămânii și care ara legătură cu ceea ce urmează să spui. Însă fii atent să nu abuzezi de lucrul acest, pentru că nimeni nu vrea să audă mereu despre viața pastorului!
- Începe cu niște întrebări provocatoare! Însă, repet, dacă faci lucrul acesta în fiecare săptămână, devine plictisitor și previzibil distruge astfel scopul mesajului.
#3: Crează O Legătură Între Oameni Și Biblie
Introducerea trebuie să realizeze o legătură între viața ascultătorilor tăi (nevoile, problemele și întrebările lor), pe de o parte, și viața Bibliei și predica ta (răspunsurile și soluțiile ei), pe de altă parte. Ei trebuie să știe că tu cunoști nevoia lor și că Biblia vorbește despre aceasta. Așadar, arată nevoia lor și empatia ta (i.e. „noi” suntem în aceeași barcă – toți experimentăm lucrul acesta, inclusiv tu, pastorul). Vă găsiți împreună în această călătorie a credinței și a trăirii.
Cum constați sau stabilești care este nevoia? În mod evident, trebuie să-ți cunoști biserica. Trebuie să știi:
- Ce se întâmplă în viața oamenilor pe plan individual, precum și în viața bisericii.
- Cu ce lucruri se frământă.
- Ce trebuie să fie corectat sau dezvoltat sau lăudat.
- Ce lucruri s-au întâmplat pe plan mondial care le-ar putea ridica semne de întrebare cu privire la credința lor sau la înțelegerea lor despre Dumnezeu și care i-ar face să se întrebe „de ce”.
- Ce se întâmplă în viața bisericii și trebuie abordat din perspectiva cuvântului lui Dumnezeu (ex. dezbinare, sciziune, invidie, puncte slabe în lucrare etc.)
Să îți cunoști congregația nu înseamnă să predici despre nevoile pe care „le simți”, ci despre nevoile spirituale „reale”, fie că le simți sau nu. Adevăratele nevoi ale oamenilor adesea nu sunt „simțite”, ci sunt nevoile despre care Dumnezeu ne vorbește în Cuvântul Său. Este nevoie de multă rugăciune și înțelepciune pentru a înțelege ce te călăuzește Duhul lui Dumnezeu să predici și cum subiectul respectiv vine în întâmpinarea unei nevoi spirituale a bisericii tale.
Cum ridici problema acestor nevoi reale? O modalitate este să pui întrebări de ca cele de mai jos:
- „Câți dintre voi ați experimentat vreodată…?”
- „V-ați întrebat vreodată… în viața ta sau în viața bisericii?”
- „Ați vrea să știți ce spune Dumnezeu despre…?”
O altă modalitate este să faci o afirmație grăitoare despre nevoia respectivă:
- „Cu toții suferim uneori de…”
- „Sunt sigur că toți v-ați întrebat adesea de ce…”
- „Simt că este timpul să ne gândim la…”
Odată ce ai stabilit de ce este nevoie de această predică, du-te la Biblie și arată că Biblia vorbește despre această problemă sau nevoie. Încă nu intri în textul ales pentru predică, ci doar arăți faptul că Biblia vorbește despre nevoia aceasta și oferă o soluție. Întrebarea ascultătorilor este: „Ce are aceasta a face cu mine?” Iar răspunsul tău este: „Pentru că am un răspuns din Biblie la problema ta.” Aici oferi o soluție la final, spunându-le unde vrei să ajungi și care vor fi beneficiile lor.
#4: Arată Cu Ce Autoritate Vorbești
Tu nu oferi toate răspunsurile, însă promiți că vei da un răspuns din Cuvânt. Acesta este momentul când oamenii trebuie să știe:
- Că vorbești despre un lucru care te pasionează.
- Că vorbești cu autoritatea dată de cuvintele „Așa vorbește Domnul” (i.e. ai răspunsul) din Cuvântul lui Dumnezeu (nu doar ideile tale).
#5: Oferă O Motivație Pentru A Asculta
Introducerea trebuie să fie motivațională în sine și ea are legătură cu ceea ce urmează să spui ascultătorilor tăi. Ea oferă un răspuns la întrebarea: „De ce ar trebui să ascult predica aceasta?” Introducerea îi convinge că predica le va fi de folos și că este importantă pentru ei.
Câteva moduri de a oferi o motivație ascultătorilor tăi să urmărească predica ar fi să spui că:
- Lucrul despre care vei vorbi are de-a face cu fiecare dintre noi.
- Subiectul despre care urmează să vorbești le va schimba viața.
- Ai răspunsul la problemele și nevoile lor.
#6: Enunță Subiectul Predicii
Enunță subiectul pe care urmează să îl abordezi! Fii concis! Limitează subiectul – i.e. nu îl formula prea amplu. Nu îi lăsa pe oameni să ghicească despre ce vorbești!
#7: Anunța Teza Predicii
Condensează-ți predica într-o singură frază (numită ideea centrală sau teza predicii), pentru ca ascultătorii să știe:
- Ideea de bază / adevărul central pe care urmează să îl explici.
- Sau întrebarea la care urmează să dai un răspuns.
- Sau îndemnul pe care vrei să îl urmeze.
Întreabă-te: Ce vrei să demonstrezi, să explici sau ce îndemn vrei să dai? Care este principiul pe care vrei să îl comunici? Ce vrei să spui despre textul biblic? Aceasta este ideea de bază pe care vrei să o comunici. Aceasta reprezintă rezumatul predicii, ideea teologică, principiul neschimbător și felul în care acesta are de-a face cu viața noastră.
Formulează întotdeauna ideea centrală ca frază completă! O frază completă exprimă o idee completă. Prin urmare, acesta este singurul mod în care poți comunica inteligibil și adecvat.
Idee centrală conține două componente-cheie:
(1) Tema (subiectul) predicii.
(2) Scopul (ceea ce spui despre subiectul) predicii.
După ce ai enunțat subiectul predicii, acum, prin ideea centrală, legi subiectul de ceea ce urmează să predici despre subiectul respectiv. De exemplu, dacă subiectul tău este „dragostea lui Dumnezeu”, întreabă-te: „Ce spune textul despre dragostea lui Dumnezeu? Care este ideea? Care este adevărul față de care noi trebuie să răspundem?” Cu alte cuvinte, ideea centrală este o limitare, o îngustare, o clarificare a subiectului.
Eu sugerez să îți formulezi ideea centrală astfel încât să fie aplicativă.
Aceasta înseamnă să folosești o afirmație directă care cere un răspuns. De pildă:
- „Adevărata ucenicie ne cere (aici te incluzi și pe tine, și pe ascultători) loialitate deplină față de Isus Hristos, indiferent de cost” (Marcu 8:34-38).
- „Creștinii puternici sunt aceia care fac o schimbare în lume pentru Dumnezeu” (Mat. 5:13).
Atunci când formulăm ideea centrală în mod aplicativ, noi de fapt ne mutăm din lumea textului biblic (formularea sa; cultura sa; oamenii săi; timpul său; locul său) în lumea noastră contemporană, făcând principiul acela neschimbabil din ideea centrală aplicabil la viețile noastre.
Cum formulezi ideea centrală astfel încât oamenii să știe ce este aceasta?
Poți folosi o expresie introductivă, cum ar fi:
- „Ceea ce urmează să descoperim în dimineața aceasta în textul nostru este…”
- „Adevărul este că…”
- „Adevărul pe care îl proclamăm astăzi este că…”
- „Astăzi vreau să răspundeți la acest adevăr din Cuvântul lui Dumnezeu care spune că…”
Marea întrebare este cum determinăm care este ideea centrală. În mod normal, o modalitate de a găsi ideea centrală este să scrii punctele principale ale predicii și să afli ce le unește. Astfel, ideea centrală este „ideea principală a ideilor principale”. Ideea centrală asigură unitatea predicii, pentru că punctele principale decurg din ea și, astfel, întreaga predică decurge din ea. Pentru mai multe detalii despre acest subiect, vezi ediția de toamnă 2017 a acestui jurnal.
#8: Pregătește-Ți Introducerea La Sfârșit Sau Cel Puțin După Ce Ai Făcut Schița Predicii.
#9: Fă O Introducere Succintă (Precisă, Clară, Concentrată, Cu Semnificație).
Dacă limitezi introducerea la aproximativ 10-15% din cuprinsul predicii (3-4 minute), va trebui să fii succint.
#10: Scrie-Ți Introducerea În Întregime Și Memorează Primele Câteva Paragrafe
Atunci când îți scrii introducerea, ești constrâns să o gândești bine, însă atunci când îți prezinți introducerea, încearcă să nu fii legat de notițe! Memorarea primelor paragrafe te va ajuta să stabilești contactul cu ascultătorii, pentru ca să fii astfel cât mai relațional.
#11: Citește Pasajul Din Scriptură Și Roagă-Te
Eu recomand să citești tu însuți textul din Scriptură. Anunță referința de două sau de trei ori! De asemenea, poți să faci câteva observații pentru a așeza textul în context.
Ține minte că o citire corectă a Scripturii trebuie:
- Să Îl onoreze pe Dumnezeu.
- Să aibă ritmul potrivit.
- Să fie accentuată corect.
- Să nu fie prea grăbită (de obicei aceasta este cea mai mare greșeală pe car eo fac pastorii).
- Să fie expresivă, dar nu falsă.
Aceasta este o ocazie excelentă să le arăți ascultătorilor tăi cum trebuie să citească Scriptura, astfel încât să extragă înțelesul și semnificația textului din modul în care îl citesc.
Nu uita să te rogi! Rugăciunea vine în mod natural după citirea textului. Ai grijă ca rugăciunea să fie o componentă importantă a întregului serviciu de închinare. Rugăciunea este un act de închinare și trebuie să derive din prima parte a serviciului religios. Adu predica ta ca o jertfă închinată Domnului!
#12: Încearcă Să Diversifici Introducerile
Dacă vei diversifica introducerile, atunci ascultătorii tăi nu se vor plictisi de ele. Însă nu încerca să fii teatral de dragul prevenirii plictiselii! Există o diferență între creativitate și păcăleală!
Iată zece sugestii pentru diversificarea formatului introducerilor (toate conțin aceleași elemente de bază, aranjate însă diferit):
(1) O istorisire din viața ta, introducând apoi textul biblic care are legătură cu experiența aceea, iar apoi scopul predicii.
(2) O experiență din viața altcuiva, urmată de scopul predicii, iar apoi de textul biblic.
(3) Un exemplu din istorie¸ urmat de scopul predicii, citirea textului și de ideea centrală / teza predicii.
(4) O afirmație directă a textului biblic și legătura pe care o are cu viața ascultătorilor.
(5) Referire la o nevoie, fie exprimată sau sugerată de cineva din biserică, și care se leagă de felul în care texul biblic promite să împlinească nevoia respectivă.
(6) Repovestirea unei istorisiri biblice. Apoi enunță scopul predicii și speranța că același Dumnezeu care a acționat în istorisirea respectivă poate acționa și acum și chiar o va face.
(7) Enunță o problemă contemporană, care îți permite apoi să mergi la textul biblic, iar după aceea spune că adevărul pe care îl vei explica din textul respectiv este, de fapt, soluția la problema lor.
(8) Pune o întrebare sau o serie de întrebări care să îi determine pe ascultători să se gândească la o nevoie umană reală sau la o situație anume. Empatizează cu nevoia respectivă (toți o avem); spune cum Dumnezeu poate să împlinească nevoia aceea și cum mesajul tău va explica felul în care Dumnezeu poate să o împlinească.
(9) Enunță teza / adevărul central pe care urmează să îl explici, treci în revistă punctele principale ale predicii, iar apoi intră în cuprinsul predicii.
(10) Fă referire la o știre contemporană care îi stresează pe oameni și arată modul în care Biblia se adresează acelei probleme (i.e. răspunde la întrebări de tipul „de ce”).
#13: Tranziția Către Explicații / Cuprinsul Predicii
(1) Oferă toate informațiile legate de contextul pasajului biblic, necesare pentru înțelegerea acestuia. Aceasta este numită uneori sub-introducere. Ea permite ascultătorilor să înțeleagă mai bine și mai corect textul biblic și stabilește faptul că în spatele cuvintelor tale stă autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu. Cantitatea de informații contextuale oferite aici poate să varieze, în funcție de:
- Complexitatea pasajului.
- Tipul de predică (învățătură doctrinară; predică evanghelistică etc.).
- Dacă predica respectivă este prima dintr-o serie (caz în care vei oferi probabil mai multe detalii) sau un mesaj ulterior primei predici din serie (caz în care vei oferi puține informații contextuale sau chiar deloc).
Ai grijă să prezinți materialul legat de contextul pasajului într-un mod foarte atractiv, nu plictisitor, însă relevant pentru mesaj și pentru viață; și nu prea mult, ca să nu pierzi atenția ascultătorilor.
(2) Tranziția către primul punct al expunerii. Iată câteva tehnici pentru o trecere lină către expunere:
- Afișajul. Aici anunți care urmează să fie punctele principale ale predicii. „Astăzi vom vedea în pasajul acesta că…
… Biblia vorbește despre problema aceasta din trei perspective - 1…2…3…
… Biblia dă trei motive pentru care… - 1….2…3
- Folosește o expresie scurtă, cum ar fi „Observați că..” și apoi introdu primul punct al predicii.
D. Avertismente
Ține minte că nicio parte a unei predici nu poate avea un efect de durată, decât dacă este pregătită și transmisă prin puterea și sub călăuzirea Duhului Sfânt.
Ține minte că niciun model de predică și nicio metodologie nu este întotdeauna bună pentru toți predicatorii în orice ocazie. Unii dintre marii predicatori din istorie nu au urmat modelul sugerat de mine aici. Însă faptul că acei predicatori nu au folosit introducerile la predică nu înseamnă că și tu poți să te descurci fără ele. Ceea ce înseamnă probabil lucrul acesta este că dacă le-ar fi folosit, predicarea lor ar fi fost chiar mai puternică.
Ține minte că trebuie să îți însușești tu însuți predica dacă vrei să aibă vreun efect în viețile altora. Aceasta este ceea ce numim „predicare întrupată”, „Cuvântul S-a făcut trup”.
Partea A II-A: Conducere Transformatoare
Să înțelegem inima lucrării pastorale (Col. 1:24-2:5)
Apostolul Pavel este clar și neechivoc atunci când spune că pastorii sunt „slujitori”. Noi suntem slujitori ai evangheliei (Col. 1:23) și slujitori ai evangheliei (Col. 1:25). Acestea sunt cele două responsabilități de bază ale noastre. Haideți să nu permitem altor lucruri să le marginalizeze, ci să avem grijă să ne concentrăm asupra lor – să slujim Cuvântul lui Dumnezeu și poporul lui Dumnezeu. Așadar, aș vrea să fac câteva comentarii pe marginea pasajului din Coloseni 1:24-2:5 despre „Inima slujirii pastorale”. Pavel argumentează aici că „Pastorii sunt slujitorii lui Hristos pentru biserică”. Observați că…
A. În Slujirea Pastorală, Suferim Pentru Biserică (24)
„Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi; şi în trupul meu împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Hristos”(24a). Termenul care conferă unitate pasajului este „mă bucur” – la început, Pavel se bucură în suferințele lui (1:24), iar la sfârșit, se bucură de credința lor (2:5). Este o mare bucurie să Îl slujești pe Hristos și poporul Său. Aceasta este ceea ce ne motivează; și tot aceasta este și răsplata noastră. Însă împreună cu bucuria se împletesc și suferința și necazul. În slujirea pastorală, noi suferim pentru biserică.
1. În Slujirea Pastorală, Suferim Din Cauza Relației Noastre Cu Biserica
Pavel vede suferințele lui ca un rezultat a ceea ce a făcut el pentru biserică – „suferinţele mele pentru voi” (24a), pentru binele lor. El le-a slujit, și tot așa a și suferit pentru ei închisoare, batjocură, bătăi etc. Suferința pastorală pentru biserică este reală.
(a) Suferim din cauza relației noastre cu cei care suferă. Suntem părtași la durerea și la încercările lor; și îndeplinim o slujire preoțească atunci când îi aducem înaintea lui Dumnezeu.
(b) Suferim atunci când cei pe care îi iubim și îi slujim sunt atacați de Satan, iar viețile lor încep să intre în derivă. Și uneori nu iau seama la sfaturile noastre.
(c) Suferim din cauza criticilor și a respingerii atunci când unora nu le place ceea ce facem sau spunem.
2. În Slujirea Pastorală, Suferim Din Cauza Identificării Noastre Cu Hristos
„… în trupul meu împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica” (24b). Pavel asociază suferințele lui cu „suferinţele” lui Hristos. La fel cum el continua lucrarea lui Hristos (plantând și dezvoltând biserici), tot așa și suferințele lui erau o continuare a suferințelor revărsate asupra lui Hristos Însuși. Și toți cei care slujesc poporul lui Hristos în numele lui Hristos vor suferi în mod asemănător împreună cu Hristos.
Așadar, pastorii suferă pentru biserică. Înțelegerea acestui lucru face ca durerile și încercările din slujirea pastorală să aibă un sens, un scop și să fie suportabile, precum și prețioase, deoarece fac parte din slujirea bisericii și reprezintă o continuitate a slujirii lui Hristos.
Pastorii trebuie să își vadă lucrarea din perspectiva aceasta pentru a putea face față suferinței și durerii din slujirea pastorală, pentru binele lor și al bisericii.
B. În Slujirea Pastorală, Slujim Ca Ispravnici Ai Bisericii (25-29)
„… Slujitorul ei am fost făcut eu, după isprăvnicia pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi, ca să întregesc Cuvântul lui Dumnezeu” (25).
Noi suntem „ispravnici” ai bisericii. Ispravnicul este cel care are grijă de proprietățile și treburile altcuiva. Pastorii sunt ispravnici ai bisericii lui Hristos. Poziția noastră ca slujitori ai lui Hristos este una de slujire; rolul nostru ca slujitori ai lui Hristos este unul de isprăvnicie. Noi slujim ca ispravnici ai cuvântului lui Dumnezeu și ai poporului lui Dumnezeu.
1. Noi Slujim Ca Ispravnici Ai Cuvântului Lui Dumnezeu
Prima noastră îndatorire ca ispravnici este proclamarea cuvântului lui Dumnezeu în întregime – „ca să întregesc Cuvântul lui Dumnezeu” (25b). Cuvântul lui Dumnezeu pe care îl facem cunoscut este „taina ţinută ascunsă din veşnicii şi în toate veacurile, dar descoperită acum sfinţilor Lui” (26). Prin predicarea și conducerea noastră pastorală, noi facem cunoscută „taina” evangheliei, care mai înainte a fost ascunsă, dar care acum este revelată sfinților Săi, cărora „Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăţia slavei tainei acesteia între neamuri, şi anume Hristos în voi, nădejdea slavei” (27).
A face cunoscut cuvântul lui Dumnezeu înseamnă a predica pe „Hristos în voi, nădejdea slavei” (27b). Înseamnă a-L predica „pe El… şi sfătuim pe orice om şi învăţăm pe orice om în toată înţelepciunea” (28a).
Noi slujim ca ispravnici ai cuvântului lui Dumnezeu. Aceasta este prima noastră îndatorire ca pastori – proclamarea cuvântului lui Dumnezeu în întregime. Și…
2. Noi Slujim Ca Ispravnici Ai Poporului Lui Dumnezeu
Cea de-a doua îndatorire a noastră este maturitatea spirituală deplină a poporului lui Dumnezeu – „ca să înfăţişăm pe orice om desăvârşit în Hristos Isus” (28b). Acesta este scopul pentru care „mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine” (29). Scopul pentru care lucrăm ca ispravnici ai poporului lui Dumnezeu este să-i încurajăm, să-i echipăm și să-i împuternicim pe cei care ne-au fost încredințați, pentru „ca să înfăţişăm pe orice om desăvârşit în Hristos Isus.” Acesta trebuie să fie scopul nostru, să înfățișăm pe fiecare membru al trupului lui Hristos matur în Hristos în ziua aceea.
Poate că vei spune: „Cine poate face toate aceste lucruri? Cum aș putea să le fac? O astfel de isprăvnicie este prea mare!” Pastorii se pot încuraja în privința aceasta, amintindu-și că Dumnezeu este Cel care ne dă puterea să ne îndeplinim isprăvnicia. Slujirea înseamnă muncă grea. Uneori munca este grea și obositoare, însă atunci când „luptăm” și „lucrăm” în slujba lui Dumnezeu, suntem conștienți că Dumnezeu este Cel care „lucrează cu tărie în mine” (29b). Noi nu suntem în stare să facem lucrarea aceasta prin propriile noastre puteri sau aptitudini, ci prin Dumnezeu care lucrează în noi.
Pastorii trebuie să își însușească puterea lui Dumnezeu. Când slujirea pare a fi o muncă grea (trudă și luptă), când avem nevoie de energie ca să mai mergem o milă în plus, putem să ne bazăm pe Dumnezeu care „lucrează cu tărie” în noi. În felul acesta suntem în stare să ne facem slujirea. De aici vine puterea noastră în vreme de necaz, de muncă grea și descurajare. Puterea Lui ne energizează și ne motivează. Puterea Lui este secretul eficienței în slujire – nu programele noastre, sau tehnicile, sau promoțiile, sau psihologia, sau șmecheriile noastre, ci Dumnezeu care „lucrează cu tărie în mine”.
Prin urmare, în slujirea pastorală, suferim pentru biserică (24), slujim ca ispravnici ai bisericii (25-29) și...
C. În Slujirea Pastorală, Ne Luptăm Pentru Spiritualitatea Bisericii (2:1-5)
Slujirea pastorală este o luptă constantă. Folosind limbajul lui Pavel, noi „ducem o luptă mare” (2:1) slujind poporul lui Dumnezeu. Pentru ce „ducem o luptă mare”? De ce o asemenea frământare? Pentru ce ne luptăm mereu? Ne luptăm pentru spiritualitatea bisericii.
1. Scopul Luptei Pastorale Este Încurajarea Poporului Lui Dumnezeu
„…pentru ca să li se îmbărbăteze inimile” (2a). Ce înseamnă aceasta? Că îi facem pe toți să se simtă bine în starea în care se află? Că îi îndoctrinăm pe toți cu un mesaj de gândire pozitivă? Că spunem întotdeauna ceea ce vor oamenii să audă? Nu! Să „îmbărbăteze” înseamnă să ofere încredere, să-i motiveze, să îi ajute să avanseze, să îi ridice din punct de vedere spiritual. Cum putem face asta? Cum încurajăm poporul lui Dumnezeu?
(a) Susținând unitatea sa spirituală, pentru ca ei „să fie uniţi în dragoste” (2b). Dorința arzătoare a lui Isus pentru poporul său a fost unitatea. Și aceasta trebuie să fie dorința arzătoare a fiecărui pastor sau lider al bisericii. O unitate bazată nu pe constrângere și nu pentru folos personal, ci bazată pe dragoste reciprocă și respect reciproc. Aceasta este o forță puternică pentru Hristos în lume. O biserică ce iubește unitatea va fi o biserică puternică, stabilă și capabilă să reziste în fața șiretlicurilor diavolului, o biserică sănătoasă, fericită și cu influență în comunitatea sa.
Așadar, pastorii încurajează poporul lui Dumnezeu susținând unitatea sa spirituală. Și mai încurajează poporul lui Dumnezeu…
(b) Ajutându-i să crească în înțelegerea lor spirituală, pentru ca ei „să capete toate bogăţiile plinătăţii de pricepere, ca să cunoască taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Hristos” (2c). Sarcina noastră este să învățăm adunarea poporului lui Dumnezeu tot sfatul lui Dumnezeu atât de bine, încât acesta să știe sigur ce crede și în cine crede.
Dacă ne luptăm să încurajăm inimile oamenilor lui Dumnezeu în felul acesta în slujirea noastră, atunci, la momentul ales de Dumnezeu și conform planului Său, putem aștepta rezultatele dorite.
2. Răsplata Luptei Pastorale Este Bucuria La Vederea Răspunsului Pozitiv
„... privesc cu bucurie la buna rânduială care domneşte între voi şi la tăria credinţei voastre în Hristos” (5)
Dovezile unui răspuns pozitiv față de conducerea ta pastorală este…
- Buna rânduială în biserică reflectată în ascultare, cooperare, respect, bucurie în lucrul Domnului etc.
- Credință neclintită printre oameni. Credință în Hristos, care nu se clatină atunci când este atacată. Credință care este loială și statornică, indiferent de circumstanțe.
Concluzie:
Aceasta este, așadar, inima slujirii pastorale. Pe de o parte, ne „bucurăm”. Pe de altă parte, „suferim”. Însă toate acestea se merită datorită răsplății pe care o primim, și anume aceea de a-i vedea pe oamenii lui Dumnezeu trăind în rânduială și perseverând în credință. Este grea conducerea pastorală? Da! Se merită? Cu siguranță!
Dacă inima ta dorește unitatea în dragoste a oamenilor lui Dumnezeu și ca ei să Îl cunoască pe Dumnezeu și Cuvântul Său, atunci ești un slujitor adevărat al lui Hristos. Dă-mi voie să te provoc și să te încurajez astăzi să îți îndeplinești slujirea pastorală…
… ca unul care suferă împreună cu Hristos pentru biserică,
… ca unul care slujește ca ispravnic al bisericii, făcând cunoscut Cuvântul lui Dumnezeu pe deplin,
… ca unul care se luptă pentru spiritualitatea bisericii, aceasta putând fi văzută în unitatea sa, în înțelegere, în buna rânduială și în credința neclintită.
Aceasta este inima slujirii pastorale. Fie ca Domnul să te binecuvânteze din belșug în îndeplinirea acestei sarcini!
Partea A III-A: Schițe De Predici
Pentru versiunea în limba engleză a acestor predici, dați click pe link-urile următoare: Link 1 - Jn. 18:38-19:3; Link 2 - Jn. 19:4-9; Link 3 - Jn. 19:9-10; Link 4 - Jn. 19:11-12.
Titlu: Domnia lui Isus
Tema: Domnia lui Isus scoate la iveală un conflict de puteri.
Punctul #1: Puterea manipulatoare a opiniei publice (38b-6)
Punctul #2: Puterea paralizantă a fricii (7-9a)
Punctul #3: Puterea încrezătoare a cunoașterii (9b)
Punctul #4: Puterea îngâmfată a poziției (10)
Punctul #5: Puterea cuprinzătoare a lui Dumnezeu (11-12).
Related Topics: Pastors
Uma Perspectiva Geral sobre o Perdão dos Crentes
Related MediaIntrodução
No Novo Testamento, existe um conjunto de passagens-chave acerca do tópico do pecado e perdão para os filhos de Deus. Tais passagens são João 13:1-17; Actos 24:16; 1 Coríntios 4:3-4; 11:28-29; Hebreus 4:12; e 1 João 1:5-2:2; 3:19-22.
O Antigo Testamento também não se cala a respeito deste assunto, contribuindo para a nossa compreensão acerca do perdão do crente. Algumas passagens-chave são Génesis 3 e as respostas de Adão e Eva, que tentaram encobrir o seu pecado culpando outros e usando folhas de figueira. Confira ainda Salmos 32:1-7; 51:1-13; 66:18; 139:23-24; Provérbios 20:27; 28:13; e Jeremias 17:9-10, para nomear apenas algumas passagens.
Existem três requisitos associados ao perdão:
- Exame (1 Cor. 11:28);
- Autocrítica (1 Cor. 11:31);
- Confissão (1 João 1:9).
As passagens supracitadas do Novo e Antigo Testamentos ampliam e clarificam toda esta temática de perdão e responsabilidade quanto ao pecado pessoal. É a partir das mesmas que emerge um conjunto de princípios importantes.
Os Problemas Que Enfrentamos
- Iniquidade inata, com tendência à insensatez ou à doença da auto-suficiência (Pv. 4:23; Jr. 17:5; 1 João1:8; compare Is. 2:6-8 com 1:3-4).
- O engano e tentações de Satanás, que nos tenta a pecar. Repare que o objectivo principal de Satanás, independentemente do pecado ou da tentação, é levar-nos a agir de forma independente de Deus.
- Corrupção, ao caminharmos num mundo malvado, recorrendo a soluções humanas (João 13:1 ss; 1 João1:9)
- A corrupção e o uso de estratégias humanas constituem um obstáculo à comunhão, crescimento e mudança honesta de dentro para fora (Is. 2:6; 30:1-2; 50:10-11; compare com 59:1-2).
Na vida, o pecado conhecido e não confessado constitui uma volição negativa à orientação e controlo do Espírito Santo (confira Tg. 4:17; Rm. 14:23). Entristece a Sua pessoa (Ef. 4:30), extingue o Seu poder (1 Ts. 5:19), leva Deus a ignorar os pedidos que fazemos em oração (Sl. 66:18) e despoja-nos da Sua bênção e poder (Pv. 28:13).
A nossa inclinação para a auto-suficiência e o controlo, bem como a nossa incapacidade de reconhecer este facto e lidar com ele, não só origina um obstáculo à comunhão com Deus, mas também cria uma barreira à mudança interior genuína. Engendramos métodos através dos quais parecemos e agimos exteriormente de um modo piedoso (confira Is. 29:13), enquanto procuramos controlar as nossas próprias vidas, lidando com os nossos medos, inseguranças e frustrações mediante as nossas próprias estratégias (as nossas tochas humanas), em vez de usarmos os recursos de Deus (Is. 50:10-11; Jr. 2:13).
As Nossas Necessidades
Exame
Necessitamos, não de uma preocupação mórbida connosco mesmos, mas sim de uma reflexão íntima diária sobre as nossas vidas, padrões de comportamento, estratégias de vida, sentimentos, medos e atitudes (Sl. 139:23-24; Pv. 20:27; 1 Cor. 11:28 ss).
Honestidade
Sem honestidade para com Deus e para com o próprio, a reflexão interior é inútil. O engano ou a duplicidade, sob a forma de autojustificação ou de mera negação plena, na tentativa de desculpar as nossas atitudes e comportamentos, são inimigos do crescimento espiritual e da comunhão com Deus (Sl. 32:2b; 51:6; 15:1-2; Pv. 24:12; 21:2; Lucas 16:15).
Confissão
Um exame honesto é necessário para a confissão, sob a forma de contrição genuína – o reconhecimento específico de todos os pecados conhecidos, com um compromisso de mudança pela fé na graça de Deus.
Mas o que é a confissão? “É dizer sobre o pecado o mesmo que Deus. É ter a mesma perspectiva sobre o pecado que Ele. Tal deve incluir mais do que a simples procura do pecado, uma vez que a perspectiva de Deus também inclui o abandono desse mesmo pecado. Assim, a confissão inclui uma atitude de abandono do pecado.” (pp. 302 ss, Basic Theology, por Ryrie.)
Essencial para o auto-exame e confissão é o compromisso de permitir que Deus nos mude de dentro para fora, no cerne das nossas vidas, através da fé. Não se trata de nos basearmos em estratégias ou desejos próprios – isto é, de fazer com que a vida nos corra de feição –, mas sim de termos fé nos Seus recursos: a Palavra, o controlo do Espírito, a oração e até mesmo as provações da vida (Tiago 1:2-4).
Também crucial para uma mudança através da confissão e dependência no Espírito de Deus é ter uma perspectiva bíblica sobre o pecado; necessitamos particularmente de compreender que, na raiz do pecado, em todas as suas diversas formas e cores, se encontra o pecado da auto-suficiência. A auto-suficiência é a culpada, brotando como uma erva-daninha e originando as restantes categorias de pecado, com as quais lidamos. Trata-se de uma questão que, muitas vezes, ou não é compreendida, ou permanece ignorada, uma vez que, para nós, a coisa mais difícil é abdicar do controlo.
Temos tendência a confessar os pecados superficiais, os óbvios, mas somos incapazes de os ver como aquilo que realmente são, frutos de um problema mais profundo de pecado que, tipicamente, desejamos subestimar. De facto, um dos pecados que queremos negligenciar e que se encontra no centro da iniquidade humana é o desejo de controlarmos as nossas próprias vidas, vivendo de forma independente, através de estratégias humanas.
Categorias de Pecado
- Pecados de Comissão – fazer o que não se deve.
- Pecados de Omissão – deixar de fazer o que se deve.
Ou
- Pecado Óbvio – assassinato, fornicação, roubo, manipular outras pessoas, pecados da língua (mentir, criticar, murmurar, massacrar com palavras, linguagem obscena, boatos).
- Pecados Subsuperficiais ou de Atitude Mental – ressentimento, ansiedade, ódio, medo, orgulho, desejos pecaminosos, tais como a cobiça.
- Raiz do Pecado – pecados de auto-suficiência, distanciar-se da graça de Deus, substitutos humanos (religiosismo, secularismo, materialismo, estratégias humanas para gerir a vida, mecanismos de defesa e fuga, etc.).
Assim, à luz dos efeitos do pecado e das estratégias de autocontrolo na nossa capacidade de mudança e comunhão com o Senhor, precisamos de…
- Examinar regularmente as nossas vidas à luz da Palavra de Deus, estudando e meditando na Palavra.
- Confessar e reconhecer pecados específicos, à medida que nos são revelados através dos instrumentos de Deus (o Espírito, a Palavra, fracassos, pessoas, provações).
- Confiar na promessa de Deus, relativa a perdoar-nos quando confessamos o pecado, e saber que os nossos pecados estão perdoados.
- Recorrer aos recursos de Cristo, a fim de que nos capacite a lidar com a nossa natureza pecaminosa, bem como com aquelas áreas de insensatez que originaram o pecado; aproximarmo-nos de Deus, fazendo d'Ele nosso refúgio e fonte de vida.
O Propósito que Precisamos de Abraçar
O exame pessoal, ou uma perspectiva interior seguida da confissão do pecado, destina-se a travar o comportamento pecaminoso, mas apenas quando nos aproxima de Deus, de forma a aumentar a nossa dependência d'Ele e das Suas soluções para a nossa vida e pecado. A confissão nunca se destina a desculpar o pecado até uma próxima ocasião, nem o auto-exame serve para nos tornarmos conscientes de nós mesmos, definindo melhor a nossa identidade. Destinam-se, antes, a conduzir-nos até Deus e a alterar o nosso carácter. Este é o tema central de 1 João 1:8-2:2; Sl. 119:59; 139:23-24; Pv. 20:27; 28:13 e Jr. 17:1 ss.
Provérbios 28:9, 13-14 O que desvia os seus ouvidos de ouvir a lei, até a sua oração será abominável...13 O que encobre as suas transgressões nunca prosperará; mas o que as confessa e deixa alcançará misericórdia. 14 Bem-aventurado o homem que continuamente teme: mas o que endurece o seu coração virá a cair no mal.
O versículo 13 diz o seguinte: “O que encobre as suas transgressões nunca prosperará; mas o que as confessa e deixa alcançará misericórdia”. A palavra “transgressões” inclui certamente todo o tipo de padrão pecaminoso, e “encobre” abrange as tácticas que as pessoas utilizam para ignorar, justificar ou negar o pecado. Uma desculpa que ouvimos com frequência, e que talvez todos tenhamos tendência a usar, consiste em afirmar “É assim que eu sou”. Fica implícito que a fraqueza, etc., é culpa de outrem, e que não podemos mudar, dado que esse problema faz parte do nosso temperamento. Mas Deus diz-nos que podemos mudar, uma vez que proveu às nossas necessidades em Cristo.
Repare como um “perdoa-me por todos os meus pecados”, abrangente e simplista, pode constituir uma forma de ignorar ou ocultar um pecado específico na vida de alguém. Tal oração pode ser um método para aceitar o pecado como parte do estilo de vida de uma pessoa. Quando somos incapazes de identificar os nossos pecados, recorrendo primeiro a um exame e, depois, a uma confissão honesta e sincera, acabamos por os ocultar.
O nosso versículo diz-nos que aquele que encobre o seu pecado “nunca prosperará”. O texto hebraico significa que, habitualmente, não consegue prosperar. Enquanto continuar a ignorar ou a criar desculpas para o seu pecado, não encontrará a paz de Deus nem a verdadeira felicidade, e certamente não alcançará o sucesso espiritual. A palavra hebraica para “prosperará” é tsaleach. No Antigo Testamento, é usada em relação às pessoas que encontram a sua prosperidade através da obra de Deus em seu favor, ao procurarem e seguirem o Senhor (Js. 1:8; Sl. 1:3; 2 Cr. 26:5, 31:21). Por outro lado, quando ocultamos ou ignoramos o nosso pecado, desligamo-nos do propósito, bênção e força de Deus. Tal significa que perdemos a salvação, paz, descanso e prosperidade espiritual, a vida em abundância, independentemente do nosso comportamento religioso exterior (confira Sl. 50:16‑23; 66:18; Pv. 28:9).
A segunda metade de Provérbios 28:13 oferece-nos uma promessa especial, caso dois requisitos sejam cumpridos.
Os Requisitos
Temos de confessar o nosso pecado. Conforme previamente explicado, isso significa que precisamos de reconhecer, com honestidade, todo o pecado conhecido, admitindo diante de Deus e de nós mesmos que aquilo que fizemos ou que estamos a fazer (um comportamento pecaminoso, por exemplo) é errado, pecaminoso e impeditivo da nossa comunhão com Deus.
A tendência pecaminosa deve ser abandonada e, de acordo com a analogia da Escritura, ser substituída por alternativas piedosas (confira Ef. 4:24-32). No texto hebraico, o termo “deixa” corresponde a um particípio de acção contínua, que incluiria um processo de aprendizagem para ultrapassar e deixar para trás o comportamento pecaminoso. É preciso tempo e crescimento para se ser capaz de lidar com algumas das nossas tendências profundamente enraizadas, mas devemos comprometer-nos com o processo e dor implicada.
A Promessa
Deus promete que essa pessoa “alcançará misericórdia”. Em hebraico, a expressão “alcançar misericórdia” significa “amar profundamente, ter misericórdia, ser compassivo”. Tem a conotação de um amor especial, misericórdia ou compaixão pelos indefesos, por aqueles que, devido a um problema ou fraqueza especial, necessitam de um amor edificante e da ajuda de outrem. Tal tem em vista a nossa impotência natural e condição pecaminosa, que nos levam a tropeçar e a pecar, mesmo quando não queremos, como Paulo enfatiza em Romanos 7:15. Assim, esta promessa de misericórdia não só implica perdão, mas também a bênção e provisão do amor divino: o poder e provisão de Deus para superar e mudar.
Precisamos de constatar, portanto, que o objectivo da confissão é a mudança, a libertação do pecado, o que requer ser específico a respeito do pecado nas nossas vidas. Lidar com o pecado conhecido e descobrir estas estratégias de autoprotecção, etc., é essencial para a nossa saúde espiritual, para a verdadeira mudança e para o nosso bem-estar diário. Remove a culpa, concede a paz e é um método para restabelecer a comunhão com Deus, a presença do Espírito Santo, a oração eficaz (Sl. 66:18), a iluminação espiritual e uma relação de serviço amoroso com os outros.
Related Topics: Forgiveness
Graça e Paz
Related MediaIntrodução
As epístolas de Paulo começam com uma saudação que inclui sempre as palavras “a vós, graça e paz”, ou “graça, misericórdia e paz”, como sucede em 1 e 2 Timóteo. As saudações de Paulo incluem o autor, o destinatário e a secção de cumprimentos, seguindo o estilo de outras cartas daquele tempo. Contudo, as suas saudações acrescentam um novo sabor, dado o significado que os termos “graça” e “paz” possuem para aqueles que acreditam em Cristo.
Apesar de “a vós, graça e paz” fazer lembrar as saudações gregas e hebraicas comuns, Paulo basicamente inventou uma ligeira variação, a fim de sugerir a verdade cristã aprofundada a respeito da graça. Charis (“graça”) vai além do típico chairein (“saúde”; veja Actos 15:23; 23:26; Tiago 1:1). Desta forma, enfatizou as bênçãos imerecidas que os crentes recebem em Cristo. Através da maravilhosa graça de Deus, os pecadores são salvos dos seus pecados e trazidos para uma relação salvadora com um Deus santo, mediante a Sua obra em favor deles, de modo completamente gratuito. Esta graça não se cinge à salvação do castigo pelo pecado, estendendo-se como alicerce da vida do crente com Deus, por toda a eternidade. São estas bênçãos de graça que Paulo e seus associados desejam para os seus leitores.
A graça traz sempre benefícios, um dos quais se reflecte na palavra “paz”, que o Apóstolo associa sempre à graça de Deus. De facto, a ordem é importante. Primeiro graça, depois paz. Até conhecermos e tomarmos posse da graça, não conseguimos experienciar paz. “Paz” constituía uma saudação judaica típica (confira Juízes 19:20) mas, para o cristão, carrega um significado muito mais profundo do que para os antigos hebreus. Assim, o que é que Paulo desejava exactamente para os seus leitores? O estudo que se segue é uma breve perspectiva geral acerca da graça e paz, oferecidas aos que crêem em Cristo.
A Importância e Significado da Graça
Para muitos crentes, o conceito de graça não vai muito além da definição básica de “favor imerecido” ou “dom gratuito de Deus”. Porém, uma vez que a graça se encontra no cerne do verdadeiro Cristianismo, sendo realmente o seu pilar e fonte, deveríamos compreender melhor o significado e verdade desta palavra.
As implicações que a graça de Deus tem para nós em Cristo afectam extremamente as nossas vidas, em todos os aspectos. Ao longo do Novo Testamento, os efeitos da graça de Deus são enfatizados. Onde quer que procuremos, deparamo-nos com esta palavra (104 referências – NVI). De facto, o Senhor É descrito como epítome e manifestação da graça de Deus.
Tito 2:11 Porque a graça de Deus se há manifestado, trazendo salvação a todos os homens.
Para além disso, a doutrina da Graça de Deus em Cristo é multifacetada. Enquanto doutrina da Palavra, incide, de uma ou outra maneira, sobre qualquer área de verdade ou doutrina. Todos os aspectos da doutrina estão relacionados com a graça. Não admira que “graça” seja uma palavra importante, que Paulo desejava que todos experienciassem. É uma fonte da qual todos devemos beber profundamente, mas que é contrária às nossas tendências naturais. Em vez de bebermos da fonte de Deus, tendemos a construir as nossas próprias cisternas rotas.
Jeremias 2:13 Porque o Meu povo cometeu uma dupla perversidade: abandonou-Me, a Mim, fonte de água viva, para cavar cisternas, cisternas rotas, que não retêm a água.
Definição de Graça
Uma Definição Básica – Lexical
A palavra grega para graça é caris. A ideia básica é, simplesmente, “favor não meritório ou imerecido, dom imerecido, bênçãos ou favores concedidos como dom, gratuitamente e jamais como merecimento pelo trabalho realizado”.
Definição Expandida – Teológica
A graça é “aquilo que Deus, através do Seu Filho, faz pela humanidade, aquilo que a humanidade não consegue obter, não merece nem nunca merecerá”.1
A graça é tudo aquilo que Deus, livre e imerecidamente, faz e tem a liberdade de fazer pelo homem, com base em Cristo e Sua obra na cruz. A graça, poder-se-á afirmar, é a obra de Deus pelo homem, e abrange tudo o que recebemos d'Ele.
Efésios 1:3, 6 Bendito seja o Deus e Pai de nosso Senhor Jesus Cristo, que nos abençoou com todas as bênçãos espirituais nas regiões celestiais em Cristo,... 6 para o louvor da Sua gloriosa graça, a qual nos deu gratuitamente no Amado.
João 6:27-29 “Não trabalheis pela comida que se estraga, mas pela comida que permanece para a vida eterna, a qual o Filho do homem vos dará. Deus, o Pai, n'Ele colocou o Seu selo de aprovação.” 28 Então lhe perguntaram: “O que precisamos de fazer para realizar as obras que Deus requer?” 29 Jesus respondeu: “A obra de Deus é esta: crer n'Aquele que Ele enviou”.
Deveremos recordar que a vinda de Cristo é descrita como manifestação da graça de Deus. “A graça resume-se no nome, pessoa e obra do Senhor Jesus Cristo.”2
João 1:14, 16 E o Verbo se fez carne, e habitou entre nós, e vimos a Sua glória, como a glória do unigénito do Pai, cheio de graça e de verdade. ... 16 E todos nós recebemos, também, da Sua plenitude, e graça por graça.
Efésios 2:8-9 Porque pela graça sois salvos, por meio da fé, e isto não vem de vós, é dom de Deus; 9 não vem das obras, para que ninguém se glorie.
Tito 2:11 Porque a graça de Deus se há manifestado, trazendo salvação a todos os homens.
Descrição – uma explicação alargada
As Características da Graça
(1) A graça realça o carácter de Deus e a iniquidade humana, enquanto a misericórdia enfatiza a força de Deus e a impotência do homem. A graça encontra a sua necessidade no (a) facto da santidade de Deus e da iniquidade humana, e (b) na natureza de Deus, enquanto Criador, e do homem, enquanto criatura.
(2) A graça opõe-se e exclui qualquer ideia de obras meritórias, obras executadas de modo a obter bênçãos ou recompensas. A graça significa que nunca poderá merecer aquilo, nem poderá conquistá-lo através do antigo método de trabalhar para isso. A afirmação de Paulo em Romanos 4:1-2 é digna de nota:
Romanos 4:1-5 Que diremos, pois, ter alcançado Abraão, nosso pai, segundo a carne? 2 Porque, se Abraão foi justificado pelas obras, tem de que se gloriar, mas não diante de Deus. 3 Pois, que diz a Escritura? “Creu Abraão em Deus, e isso lhe foi imputado como justiça.” 4 Ora, o salário do homem que trabalha não é considerado como favor, mas como dívida. 5 Todavia, àquele que não trabalha, mas confia em Deus que justifica o ímpio, a sua fé lhe é creditada como justiça.
Romanos 11:6 Mas, se é por graça, já não é pelas obras; de outra maneira, a graça já não é graça.
Um grande homem como Abraão poderá gloriar-se das suas obras diante de pessoas impressionadas com os seus feitos, mas nunca há espaço para vanglória diante de Deus – nem mesmo para um homem como Abraão.
A partir do momento em que acrescentamos obras para conquistar a aprovação de Deus, passamos da graça para a existência meritória. Tal é óbvio em Romanos 4:4-5 (vide supra).
Mas o que pensar acerca de Efésios 4:1, que diz “Rogo-vos que andeis como é digno da vocação com que fostes chamados”? Não sugere a existência de obras com valor? Em vez de obras que merecem a aprovação de Deus, a ideia é que devemos viver de um modo consistente ou adequado à nossa vocação, não de um modo que mereça o amor de Deus.
(3) Mas, simultaneamente, a graça é a fonte a partir da qual devem ser produzidas as boas obras na vida cristã, desde que recebida pela fé na graça de Deus.
Tito 2:11 Porque a graça de Deus se há manifestado, trazendo salvação a todos os homens.
2 Timóteo 2:1 Tu, pois, meu filho, fortifica-te na graça que há em Cristo Jesus.
1 Coríntios 15:9-11 Porque eu sou o menor dos apóstolos, que não sou digno de ser chamado apóstolo, pois que persegui a igreja de Deus. 10 Mas pela graça de Deus sou o que sou; e a Sua graça para comigo não foi vã, antes trabalhei muito mais do que todos eles, todavia não eu, mas a graça de Deus que está comigo. 11 Então, ou seja eu ou sejam eles, assim pregamos e assim haveis crido.
Por outras palavras, a graça proporciona poder e motivação para uma vida à imagem de Cristo. Tito 2:11 ensina-nos que a graça de Deus em Cristo é o método dinâmico de instrução e motivação na vida cristã. Mostra-nos, literalmente, como devemos viver, motivando-nos a agir de forma concordante.
Romanos 12:1 Rogo-vos, pois, irmãos, pela compaixão de Deus, que apresenteis os vossos corpos em sacrifício vivo, santo e agradável a Deus, que é o vosso culto racional.
Efésios 4:1 Rogo-vos, pois, eu, o preso do Senhor, que andeis como é digno da vocação com que fostes chamados.
Efésios 6:10 Finalmente, fortalecei-vos no Senhor e na força do Seu poder.
(4) Embora a graça seja o modo de vida do Novo Testamento, também contém regras e imperativos que Deus espera que sigamos, não para obtenção de mérito, mas por causa da Sua graça. Não é antinomiana, ou anti lei.
1 Coríntios 10:31 Portanto, quer comais, quer bebais, ou façais outra qualquer coisa, fazei tudo para glória de Deus.
Romanos 6:14 Porque o pecado não terá domínio sobre vós, pois não estais debaixo da lei, mas debaixo da graça.
Romanos 8:1-5 Portanto, agora nenhuma condenação há para os que estão em Cristo Jesus. 2 Porque a lei do Espírito da vida, em Cristo Jesus, te livrou da lei do pecado e da morte. 3 Porquanto o que era impossível à lei, visto que se achava fraca pela carne, Deus, enviando o Seu próprio Filho em semelhança da carne do pecado, e por causa do pecado, na carne condenou o pecado, 4 para que a justa exigência da lei se cumprisse em nós, que não andamos segundo a carne, mas segundo o Espírito. 5 Pois os que são segundo a carne inclinam-se para as coisas da carne; mas os que são segundo o Espírito para as coisas do Espírito.
Tito 2:12-14 Ela nos ensina a renunciar à impiedade e às paixões mundanas e a viver de maneira sensata, justa e piedosa nesta era presente, 13 enquanto aguardamos a bendita esperança: a gloriosa manifestação de nosso grande Deus e Salvador, Jesus Cristo. 14 Ele Se entregou por nós a fim de nos remir de toda a maldade e purificar para Si mesmo um povo particularmente Seu, dedicado à prática de boas obras.
Romanos 12:1-2 Rogo-vos, pois, irmãos, pela compaixão de Deus, que apresenteis os vossos corpos em sacrifício vivo, santo e agradável a Deus, que é o vosso culto racional. 2 E não vos conformeis com este mundo, mas transformai-vos pela renovação do vosso entendimento, para que experimenteis qual seja a boa, agradável e perfeita vontade de Deus.
Conforme Tito 2:12-14 e Romanos 12:1-2 (ver acima) nos ensinam, a graça de Deus em Cristo exige o abandono das coisas erradas (pela força da graça de Deus), bem como inclinação e obediência às coisas certas. Assim, torna-se bastante evidente que a graça jamais implica o direito a uma vida desregrada, fazendo aquilo que se quer só por nos encontrarmos na graça de Deus.
Romanos 5:20 - 6:1 Veio, porém, a Lei para que a ofensa abundasse; mas, onde o pecado abundou, superabundou a graça; 21 para que, assim como o pecado reinou na morte, também a graça reinasse pela justiça, para a vida eterna, por Jesus Cristo, nosso Senhor. ...1 Que diremos pois? Permaneceremos no pecado, para que a graça abunde?
Ryrie descreve esta ideia da seguinte forma: “A razão última da revelação da graça de Deus em Cristo não é a doutrina, mas sim o carácter.”3
(5) A graça glorifica a Deus porque revela a Sua pessoa, glória e excelência. A graciosa salvação de Deus e a obra de Cristo em favor do homem destinam-se ao “louvor da Sua gloriosa graça”.
Romanos 4:1-5 Que diremos, pois, ter alcançado Abraão, nosso pai, segundo a carne? 2 Porque, se Abraão foi justificado pelas obras, tem de que se gloriar, mas não diante de Deus. 3 Pois, que diz a Escritura? “Creu Abraão em Deus, e isso lhe foi imputado como justiça.” 4 Ora, àquele que faz qualquer obra, não lhe é imputado o galardão segundo a graça, mas segundo a dívida. 5 Mas, àquele que não pratica, mas crê n'Aquele que justifica o ímpio, a sua fé lhe é imputada como justiça.
Efésios 1:6 Para o louvor da Sua gloriosa graça, a qual nos deu gratuitamente no Amado.
Efésios 2:8-9 Porque pela graça sois salvos, por meio da fé, e isto não vem de vós, é dom de Deus; 9 não vem das obras, para que ninguém se glorie.
2 Pedro 1:2-4 Graça e paz vos sejam multiplicadas, pelo conhecimento de Deus, e de Jesus, nosso Senhor! 3 Visto como o Seu divino poder nos deu tudo o que diz respeito à vida e piedade, pelo conhecimento d'Aquele que nos chamou por Sua glória e virtude; 4 pelas quais Ele nos tem dado grandíssimas e preciosas promessas, para que, por elas, fiqueis participantes da natureza divina, havendo escapado da corrupção, que, pela concupiscência, há no mundo.
(6) A graça garante a salvação do crente. Faz com que seja impossível a qualquer homem sair do plano de Deus, do ponto de vista da sua posição em Cristo. Porquê? Porque a salvação depende do carácter e obra de Deus em Cristo, não do registo ou obras do homem.
Romanos 8:33-39 Quem intentará acusação contra os escolhidos de Deus? É Deus quem os justifica. 34 Quem os condenará? Pois é Cristo quem morreu, ou, antes, quem ressuscitou de entre os mortos, o qual está à direita de Deus, e também intercede por nós. 35 Quem nos separará do amor de Cristo? A tribulação, ou a angústia, ou a perseguição, ou a fome, ou a nudez, ou o perigo, ou a espada? 36 Como está escrito: “Por amor de Ti, somos entregues à morte todo o dia; fomos reputados como ovelhas para o matadouro”. 37 Mas, em todas estas coisas, somos mais do que vencedores, por Aquele que nos amou. 38 Porque estou certo de que nem a morte, nem a vida, nem os anjos, nem os principados, nem as potestades, nem o presente, nem o porvir, 39 nem a altura, nem a profundidade, nem alguma outra criatura nos poderá separar do amor de Deus, que está em Cristo Jesus, nosso Senhor.
As obras dos crentes serão julgadas ou examinadas para a atribuição de recompensas, mas não como base para a salvação.
1 Coríntios 3:12-15 Se alguém constrói sobre esse alicerce, usando ouro, prata, pedras preciosas, madeira, feno ou palha, 13 a sua obra será mostrada, porque o dia a trará à luz; pois será revelada pelo fogo, que provará a qualidade da obra de cada um. 14 Se o que alguém construiu permanecer, esse receberá recompensa. 15 Se o que alguém construiu se queimar, esse sofrerá prejuízo; contudo, será salvo como alguém que escapa através do fogo.
Aqueles que não crêem serão julgados, com base nas suas obras, diante do Grande Trono Branco do Juízo, mas apenas porque rejeitaram a obra que a graça poderia ter realizado neles em Cristo. As suas obras tornam-se provas da sua iniquidade e, evidentemente, são também a base para o grau da sua punição (confira Mt. 11:21, que implica vários graus de punição).
(7) A graça assegura-nos o amor de Deus e Sua provisão em qualquer circunstância que tenhamos de enfrentar.
Romanos 8:32-39 Aquele que nem mesmo a Seu próprio Filho poupou, antes O entregou por todos nós, como nos não dará também, com Ele, todas as coisas? 33 Quem intentará acusação contra os escolhidos de Deus? É Deus quem os justifica. 34 Quem os condenará? Pois é Cristo quem morreu, ou, antes, quem ressuscitou de entre os mortos, o qual está à direita de Deus, e também intercede por nós. 35 Quem nos separará do amor de Cristo? A tribulação, ou a angústia, ou a perseguição, ou a fome, ou a nudez, ou o perigo, ou a espada? 36 Como está escrito: “Por amor de Ti, somos entregues à morte todo o dia; fomos reputados como ovelhas para o matadouro”. 37 Mas, em todas estas coisas, somos mais do que vencedores, por Aquele que nos amou. 38 Porque estou certo de que nem a morte, nem a vida, nem os anjos, nem os principados, nem as potestades, nem o presente, nem o porvir, 39 nem a altura, nem a profundidade, nem alguma outra criatura nos poderá separar do amor de Deus, que está em Cristo Jesus, nosso Senhor.
As Bênçãos da Graça
A provisão da graça de Deus engloba quatro áreas ou bênçãos principais. Apesar de pecaminosos e merecedores da ira de Deus, a graça significa...
(1) A Bênção da Aceitação
Efésios 1:6 Para o louvor da Sua gloriosa graça, a qual nos deu gratuitamente no Amado.
1 Coríntios 1:29-30 … para que nenhuma carne se glorie perante Ele. 30 Mas vós sois d'Ele, em Jesus Cristo, o qual para nós foi feito, por Deus, sabedoria, e justiça, e santificação, e redenção.
A graça significa que somos inteiramente aceites, por causa da obra perfeita de Cristo, que... nos redime (Rm. 3:24), nos reconcilia (2 Cor. 5:19-21), nos perdoa (Rm. 3:25; Ef. 1:6,7), nos salva (Cl. 1:13), nos justifica (Rm. 3:24; 5:1) e nos glorifica (Rm. 8:30).
(2) A Bênção da Capacitação (poder e capacidade espiritual)
1 Coríntios 15:10 Mas pela graça de Deus sou o que sou; e a Sua graça para comigo não foi vã, antes trabalhei muito mais do que todos eles, todavia não eu, mas a graça de Deus que está comigo.
Apesar de fraco e desprovido de habilidade para coisas espirituais, a graça assegura ao crente uma capacidade especial e divina, através da graça de Deus, que é nossa em Cristo. Tal é realçado pelo seguinte:
- Não mais sob a Lei, mas sob a graça (Rm. 6:14; 2 Cor. 3:6-13).
- Cristo em vós, a esperança da glória (Cl. 1:27).
- Baptizados e circuncidados em Cristo para uma vida nova (Rm. 6:4 ss; Cl. 2:11).
- Habitados pelo Espírito de Deus, que confere poder e capacidade para uma vida cristã (Rm. 8:2 ss).
(3) A Bênção de uma Nova Posição
Efésios 1:3 Bendito o Deus e Pai do nosso Senhor Jesus Cristo, o qual nos abençoou com todas as bênçãos espirituais, nos lugares celestiais, em Cristo.
Efésios 2:1-5 E vos vivificou, estando vós mortos em ofensas e pecados, 2 em que noutro tempo andastes, segundo o curso deste mundo, segundo o príncipe das potestades do ar, do espírito que agora opera nos filhos da desobediência; 3 entre os quais todos nós, também, antes andávamos, nos desejos da nossa carne, fazendo a vontade da carne e dos pensamentos; e éramos, por natureza, filhos da ira, como os outros também. 4 Mas Deus, que É riquíssimo em misericórdia, pelo Seu muito amor com que nos amou, 5 estando nós ainda mortos em nossas ofensas, nos vivificou juntamente com Cristo (pela graça sois salvos).
Colossenses 2:10 E estais perfeitos n'Ele, que é a cabeça de todo o principado e potestade.
Embora em Adão e morto no pecado antes da salvação, a graça significa que o crente adquire em Cristo uma nova posição, trazendo para a sua vida toda a espécie de bênção espiritual. Tal implica diversos dons, tais como...
- Todos os crentes são sacerdotes – membros de um sacerdócio real (1 Pd. 2:5,9).
- Cidadãos do Céu e, desse modo, deixados aqui na terra como embaixadores de Cristo (Fl. 3:20; 2 Cor. 5:20).
- Filhos de Deus, membros da Sua família (Ef. 5:1).
- Adoptados como filhos adultos, com todos os direitos, privilégios e responsabilidades (Gl. 4:5).
- Equipados com dons para o ministério (1 Pd. 4:10; 1 Cor. 12:4-7).
(4) A Bênção de uma Herança Eterna
1 Pedro 1:4 Para uma herança incorruptível, incontaminável, e que se não pode murchar, guardada nos céus para vós.
Finalmente, apesar de antes estarmos alheados de Deus e destinados ao inferno, a graça implica a bênção de uma herança eterna, intocada pela morte, “incorruptível”, não manchada pelo pecado, “incontaminável”, e não danificada pelo tempo, “que se não pode murchar”.
As Necessidades em Relação à Graça – Orientação e Multiplicação da Graça
2 Eleitos segundo a presciência de Deus Pai, em santificação do Espírito, para a obediência e aspersão do sangue de Jesus Cristo: graça e paz vos sejam multiplicadas. 3 Bendito seja o Deus e Pai do nosso Senhor Jesus Cristo, que, segundo a Sua grande misericórdia, nos gerou de novo, para uma viva esperança, pela ressurreição de Jesus Cristo de entre os mortos. 4 Para uma herança incorruptível, incontaminável, e que se não pode murchar, guardada nos céus para vós, 5 que, mediante a fé, estais guardados, na virtude de Deus, para a salvação, já prestes para se revelar no último tempo. 6 Nisso exultais, embora, no presente, por breve tempo, se necessário, sejais contristados por várias provações, 7 para que, uma vez confirmado o valor da vossa fé, muito mais preciosa do que o ouro perecível, mesmo apurado por fogo, redunde em louvor, glória e honra na revelação de Jesus Cristo; 8 a quem, não havendo visto, amais; no qual, não vendo agora, mas crendo, exultais com alegria indizível e cheia de glória, 9 obtendo o fim da vossa fé: a salvação da vossa alma. (1 Pedro 1:2-9)
A tendência natural do homem é pensar em termos de obras e méritos. Uma salvação pela graça, através da fé, é simplesmente fácil de mais. É comummente denominada “crença fácil”. Tal é óbvio quando se consideram as diversas religiões mundiais, que enfatizam a prática de algum tipo de boas obras como forma de obter a aceitação de Deus. Isto é exemplificado em João 6, na resposta dos judeus às palavras de Jesus em João 6:27. Assim que lhes foi dito que trabalhassem não pela comida que perece, mas sim pela que dura até à vida eterna, que o Filho do Homem (repare, por favor) “vos dará”, responderam: “Que faremos para praticar as obras (plural) de Deus?” (vs. 28). A questão passou-lhes completamente ao lado, porque pensavam em termos de obras humanas, destinadas a conquistar o alimento espiritual que Deus tinha para oferecer. A resposta de Jesus é esclarecedora e orienta-nos em direcção à graça. Ele afirmou: “A obra (singular) de Deus é esta: que creiais n'Aquele que Ele enviou”. A salvação é obra de Deus, concretizada no Seu Filho, que o homem recebe como dom através da fé, crendo no Filho de Deus.
A orientação da graça e respectiva multiplicação advém do conhecimento da Palavra e da fé. 1 Pedro 1:2 diz, literalmente, “graça e paz vos sejam multiplicadas”. Mais tarde, em 2 Pedro 3:18, Pedro exorta os fiéis a crescer na graça e conhecimento de nosso Senhor e Salvador. Não só precisamos de ser orientados pela graça, mas também de crescer na nossa compreensão das suas múltiplas facetas, em todos os aspectos da vida.
Riscos em Relação à Graça – Desorientação da Graça
Uma vez mais, por causa da nossa mentalidade vocacionada para as obras, tendemos a deixar passar a graça de Deus (Hb. 12:15). Consequentemente, voltamo-nos para as nossas próprias soluções, estratégias e modos de vida, do humanismo ao legalismo – ignoramos as vantagens divinas, operadas por Deus, ou a graça, e passamos a depender de nós mesmos para o oposto, a libertinagem – o uso da graça de Deus como ocasião para a carne.
Hebreus 12:15 Tendo cuidado de que ninguém se prive da graça de Deus, e de que nenhuma raiz de amargura, brotando, vos perturbe, e por ela muitos se contaminem.
Gálatas 5:1-5, 13 Para a liberdade foi que Cristo nos libertou. Permanecei, pois, firmes e não vos submetais, de novo, a jugo de escravidão. 2 Eu, Paulo, vos digo que, se vos deixardes circuncidar, Cristo de nada vos aproveitará. 3 De novo, testifico a todo homem que se deixa circuncidar que está obrigado a guardar toda a lei. 4 De Cristo vos desligastes, vós que procurais justificar-vos na lei; da graça decaístes. 5 Porque nós, pelo Espírito, aguardamos a esperança da justiça que provém da fé. ...13 Porque vós, irmãos, fostes chamados à liberdade; porém não useis da liberdade para dar ocasião à carne; sede, antes, servos uns dos outros, pelo amor.
Existem várias imagens bíblicas que advertem contra esse perigo:
- Confiar no braço de carne, que nos deixa em condições desérticas (Jr. 17:5)
- Cavar cisternas, cisternas rotas, que não retêm água (Jr. 2:13)
- Militar segundo a carne, usando armas humanas contra forças espirituais (2 Cor. 10:3)
- Apoiar-se num caniço rachado que trespassa a mão (Is. 36:6)
- Caminhar à luz das nossas próprias tochas (Is. 50:10-11)
Repare em algumas das formas que os perigos adquirem:
|
ESTRATÉGIAS HUMANAS PARA A VIDA |
|
|
De |
Para |
|
Indiferença |
Trabalho Excessivo |
|
Mecanismos de Fuga |
Mecanismos de Defesa |
|
Perda de Controlo |
Controlo Rígido |
|
Libertinagem |
Legalismo |
Repare em algumas das consequências às quais conduzem os perigos:
Gálatas 5:1 ss mostra claramente que, quando nos voltamos para as nossas próprias soluções (confiando no braço de carne), excluímos de imediato a fé na provisão de Deus, anulamos o Seu poder nas nossas vidas, desonramos Deus, extinguimos o Espírito, praticamos as obras da carne e experimentamos miséria global, em lugar da paz de Deus.
Romanos 4:4 Ora, ao que trabalha, o salário não é considerado como favor, e sim como dívida.
Romanos 11:6 Mas, se é por graça, já não é pelas obras; de outra maneira, a graça já não é graça.
Gálatas 3:1-5 Ó gálatas insensatos! Quem vos fascinou a vós outros, ante cujos olhos foi Jesus Cristo exposto como crucificado? 2 Quero apenas saber isto de vós: recebestes o Espírito pelas obras da lei ou pela pregação da fé? 3 Sois assim insensatos que, tendo começado no Espírito, estejais, agora, vos aperfeiçoando na carne? 4 Terá sido em vão que tantas coisas sofrestes? Se, na verdade, foram em vão. 5 Aquele, pois, que vos concede o Espírito e que opera milagres entre vós, porventura o faz pelas obras da lei ou pela pregação da fé?
Gálatas 5:1-5 Para a liberdade foi que Cristo nos libertou. Permanecei, pois, firmes e não vos submetais, de novo, a jugo de escravidão. 2 Eu, Paulo, vos digo que, se vos deixardes circuncidar, Cristo de nada vos aproveitará. 3 De novo, testifico a todo homem que se deixa circuncidar que está obrigado a guardar toda a lei. 4 De Cristo vos desligastes, vós que procurais justificar-vos na lei; da graça decaístes. 5 Porque nós, pelo Espírito, aguardamos a esperança da justiça que provém da fé.
Importância e Significado da Paz
Definição de Paz
A palavra para paz é eirhnh. Aparentemente, provém de eirw, “unir”. Significa um estado de tranquilidade despreocupada, sem guerra, facções divisórias ou inimizade. Refere-se a um estado de harmonia e bem-estar. Porém, abrangidos pelo uso desta palavra na Escritura, existem vários aspectos de paz conferidos pela graça de Deus, de acordo com diversos contextos.
Descrição – Tipos de Paz
A Paz da Reconciliação, Paz com Deus
A paz com Deus refere-se à paz da salvação, na qual barreiras como o pecado humano e a santidade de Deus, que separa o homem de Si, são removidas através da fé na obra graciosa de Deus em Cristo. Em Efésios 2, Cristo é visto como o Pacificador.
Efésios 2:14-18 Porque Ele é a nossa paz, o qual de ambos fez um; e, tendo derrubado a parede da separação que estava no meio, a inimizade, 15 aboliu, na Sua carne, a lei dos mandamentos na forma de ordenanças, para que dos dois criasse, em Si mesmo, um novo homem, fazendo a paz, 16 e reconciliasse ambos em um só corpo com Deus, por intermédio da cruz, destruindo por ela a inimizade. 17 E, vindo, evangelizou paz a vós outros que estáveis longe e paz também aos que estavam perto; 18 porque, por Ele, ambos temos acesso ao Pai em um Espírito.
Romanos 5:1 Justificados, pois, mediante a fé, temos paz com Deus por meio de nosso Senhor Jesus Cristo.
Gálatas 6:12-16 Todos os que querem ostentar-se na carne, esses vos constrangem a vos circuncidardes, somente para não serem perseguidos por causa da cruz de Cristo. 13 Pois nem mesmo aqueles que se deixam circuncidar guardam a lei; antes, querem que vos circuncideis, para se gloriarem na vossa carne. 14 Mas longe esteja de mim gloriar-me, senão na cruz de nosso Senhor Jesus Cristo, pela qual o mundo está crucificado para mim, e eu, para o mundo. 15 Pois nem a circuncisão é coisa alguma, nem a incircuncisão, mas o ser nova criatura. 16 E, a todos quantos andarem de conformidade com esta regra, paz e misericórdia sejam sobre eles e sobre o Israel de Deus.
A Paz da Comunhão, a Paz de uma Consciência Desprovida de Ofensa
Esta é a paz pessoal que Deus dá a cada indivíduo, através da sua comunhão com o Senhor, caminhando em concordância com Deus, confessando todo o pecado conhecido e entregando o mesmo à graça de Deus.
1 João 1:9 Se confessarmos os nossos pecados, Ele é fiel e justo para nos perdoar os pecados e nos purificar de toda injustiça.
1 João 3:21 Amados, se o coração não nos acusar, temos confiança diante de Deus.
Gálatas 5:22 Mas o fruto do Espírito é amor, alegria, paz, longanimidade, benignidade, bondade, fidelidade.
1 Timóteo 1:5 Ora o fim do mandamento é o amor de um coração puro, e de uma boa consciência e de uma fé não fingida.
Actos 24:16 “Por isso, também me esforço por ter sempre consciência pura diante de Deus e dos homens.”
Tito 1:3 E, em tempos devidos, manifestou a Sua palavra mediante a pregação que me foi confiada por mandato de Deus, nosso Salvador.
A Paz da Confiança, a Paz de Deus
Esta é a paz ou o repouso da alma, proveniente da confiança na provisão de Deus e no Seu controlo sobre todos os aspectos da vida. É a paz que nos acalma, que preenche as nossas almas e nos permite relaxar, mesmo no meio do tumulto circundante.
Filipenses 4:6-9 Não andeis ansiosos de coisa alguma; em tudo, porém, sejam conhecidas, diante de Deus, as vossas petições, pela oração e pela súplica, com acções de graças. 7 E a paz de Deus, que excede todo o entendimento, guardará o vosso coração e a vossa mente em Cristo Jesus. 8 Finalmente, irmãos, tudo o que é verdadeiro, tudo o que é respeitável, tudo o que é justo, tudo o que é puro, tudo o que é amável, tudo o que é de boa fama, se alguma virtude há e se algum louvor existe, seja isso o que ocupe o vosso pensamento. 9 O que também aprendestes, e recebestes, e ouvistes, e vistes em mim, isso praticai; e o Deus da paz será convosco.
Salmos 119:165 Grande paz têm os que amam a Tua lei; para eles não há tropeço.
Provérbios 3:13-17 Feliz o homem que acha sabedoria, e o homem que adquire conhecimento; 14 porque melhor é o lucro que ela dá do que o da prata, e melhor a sua renda do que o ouro mais fino. 15 Mais preciosa é do que pérolas, e tudo o que podes desejar não é comparável a ela. 16 O alongar-se da vida está na sua mão direita, na sua esquerda, riquezas e honra. 17 Os seus caminhos são caminhos deliciosos, e todas as suas veredas, paz.
A Paz da Harmonia, Paz com os Outros
Esta é a paz da união e unidade no corpo de Cristo; unidade de mente e propósito.
Efésios 4:3 Esforçando-vos diligentemente por preservar a unidade do Espírito no vínculo da paz.
1 Tessalonicenses 5:13 E que os tenhais com amor em máxima consideração, por causa do trabalho que realizam. Vivei em paz uns com os outros.
Princípio: Deus recolhe uma colheita de paz quando os fiéis semeiam e regam as suas mentes com a Palavra. Mas Satanás, agente de desunião e conflito, procura semear o medo e a raiva, de modo a colher a discórdia através de ressentimentos, incapacidade de perdoar e ambições egoístas. Tal acontece quando os cristãos recusam agir com base nos princípios e promessas da Palavra.
1 Coríntios 2:6-11 Entretanto, expomos sabedoria entre os experimentados; não, porém, a sabedoria deste século, nem a dos poderosos desta época, que se reduzem a nada; 7 mas falamos a sabedoria de Deus em mistério, outrora oculta, a qual Deus preordenou desde a eternidade para a nossa glória; 8 sabedoria essa que nenhum dos poderosos deste século conheceu; porque, se a tivessem conhecido, jamais teriam crucificado o Senhor da glória; 9 mas, como está escrito: “Nem olhos viram, nem ouvidos ouviram, nem jamais penetrou em coração humano o que Deus tem preparado para aqueles que o amam”. 10 Mas Deus no-lo revelou pelo Espírito; porque o Espírito a todas as coisas perscruta, até mesmo as profundezas de Deus. 11 Porque qual dos homens sabe as coisas do homem, senão o seu próprio espírito, que nele está? Assim, também as coisas de Deus, ninguém as conhece, senão o Espírito de Deus.
Marcos 9:50 Bom é o sal; mas, se o sal vier a tornar-se insípido, como lhe restaurar o sabor? Tende sal em vós mesmos e paz uns com os outros.
Filipenses 2:1-4 Se há, pois, alguma exortação em Cristo, alguma consolação de amor, alguma comunhão do Espírito, se há entranhados afectos e misericórdias, 2 completai a minha alegria, de modo que penseis a mesma coisa, tenhais o mesmo amor, sejais unidos de alma, tendo o mesmo sentimento. 3 Nada façais por partidarismo ou vanglória, mas por humildade, considerando cada um os outros superiores a si mesmo. 4 Não tenha cada um em vista o que é propriamente seu, senão também cada qual o que é dos outros.
A Paz do Estado, Paz Pública
Esta é paz do governo justo, que advém de bons governantes ou governos, agindo de acordo com os princípios da Palavra e através de um núcleo forte de cidadãos piedosos, que aplicam e vivem à luz da verdade da Escritura (confira os primeiros capítulos de Isaías).
Romanos 13:1-7 Todo homem esteja sujeito às autoridades superiores; porque não há autoridade que não proceda de Deus; e as autoridades que existem foram por Ele instituídas. 2 De modo que aquele que se opõe à autoridade resiste à ordenação de Deus; e os que resistem trarão sobre si mesmos condenação. 3 Porque os magistrados não são para temor, quando se faz o bem, e sim quando se faz o mal. Queres tu não temer a autoridade? Faz o bem e terás louvor dela, 4 visto que a autoridade é ministro de Deus para teu bem. Entretanto, se fizeres o mal, teme; porque não é sem motivo que ela traz a espada; pois é ministro de Deus, vingador, para castigar o que pratica o mal. 5 É necessário que lhe estejais sujeitos, não somente por causa do temor da punição, mas também por dever de consciência. 6 Por esse motivo, também pagais tributos, porque são ministros de Deus, atendendo, constantemente, a este serviço. 7 Pagai a todos o que lhes é devido: a quem tributo, tributo; a quem imposto, imposto; a quem respeito, respeito; a quem honra, honra.
Actos 24:2 Sendo este chamado, passou Tértulo a acusá-lo, dizendo: “Excelentíssimo Félix, tendo nós, por teu intermédio, gozado de paz perene, e, também por teu providente cuidado, se terem feito notáveis reformas em benefício deste povo,”
1 Timóteo 2:2 …em favor dos reis e de todos os que se acham investidos de autoridade, para que vivamos vida tranquila e mansa, com toda a piedade e respeito.
A Paz Mundial ou Global
Esta é a paz de um mundo sem guerra nem desarmonia, apenas possível com o retorno e reinado do Senhor (confira Rv. 20). Até então, haverá guerras e rumores de guerras (Mt. 24).
Romanos 16:20 E o Deus da paz, em breve, esmagará debaixo dos vossos pés a Satanás. A graça de nosso Senhor Jesus seja convosco.
A Paz da Ordem
Esta é a paz ou tranquilidade que experimentamos ao fazer as coisas com decência e ordem.
1 Coríntios 14:40 Tudo, porém, seja feito com decência e ordem.
A Paz da Bênção
Trata-se de um desejo de segurança e prosperidade física e espiritual, manifestado a outras pessoas na forma de um cumprimento, como na expressão “Paz, amigo”, ou “Shalom”.
As Esferas em Que a Paz de Deus Existe nas Nossas Vidas
Assim, constatamos que, se nos apropriarmos da graça de Deus, encontrada nas promessas e princípios da Escritura, que nos relacionam com o amor e cuidado de Deus, podemos experimentar a paz da segurança eterna, a paz de uma boa consciência, a paz de conhecer a vontade de Deus e a paz de saber que Deus irá providenciar, bem como paz pessoal de muitas outras formas práticas.
Naturalmente, tal facto levanta questões importantes. Onde procuramos a nossa paz? Como estamos a procurar a nossa paz?
Ao reflectirmos sobre esta questão, devemos reparar que Deus é chamado “o Deus de toda a graça” (1 Pd. 5:10), e também o Deus da Paz. O Evangelho é denominado o Evangelho da paz (Ef. 6:15), o próprio Cristo é descrito como a nossa paz (Ef. 2:14) e a Escritura fala em dirigir os nossos passos “no caminho da paz” (Lucas 1:79). Mas recordemos o que Jesus disse:
João 14:27 “Deixo-vos a paz, a minha paz vos dou; não vo-la dou como a dá o mundo. Não se turbe o vosso coração, nem se atemorize.”
Mais tarde, o Senhor acrescentou estas palavras: “Tenho-vos dito isso, para que em Mim tenhais paz”. Onde encontramos essa paz? Na esfera da Sua vida enquanto Salvador ressuscitado e glorificado, sentado à direita de Deus; no domínio dos Seus propósitos, valores e carácter. Então Ele disse: “No mundo tereis aflições. Mas tende bom ânimo (ficai encorajados, reconfortados)! Eu venci o mundo.”
João 16:33 “Tenho-vos dito isso, para que em Mim tenhais paz. No mundo tereis aflições, mas tende bom ânimo; Eu venci o mundo.”
- Sente falta de paz em alguma área da sua vida?
- Está em paz com Deus e com Cristo, enquanto seu Salvador?
- Possui a paz de Deus, confiando na Sua provisão?
- Possui a paz da comunhão, com uma consciência livre de ofensa (livre de pecados conhecidos e não confessados)?
- Tem paz no seu lar, com os demais fiéis?
Quando não temos paz, isso significa que, de alguma forma, não confiamos ou não nos apropriamos da graça de Deus. Lembre-se de que a graça não significa ausência de dor ou sofrimento. Significa que gozamos de paz na dor e no sofrimento, por conhecermos o Senhor e sabermos que Ele controla a situação.
Recordemos novamente as palavras de Pedro, “crescei na graça”, bem como as palavras de Paulo, “fortifica-te na graça que há em Cristo Jesus”.
Nunca nos é dito que procuremos a felicidade, mas o autor de Hebreus incita-nos a procurar a paz, advertindo-nos contra o perigo de nos privarmos da graça de Deus.
Hebreus 12:12-13 Por isso, restabelecei as mãos descaídas e os joelhos trôpegos; 13 e fazei caminhos rectos para os pés, para que não se extravie o que é manco; antes, seja curado.
O autor de Hebreus também nos recorda do seguinte:
Hebreus 13:9 Não vos deixeis envolver por doutrinas várias e estranhas, porquanto o que vale é estar o coração confirmado com graça e não com alimentos [obras religiosas], pois nunca tiveram proveito os que com isto se preocuparam.
Fortalecer o nosso coração na graça de Deus concede-nos a paz que o mundo não consegue dar. O mundo pode proporcionar felicidade e prazer temporários, mas não a paz, pois desconhece a graça de Deus.
J. Hampton Keathley III, Th.M., licenciou-se em 1966 no Seminário Teológico de Dallas, trabalhando como pastor durante 28 anos. Em Agosto de 2001, foi-lhe diagnosticado cancro do pulmão e, no dia 29 de Agosto de 2002, partiu para casa, para junto do Senhor. Hampton escreveu diversos artigos para a Fundação de Estudos Bíblicos (Biblical Studies Foundation), ensinando ocasionalmente Grego do Novo Testamento no Instituto Bíblico Moody, Extensão Noroeste para Estudos Externos, em Spokane, Washington.
1 Charlse Swindoll, Growing Deep in the Christian Life, Moody Press, Chicago, 1986, p. 416.
2 Swindoll, p. 416.
3 Charles Caldwell Ryrie, The Grace of God, Moody, Chicago, p. 52.
Related Topics: Introductions, Arguments, Outlines, Law, Spiritual Life
Lesson 8: God’s Joy
Related MediaIn our lessons so far, you have learned these truths about your Father God.
- God is the sovereign ruler of His creation. He rules it with supreme authority and power.
- God’s power is more powerful than anything or anyone else in the entire universe. God’s presence is everywhere at the same time. God knows everything there is to know.
- God is holy. He is set apart from anything that is sinful or evil.
- God’s justice always does what is morally right and fair.
- God’s grace is His undeserved favor abundantly poured out on those who desperately need Him.
- God’s goodness is Him being good all the time — even in the tough times, in different ways for each person, and in what He allows or doesn’t allow into our lives.
- God’s love is patient, kind, forgiving and considers what is best for the one being loved.
Today, our lesson is about God’s JOY.
Attribute #8: Joy
“… The joy of the Lord makes you strong.” (Nehemiah 8:10 NIRV)
1. When you hear the word “joy,” what comes to mind?
Most people define joy as a feeling of happiness when you are smiling and laughing a lot. And, they think that happiness comes from “good happenings.” Good happenings mean everything is going your way, turning out right. You have lots of money and are healthy and are very successful in work or school. Right?
But, what happens if things are not so good? Your family is stressed financially. You may be struggling in work or school. Your relationships are fraying. You or someone close to you is very sick. Can you really have joy then?
In the Bible, joy is a deep inner gladness regardless of circumstances going on around you. That means whether you are rich or poor, sick or healthy, successful or struggling, you can still have a feeling of gladness or pleasure deep down inside. Now, you may not feel like smiling on the outside, but you can still smile on the inside. Have you ever felt that way?
This kind of joy that I am describing is supernatural. It is part of the character of God and comes to us only from a relationship with Him through knowing Jesus Christ.
2. Read 1 Timothy 1:11. How does Paul describe God?
The word “blessed” used here by Paul can also be translated “happy.” So you can read the verse as “glorious good news of the happy God.” The glorious good news is the gospel—how we can trust in Jesus and receive God’s grace and forgiveness for our sins. God is happy, you could say He is joyful, to offer this good news to people. Our God is a joyful God.
In the lesson about God’s grace (Lesson 5), you saw Jesus teaching that our Father God was like the father of the prodigal son when he returned home. Do you remember how that father acted? He was happy to see his son, filled with love, running toward him, hugging and kissing him. He called for a great celebration. That’s joy.
3. Read Luke 15:1-7. Who is rejoicing and when?
4. Read Luke 15:8-10. Who is rejoicing and when?
God has joy whenever anyone comes to Him to have his or her sins forgiven. The Bible describes lots of rejoicing in heaven at that time (verses 7, 10).
The Bible also teaches that God finds great pleasure in His creation. Do you remember what God said about His creation at the end of each of the creation days? He said it was good. After day 6, He said it was very good. God wasn’t only giving His approval but was also revealing His pleasure. The Father God has joy in what His hands have made, especially His creatures. That includes you. You are one of His creatures.
Does that make you want to smile inside to think that God finds pleasure in you?
5. Read Zephaniah 3:17.
- For God’s people who are trusting in Him, what is revealed about God’s joy?
- Have you ever thought about God rejoicing over you through singing?
God’s joy finds great pleasure in His creation and His creatures, especially people who trust in Him.
Joy is something that God has. But, it’s also something that God gives. He is the source of joy, just as He is the source of love and grace as we have already studied. Jesus told His disciples they would have great joy coming from Him.
6. Read John 15:11. What does Jesus want for those who trust in Him?
Jesus, who was God, had God’s joy in Him. And, He promised to give His joy to His disciples so that it would be in them, also. Jesus didn’t promise this to just those who knew Him when He was on earth.
7. Read 1 Peter 1:8.
- What does Peter write to all of us?
- How does Peter describe the joy God gives to us?
Though you have not seen Him, the moment you believe in Jesus Christ, the Holy Spirit comes to live inside of you. And, He gives you God’s glorious, uncontainable joy.
There’s a song you may have sung that says, “The joy of the Lord is my strength.” That phrase comes from the book of Nehemiah in the Old Testament.
8. Read Nehemiah 8:10. What does God’s joy do for us?
9. If God’s joy is the ability to smile on the inside even if things are going wrong on the outside, how could having that make you strong?
I have had a sign on my wall for over 40 years that reads, “Joy is the most infallible sign of the presence of God.” During those miserable, painful times, God’s joy inside of you assures you of His presence with you. Don’t you love that assurance?!
The joy of the Lord is God’s joy. He has it, and when He gives it to His people, it makes them strong. God’s joy in us gives us the courage to face tough times. God’s joy finds great pleasure in His creation and His creatures, especially people who trust in Him. His joy in us makes us strong.
10. Having God’s joy in us, we should delight in the things that God delights in. We can ask ourselves: “what pleases God, what gives Him joy?” How would you answer that?
When you have His joy, then you should take pleasure or delight in those same things. When you have the joy of the Lord, you rejoice in justice. You find pleasure in God and knowing Him, not in personal and selfish pleasures. You also find delight in studying His Word the Bible, in doing what pleases Him, and in praising God.
Some people think that when you are a Christian, you give up anything that gives you pleasure. That is not what the Bible says. It is not wrong for a Christian to have pleasure or to seek pleasure; it is only wrong to seek pleasure in the things that are selfish.
Christians filled with God’s joy should find many reasons to laugh and delight in life. We can serve God with delight. We can praise God and sing worship songs with delight. We can love our families and friends with delight.
And, our joy will be even greater in heaven when we are with Jesus and can have the delight of seeing Him with our own eyes.
Trusting Your Father God
1) Bible verse to learn:
“… The joy of the Lord makes you strong.” (Nehemiah 8:10 NIRV)
2) Response in prayer & praise:
Praise your Father God for who He is and for being a joyful God. Thank Him for finding pleasure in His creation and in His children, including you. Ask Him to help you find pleasure in knowing Him. Ask your Father God to reveal to you that which brings Him delight (such as love, loyalty, justice, obedience, His Word, and praising Him) so you can delight in that also. Your Father God gives you freedom to enjoy life whether or not everything is going your way
3) Discover God the Father:
Spend a few minutes each day reading these prayers and reflecting on how each prayer reveals someone’s understanding of and trust in God. Get to know Him well—this One who loves you dearly.
- Read Acts 4:1-37. Reflect on what you read.
- Read Acts 10:1-48. Reflect on what you read.
- Read Acts 11:1-30. Reflect on what you read.
Related Topics: Character of God, Women's Articles
La Revue Internet Des Pasteurs, Fre Ed 30, Edition de l’hiver 2019
Edition Hivers 2019
Un ministère de…
Author: Dr. Roger Pascoe, President,
The Institute for Biblical Preaching
Cambridge, Ontario, Canada
Email: [email protected]
Phone: 519-620-2375
Partie I: Renforcement De La Predication Par Exposition
“Renforcer la Conclusion”
La conclusion est généralement préparée à la fin de la préparation de votre sermon, juste avant l’introduction (ou simultanément avec l’introduction). L'introduction et la conclusion vont de pair - le dernier finalise le premier. De la même manière qu'une introduction faible risque de ne pas impliquer votre public avec le contenu de votre message, de même une conclusion faible court le risque de ne pas engager votre auditoire avec les exigences du message.
Le but primordial de la conclusion est de bien clôturer votre message - et le message n'est pas correctement clos s'il ne motive pas la transformation de la vie. C’est ce pourquoi nous prêchons: ce n’est pas transmettre d’informations intéressantes; ce n’est pas remplir nos têtes avec la connaissance; ce n’est ne pas se faire du bien, mais être un catalyseur du changement de vie. Nous «persuadons les hommes et les femmes» (2 Cor. 5:19).
Vous pouvez détruire l'efficacité de votre sermon avec une faible conclusion. Beaucoup de prédicateurs ne savent pas comment conclure un sermon. Ceci est vrai dans les discours publics et dans la prédication. Un conclusion faible est comme l’homme qui a commencé à construire une tour mais n’a pas pu la terminer.
Notez deux dangers importants en ce qui concerne la conclusion:
1. Conclure avant que le sermon soit terminé.
2. Conclure après que le sermon soit terminé.
Une Conclusion faible est principalement due à deux choses:
1. Une pensée, préparation et prière insuffisantes pour la conclusion et pour ce que vous (et le Saint-Esprit) voulez accomplir par ce biais.
2. Le manque d'attribuer à la conclusion l'importance qui lui est due.
A. Les Elements De Base Elements D’une Bonne Conclusion
1. Le Résumé: «Crystallisez» La Vérité
La répétition est l’un des meilleurs moyens d’enseigner. La structure de base en trois volets est la suivante:
(1) Dites-leur ce que vous allez dire (l'introduction)
(2) Dites-le (le corps)
(3) Dites-leur ce que vous venez de dire (la conclusion)
Assurez-vous simplement de ne pas trop répéter, résumez seulement. Et ne le dites pas avant-propos (en préface) avec une phrase prévisible telle que: «Ce que nous avons appris ce matin, c’est…» Faites-en un élément naturel de votre conclusion en ne le formulant pas sous forme de résumé, mais en couvrant cette partie et le flux de pensée du sermon dans votre conclusion.
C’est bien de répéter votre proposition à la fin et à divers endroits tout au long de votre sermon s’il existe un lieu naturel pour ça. En faisant cela, vous accomplissez plusieurs étapes importantes:
(1) Vous rappelez à votre auditoire votre point de départ en établissant un rapport entre l’introduction et la conclusion.
(2) Vous « cristallisez » (solidifiez) le point théologique général du sermon et du texte.
(3) Vous aidez l’auditoire à se rappeler le but du sermon.
(4) Vous montrez que vous avez prêché ce que vous aviez dit que vous feriez - c’est-à-dire que vous avez prouvé ce que vous avez dit, ou expliqué la vérité, ou les avez exhorté à adopter une idée ou avez répondu à la question que vous avez posée au début.
(5) Vous mettez à nouveau le sermon entier dans une phrase et cette fois-ci, la lumière devrait pénétrer dans l’esprit de votre auditoire si elle n’est pas encore pénétrée. Ils devraient dire: «Oui! C’est la vérité du passage ! »
Une façon de résumer votre sermon est de répéter les points principaux. De cette façon, ils peuvent rapidement reprendre le sermon sous forme de schéma, et voir d'où vous venez et certainement savoir où ils doivent aller maintenant.
Si vous avez énoncé dans votre introduction le but de votre sermon, vous pouvez le répéter à la fin en clarifiant le défi du message afin qu'il soit parfaitement clair et que votre auditoire soit recentré sur votre motivation.
Cette récapitulation a pour but de clarifier - de clarifier de manière claire le défi que représente le message : cristalliser la question centrale; et pour donner votre dernière pensée clarifiante.
Essayez de vous référer à votre point de contact initial (si possible). Vous avez peut-être raconté une histoire illustrant le problème, récité un poème ou donné un exemple. En y renvoyant, le public le verra maintenant à la lumière de ce que vous venez de prêcher. Ou peut-être avez-vous laissé quelque chose en suspens et vous pouvez maintenant compléter l'histoire ou répondre au problème. En se référant à l'introduction, cela fait en quelque sorte un encadrement au sermon (ou la fin d'un livre) - cela apporte la conclusion.
2. Une Illustration: “Visualiser” La Verite
Une bonne illustration est un moyen très efficace de rassembler le sermon dans la conclusion. Si vous choisissez la bonne illustration, elle représentera une image du thème que vous avez prêché et l’afficher dans l’esprit des auditeurs. Grâce à des illustrations, les gens peuvent voir la vérité que vous avez présentée et leur propre vie comparée à celle-ci.
Les illustrations rendent la vérité abstraite visuelle et concrète. Assurez-vous d’utiliser uniquement une illustration qui correspond au thème de votre sermon et qui ne dure pas longtemps. Vous pouvez conclure avec de la poésie (ou un hymne) ou une citation pertinente et puissante comme dernière "illustration". La valeur particulière de la poésie est qu’elle exprime des vérités abstraites avec des images de mots colorés et uniques sous une forme condensée.
3. Une Exhortation: “Concretisez” And “Personalisez” La Verite
L'exhortation, comme la répétition, recentre l'attention sur le but du sermon, principalement motiver les auditeurs à faire quelque chose; prendre des «mesures morales et spirituelles»; obtenir un message à retenir personnellement.
Dans cette partie de la fin, dites-leur ce que vous voulez qu'ils fassent – c’est-à-dire. changer leurs comportements, leurs pensées, leurs attitudes, leurs relations, obéir à la vérité, etc. Si le sermon fait voir la culpabilité, les gens devraient déjà se poser la question : "Que devons-nous faire?" Ou "Pourquoi devrions-nous le faire?" Ou "Comment pouvons-nous le faire?" Notre tâche est de répondre à ces questions non exprimées en leur disant "quoi", "pourquoi" ou "comment "En leur demandant de se repentir et d'obéir à la vérité."
Parfois, le texte lui-même vous donne l'application finale. Plusieurs fois dans les écrits de Paul, un paragraphe se termine par une application finale.
Personnalisez votre exhortation (appel)– adressez-vous à eux en disant «vous». Maintenant que vous avez dépassé le stade de "nous". C'est le rôle du prophète de parler pour Dieu et d'exiger que le peuple réponde.
Ceci est la dernière "application". Même si vous avez appliqué la vérité tout au long du sermon, la conclusion vous donne une dernière chance pour des éclaircissements particuliers et personnels. Alors, rendez-le concret et vivant. Donnez des exemples spécifiques d'actions que vous attendez à la suite de ce sermon. C'est ce que Jésus a fait à la fin de son sermon sur la montagne, où il a combiné à la fois une illustration vivante et une application puissante (Matt. 7: 24-26). C'est votre dernière chance de rendre le sermon pertinent - de combler le fossé entre le monde biblique et le monde contemporain et de fournir des réponses aux ‘’ questions pourquoi, quoi, comment’’. Assurez-vous que votre demande est enracinée dans le texte et non dans votre propre expérience ou convictions.
Ici, vous «implorez» comme les apôtres l'ont fait- en les encourageant, en les plaidant (par exemple, d'être réconciliés avec Dieu), en les exhortant (par exemple, d'être conformes à Christ).
4. L’ Invitation: “Actualisez” La Verite
Cela donne aux gens l’occasion de réagir - d’actualiser la vérité dans leur vie. Cette partie de votre conclusion prendra différentes formes en fonction du type de sermon et d’audience à laquelle vous prêchez. Mais, en général, c'est là que vous présentez un verdict. C'est l'heure de prise de décision. Tous les bons sermons exigent une décision quelconque. Ainsi, à la fin, nous adressons un appel direct et personnel à leur réponse.
Ceci est courant dans les sermons bibliques. Par exemple, Josué a lancé un défi au peuple dans Josué 24:15: «Choisissez-vous aujourd'hui pour qui vous allez servir. Mais quant à moi et à ma maison, nous servirons le l’Eternel ». Voici comment Pierre conclut dans Actes 2: 36-40:« Que toute la maison d'Israël sache donc avec certitude que Dieu a fait Seigneur et Christ ce Jésus que vous avez crucifié». C’est l’appel direct de Pierre à leurs consciences, auquel ils ont immédiatement réagi:« Que ferons-nous? »et il a actualisé la vérité en les invitant à « se repentir et se faire baptiser ». C'est ainsi que Paul a conclu son sermon dans Actes 17: 30-32: «Dieu sans tenir compte des temps d’ignorance annonce maintenant à tous les hommes en tout lieu, qu’ils aient à se repentir, par ce qu’Il a fixé un jour où il jugera le monde selon la justice par cet Homme qu'il a désigné, ce dont Il a donné à tous une preuve certaine en le ressuscitant des morts. Et quand ils ont entendu parler de la résurrection d'entre les morts, certains se sont moqués…. ‘’
Le but du prédicateur n’est pas de renvoyer les auditeurs tels qu’ils sont venus et le but des auditeurs n’est pas non plus de repartir tels qu’ils sont venus. Nous prêchons et les gens écoutent pour être transformés par la Parole et le Saint-Esprit par le biais de la prédication.
Assurez-vous de laisser du temps au Saint-Esprit pour concrétiser le message dans la vie des gens. Ne vous précipitez pas là-dessus comme c’est parfois la tendance. Ne soyez pas gêné de le faire. Peut-être devez-vous dire au préalable que vous demanderez à prendre une décision afin que cela ne soit pas une surprise et qu’ils se préparent à recevoir leur réponse tout au long du message.
La fin est votre dernière motivation - la motivation finale pour qu'ils grandissent en tant que chrétiens ou qu'ils deviennent chrétiens. Les temps de réponse doivent être adressés aux croyants et aux incroyants. Les croyants ont besoin de se réconcilier avec Dieu et les uns avec les autres - confessez et repentez-vous du péché, des habitudes, des attitudes, des relations, des croyances, des paroles, etc. Les incroyants doivent s’arranger avec Dieu - être réconciliés avec Dieu, avoir confiance en Christ, recevoir le pardon, etc.
Les temps de réponse peuvent être privés ou publics. Tout cela ne doit pas nécessairement avoir lieu dans le service de la congrégation. Une réponse privée peut avoir lieu juste là où ils sont assis - par exemple pour la confession, la repentance ; ou bien il peut s’agir d’une réunion après-rencontre pour ceux qui en recherchent (c'est-à-dire ceux qui veulent en savoir plus). Une réponse publique peut signifier se présenter à ceux qui veulent professer la foi ou lever la main pour que vous reconnaissiez et priez pour eux.
B. Lignes Directrices Utiles Pour La Conclusion
1. Soyez Conclusif
Quand vous commencez à conclure, tout le monde le saura - alors faites-en une conclusion. Montrez un sens d’achement et de conclusion au message. Ne continuez pas à dire plus de choses que vous avez oubliées auparavant. N’introduisez pas de nouveau matériel – cela est manière e de détruire une conclusion. C'est l'une des faiblesses les plus courantes des conclusions. Le nouveau matériel ne fait que brouiller les cartes et nuire à la tâche à accomplir.
2. Soyez Clair Et Defini
Votre exhortation ne devrait laisser aucun doute à l'esprit de vos auditeurs sur ce que vous attendez d'eux (par exemple, répondre à l'invitation) et pourquoi. Votre demande doit répondre aux questions «quoi», «pourquoi» et «comment». Demandez-vous si tout le monde peut clairement comprendre ce que vous leur avez lancé le défi? Essayez de vous mettre à leur place, n'ayant pas étudié le texte comme vous l'avez fait et y ayant passé le temps dont vous disposez.
3. Soyez Precis
Assurez-vous que votre conclusion est précise et adaptée au défi textuel.
4. Soyez Véritable En Approche Et En Atmosphère
N’essayez pas tout à coup de devenir un prédicateur célèbre comme Billy Graham, car vous vous attendez à ce que des masses viennent au premier plan pendant que vous chantez «Tout comme je suis». Utilisez votre propre approche naturelle pour conclure ce sermon.
5. Soyez Personnel
Ne terminez pas votre sermon sur une note confuse et obscure, ni sur une note impersonnelle. C’est déjà assez difficile pour les gens de saisir la vérité abstraite à partir seulement d’un prédicateur impersonnel.
Vos auditeurs doivent être convaincus que ce que vous avez dit était juste pour eux - que vous connaissez les secrets les plus profonds de leurs cœurs et de leur vie. Souvent, les auditeurs diront que vous avez frappé au cœur de leur vie. Comment avez-vous su? Bien, ce n’est vous, mais c’est le Saint-Esprit qui le sait.
Les auditeurs doivent quitter le service avec un défi personnel, des réponses à leurs questions, des solutions à leurs problèmes, avec joie d'être venus entendre la Parole de Dieu prêchée. À cet égard, essayez de toujours leur laisser un mot d’espoir. La Parole de Dieu est vraiment une bonne nouvelle. Assurez-vous de la prêcher en tant que telle. Il y a tant de choses à provoquer le désespoir dans le monde. Ne pas dupliquer ou exagérer cela dans l’église. Les gens viennent à l'église avec un désespoir absolu à la recherche de bonnes nouvelles, d'espoir, de réponse à leurs problèmes. Assurez-vous de leur donner une raison et des moyens d'espérer.
Posez-vous la question suivante: “Chaque personne sera-t-elle touchée personnellement par ce message?” Parcourez mentalement vos bancs, visualisez votre assemblée et appliquez cette question à chaque personne.
6. Soyez Pratique
S'il y a une foule nombreuse et que vous leur demandez de venir devant, vous devez leur laisser le temps de venir et il doit y avoir un espace pour eux. Si la réaction à l’appel est grande, vous avez besoin de conseillers pour vous aider ou d'une rencontre après-culte pour les prendre soin d’eux. Si les non-croyants répondent, il vous faut du matériel. Si les nouveaux répondent, vous avez besoin de matériel sur l’église et les ministères pour leur donner.
7. Être Instructeur Concernant La Reaction A L’appel
Faites de votre invitation un message significatif et avec un objectif, non pas simplement quelque chose que vous êtes censé faire à la fin d’un culte (cela devient un simple rituel). Donnez-leur des instructions sur ce qu'il faut faire, comment réagir - c'est-à-dire à quoi devrait ressembler leur réaction, soit immédiatement pendant le culte, soit plus tard dans leur vie, à mesure que les principes du sermon sont mis en pratique.
8. Soyez Appropries
Assurez-vous que votre conclusion est appropriée pour l'occasion, le message et l'auditoire. Assurez-vous que votre application est enracinée dans le texte. Assurez-vous que votre illustration (si vous en utilisez une) est étroitement liée au message et au texte (de sorte qu’elle n’a pas besoin d’être expliquée), ainsi qu’aux auditeurs. Posez-vous la question: "Cela est-il proche de mon public, de mon message, de cette occasion?"
C. Des Dangers A Eviter
1. La Conclusion Trop-Tiree (Ou Conclusion “Rajoutée”)
C'est comme une voiture qui continue à rouler un peu après qu’elle soit éteinte. Peu à peu, le prédicateur accumule un peu plus de choses, puis un peu plus, jusqu'à ce que le but du sermon soit non seulement perdu, mais que l'attention et la réactivité de l’audience soient également perdues.
Savoir arrêter est aussi important que savoir commencer. Vous avez probablement tous entendu (douloureusement) quelqu'un donner un témoignage à l'église et ne pas savoir comment arrêter. Il est très frustrant pour les auditeurs de continuer sans cesse lorsqu’ils savent que vous essayez de terminer.
2. La Conclusion Tourner En Rond
Cela se produit lorsque le prédicateur semble conclure et recommence ensuite pour s'aligner avec une autre conclusion. Il ne peut tout simplement pas décider quand et comment s’arrêter. Parfois, le prédicateur peut terminer et ensuite dire: «Ce que je veux dire par là est…» et recommencer la conclusion. Assurez-vous de savoir quelle est votre fin et n'en avez qu'une.
3. La Conclusion De “Deja Vue”
C'est une conclusion qui, au lieu de résumer le sermon, le répète en réalité, de sorte que vous l'entendiez de nouveau. C’est comme un de ces moments déjà-vus où vous êtes absolument certain d’être déjà venu ici, avez vu cela auparavant. Cela peut arriver s’il réalise qu’il a omis quelque chose ou n’a pas dit exactement ce qu’il voulait dire la première fois. Dites ce que vous avez à dire et terminez.
4. La Conclusion Dite ‘’Miettes’’
Parfois, tout ce que le prédicateur n’a pu dire dans le sermon, il met dans sa conclusion. Soyez discipliné pour éliminer tout ce qui n’est pas pertinent pour votre message. N'essayez pas d'inclure tout ce que vous avez trouvé dans vos recherches. Soyez impitoyable sur la suppression de matériels. Mettez tout cela à l'épreuve: "Est-ce pertinent pour le thème du sermon?"
Un sermon n'est pas un commentaire sur le passage dans lequel vous exposez tous les points de vue et tout ce que tout le monde a écrit sur le sujet. Un sermon est comme un coup de fusil (focalisé, un coup) et non un coup de fusil (plusieurs coups, distribution large).
5. La Conclusion ‘’Meme Jeu’’
C’est là où chaque conclusion suit le même format afin que tout le monde connaisse l’approche que vous allez adopter car vous le faites toutes les semaines. Comme la diversité des introductions est importante, il en est de même pour la diversité des conclusions. Ne la faites pas de la même façon chaque semaine.
6. La Conclusion “Manipulative”
C'est un danger à éviter à tout prix. La manipulation ou l'intimidation sont des tentatives pour forcer les décisions par des ruses ou des pressions. L'exhortation, de son côté, est simplement un appel à la congrégation pour qu'elle réponde à la vérité du sermon lorsque le Saint-Esprit applique le message dans son cœur et sa volonté.
D. Dernieres Remarques Au Sujet De La Conclusion
1. Reflechissez Et Écrivez Totalement Votre Conclusion
Vous ne voulez pas laisser cela sur place. C’est trop important et souvent trop difficile à faire de manière extemporanée.
2. Connaître La Conclusion
Cela a déjà été établi dans votre introduction - dans l’ "objectif " du sermon et la "proposition" du sermon. La conclusion est donc liée à l'introduction.
3. Laisser Le Temps A La Conclusion
Ne vous précipitez pas. Laissez-la s'enfoncer dans ce que vous attendez d'eux. Donnez-leur une chance de répondre.
4. Ajustez La Conclusion Du Message Préché
Si vous avez apporté des changements au fur et à mesure que vous avez prêché le message, vous devrez incorporer ces changements dans votre conclusion.
5. Faites Confiance À Dieu Pour Le Résultat
En fin de compte, seul le Saint-Esprit peut changer la vie des gens. Nous devons faire tout ce qui est en notre pouvoir pour faciliter ce changement (après tout, nous sommes les agents que Dieu a choisis pour faire ce travail). Mais lorsque nous avons fait notre part, les résultats restent la tâche de Dieu. Lui faire confiance pour le résultat est un grand soulagement pour le prédicateur, en particulier lorsque vous ne voyez pas les résultats que vous souhaitez ou que vous attendez.
Partie II. Exposition Biblique
“Les Procès dans l’église” (1 Cor. 6:1-11) 1
Dr. Stephen F. Olford
Introduction Dans ce passage, Paul traite du deuxième désordre dans l'église qui avait été porté à son attention. Cela avait à voir avec des litiges ou des cas de poursuites dans l'assemblée. C'était un problème qui touchait principalement l'élément grec de l'église. Les Juifs n’ont généralement pas recours aux tribunaux. En effet, leur formation leur interdit expressément de le faire. Avec les Grecs, cependant, il en était autrement. Ils ont pris plaisir dans la pratique de se poursuivre mutuellement! Toute leur vie semblait être liée à une procédure légale.
L'apôtre, en revanche, nous montre dans ces versets que, lorsque des chrétiens se disputent entre eux, on devrait les faire juger par leurs frères chrétiens et non par des juges non régénérés. Bien entendu, cela ne signifie pas que nous ne devons jamais avoir recours aux tribunaux de notre pays. Il y a des conditions et des circonstances qui exigent cela. En fait, il est bon de rappeler que l'auteur même de cette épître, l'apôtre Paul, a fait appel à une cour terrestre à une occasion (Actes 25:11); mais cela n'a jamais été en relation avec des conflits au sein de l'église de Dieu, ou des conflits entre frères chrétiens. Ainsi, l’enseignement clair de cette partie importante de la Parole de Dieu est le suivant:
I. Les Litiges Entre Chrétiens Sont Contraires A La Destinée De L'église
«Quelqu'un de vous lorsqu’il a un différend avec un autre, ose-il plaider devant les injustes et non devant les saints? Ne savez-vous pas que les saints jugeront le monde? Et si c’est par vous que le monde sera jugé, êtes-vous indigne de rendre les moindres jugements? Ne savez-vous pas que nous jugerons les anges? Et nous ne jugerions pas, à plus forte raison, les choses de cette vie? Quand donc vous avez des différents pour cette vie, ce sont les gens que l’église ne fait aucun cas que vous prenez pour juges ! ”(1 Corinthiens 6: 1-4). Paul introduit son sujet avec des mots d'étonnement et de défi. Il dit: «Quelqu'un de vous… ose-il plaider devant les injustes?» (V. 1). Ensuite, il en déduit deux raisons pour lesquelles une telle pratique est contraire au destin de l'église. En premier lieu, les saints sont destinés à juger le monde (v. 2). Tant dans les évangiles que dans les épîtres, on nous apprend cette vérité étonnante.
Jésus a dit: “… je vous dis que, dans la régénération, lorsque le Fils de l'homme sera assis sur le trône de sa gloire, vous qui m'avez suivi, vous serez aussi assis sur douze trônes, à en juger les douze tribus d'Israël” (Matthieu 19 : 28).
Jude a déclaré : «… le Seigneur vient avec dix mille saints pour exécuter son jugement sur tous, pour convaincre tous les méchants de tous leurs actes impies qu'ils ont commis d'une manière impie et de toutes les choses dures que des pécheurs impies ont parlé contre lui » (Jude 14-15).
Paul nous rappelle que “si nous souffrons, nous régnerons aussi avec lui…” (2 Timothée 2:12). Quelle destinée est-ce! Et combien le croyant est-il uni et élevé avec Christ, tant en position qu'en puissance! Et pourtant, les Corinthiens ignoraient tout cela délibérément ou par négligence. Au lieu d'exercer l'autorité spirituelle qui était la leur en vertu de l'unité avec leur Maître ressuscité, ils étaient désespérément incapables de gérer les petites disputes dans l'église locale.
La deuxième raison de Paul est un développement de la première. Il demande: «Ne savez-vous pas que nous jugerons les anges?» (V.3). Il étend ce qu'il a déjà dit pour inclure l'autorité ultime que les saints partageront avec leur Seigneur sur tous les êtres créés dans le royaume éternel. La perspective est à couper le souffle! Et pourtant, c'est vrai parce que Dieu le déclare.
Comment insensés étaient-ils donc les croyants de Corinthe et comment insensés sont-ils les croyants d’aujourd’hui de ne pas être en mesure de juger sur des questions relatives à cette vie (v. 3). En réalité, l'apôtre suggère avec ironie que même les «moins estimés de l'église» (v. 4) devraient être mieux qualifiés que les meilleurs juges sur terre pour régler les différends dans l'église. Nous voyons ainsi que les litiges entre chrétiens sont contraires à la destinée de l'église.
II. Le Litige Entre Chrétiens Est Contraire A La Politique De L'église
«Je dis cela à votre honte. Est-il vrai qu'il n'y a pas parmi vous un homme sage, pas même un homme, qui sera capable de juger entre ses frères? Mais un frère va poursuit un frère, et cela devant les incroyants ! » (1 Corinthiens 6: 5-6). Le sens général de ces deux versets montre clairement que la politique divine en matière de règlement des conflits au sein de l'église est double:
Premièrement, ces querelles et problèmes n’ont absolument rien à voir avec les incroyants. Rien ne pourrait être plus contraire au but de Dieu pour l’église locale que de s’attendre à ce que des juges non régénérés et injustes gèrent les affaires du peuple de Dieu. Une église locale sombre très bas lorsqu'elle est obligée de recourir aux conseils de personnes du monde sur des questions relatives à la vie, à la foi et à la pratique chrétiennes. En effet, descendre à ce niveau, c'est admettre faussement devant les païens que le mode de vie chrétien est inadéquat.
Deuxièmement, l'arbitrage ou « règlement fraternel » comme le mot « juge » signifie dans ce verset, se confier à des « sages » dans l'église. L'église n'est pas essentiellement une démocratie, mais plutôt une théocratie - ou plutôt une «Christocratie». La chaîne de commandement du Seigneur Jésus établit une chaîne de commandement en matière de direction et d'arbitrage. L'Église doit s'incliner à cela, car l'Écriture dit: «Obéissez à ceux qui ont la l’autorité sur vous…» (Hébreux 13: 7). Là où il y a un leadership dirigé et enseigné par l'Esprit, il ne devrait y avoir aucun problème qui ne puisse être résolu. Paul rend cela très clair par la manière dont il aborde la situation incongrue et incohérente dans l'église corinthienne. Il s'exclame: «Je dis cela à votre honte…» (6: 5), puis demande en termes humiliants s'il est possible ou non de «trouver» un «homme sage» dans l'assemblée capable d'arbitrer entre un croyant et un autre!
Nous pourrions ajouter que cette politique divine n'a jamais été annulée. Dieu attend toujours que son église soit gouvernée et jugée selon Sa parole.
III. Le Litige Entre Chretiens Est Contraire A La Charite De L'église
«Maintenant, par conséquent, c’est déjà certes un défaut chez vous que d’avoir des procès les uns avec les autres. Pourquoi n'acceptez-vous pas plutôt le mal? Pourquoi ne vous laissez-vous pas plutôt dépouiller? Non, vous faites l’injustice et vous dépouillez, et c’est envers frères que vous agissez de la sorte! » (1 Corinthiens 6: 7-8). Au chapitre 13 de cette épître, Paul énonce la motivation suprême pour chaque acte et réaction dans la vie de l'église. Cette motivation est l'amour. En effet, il dit que tout avoir et manquer de "charité" ou "d'amour" c'est ne rien avoir. L'apôtre ne faisait que répéter les paroles du Maître: «A ceci tous connaîtront que vous êtes mes disciples, si vous vous vous aimez les uns les autres» (Jean 13:35). Il est clair que l'apôtre a en tête cette «motivation suprême» dans le traitement de ce sujet délicat de litige.
Vous remarquerez que le mot «frères» est répété constamment dans ces versets (5, 6, 8). Ensuite, il ajoute qu'il vaudrait mieux de souffrir de la part d'un frère chrétien que de ne pas avoir assez d’amour pour porter le différend devant un tribunal païen. Ainsi, au verset 7, dans la Version Standard Révisée, on lit comme suit : « Entamer des procès, c'est une DEFAITE pour vous ». En d'autres termes, Paul dit qu'il est possible de remporter une victoire juridique tout en subissant une défaite morale. Ou encore, il est possible non seulement de refuser d'endosser le tort, mais aussi d'infliger un tort plus grave aux autres. Une telle attitude et un tel esprit sont l'antithèse même de l'amour du Christ et du Calvaire. En ce qui concerne notre Sauveur, nous lisons ceci : «… quand il a été insulté, il n'a pas insulté de nouveau; quand il a souffert, il n'a pas menacé; mais s'est engagé envers Celui qui juge avec justice»(1 Pierre 2:23). Voyez-vous, l’aspect de la chair, avec toutes ses nombreuses formes d’amour de soi, de ressentiment et de vengeance, s’annule lorsque la croix est appliquée par la puissance du Saint-Esprit.
IV. Un Litige Entre Chretiens Est Contraire A La Purete De L'église
«Ne savez-vous pas que les injustes n'hériteront pas du royaume de Dieu? Ne vous y trompez. Ni les fornicateurs, ni les idolâtres, ni les adultères, ni les homosexuels efféminés, ni les sodomites, ni les voleurs, ni les cupides, ni les ivrognes, ni les outrageux, ni les ravisseurs n'hériteront du royaume de Dieu. Et tels étaient certains d'entre vous. Mais vous été lavés, mais vous été sanctifiés, mais vous avez été justifiés au nom du Seigneur Jésus et par l'Esprit de notre Dieu » (1 Corinthiens 6: 9-11). Pour souligner son traitement de ce sujet, Paul montre la totale incompatibilité du monde avec l'église. Il oppose de manière dramatique les «injustes» du verset 9 à ceux qui sont «lavés… sanctifiés… et justifiés» au verset 11. Sans crainte ni faveur, il a reconnu qu'en dehors de la grâce de Dieu, l'homme non régénéré est capable de:
a) Fornication - un mot qui signifie littéralement prostitution masculine.
b) Idolâtrie - un mot qui signifie la substitution de quelque chose ou de quelqu'un à Dieu.
c) Adultère - mot qui décrit les rapports sexuels avec le conjoint d’une autre personne.
d) Effémination - un mot qui suggère la perte de la virilité ou de la féminité pour vivre pour le plaisir et le luxe.
e) Sodomie - un mot qui énonce les péchés de l'homosexualité et de la sodomie
f) Vol qualifié - un mot qui couvre tout le domaine de l’appropriation illicite de temps, d’énergie ou d’argent appartenant à Dieu ou à quelqu'un d’autre.
g) Convoitise - un mot qui signifie faire des autres et de leurs biens un objet d’envie.
h) Ivresse - un mot qui dénote une consommation excessive d'alcool
i) Fêtards – un mot associé à une langue incontrôlée et non sanctifiée.
j) Extorsion - un mot qui désigne un esprit qui cherche toujours ce dont il n’a pas droit.
Quelle liste horrible ! Et juste pour penser qu'en nous-mêmes, nous sommes tous aussi corrompus que Paul nous décrit! Mais un miracle s’est produit. Dieu nous a rencontrés en Christ et nous a transformés; nous a rendus purs, saints et bons. Par son nom et par son Esprit, nous avons été purifiés, mis à part et amenés à apparaître devant Dieu sous une lumière favorable. Les mots «lavés», «sanctifiés» et «justifiés» décrivent le «plein salut» dans lequel nous avons été amenés par la grâce seule par la foi seule en Christ seul.
Conclusion : Si cela est la pureté de notre statut et de notre état en Christ, comment pouvons-nous, en tant qu’« appelés à être des saints» (2: 1), nous sentir à l'aise devant des tribunaux «injustes» ou parmi des juges impies? La question se répond elle-même.
So Paul disposes of lawsuits within the local church. And if we would be obedient to the Word of God, we must do the same. In fact, we must go further; we must see to it that the life of the church never sinks so low as to necessitate such carnal procedures. The understanding of our destiny, policy, charity, and purity in Christ must determine all our thinking and acting within and without the church.
Donc, Paul dispose des procès au sein de l'église locale. Et si nous voulons obéir à la Parole de Dieu, nous devons faire de même. En fait, il faut aller plus loin; nous devons veiller à ce que la vie de l'église ne se rabaisse jamais au point de nécessiter de telles procédures charnelles. La compréhension de notre destinée, de notre politique, de notre charité et de notre pureté en Christ doit déterminer toutes nos pensées et nos actions à l’intérieur et à l’extérieur de l’église.
Partie III. Le Plansermon
Pour écouter la version audio de ces sermons en anglais, cliquez sur ces liens : Link 1 - Jn. 20:1-2; Link 2 - Jn. 20:3-10; Link 3 - Jn. 20:11-18
Titre: Je viens de voir Jésus
Thème: Le choc et la réalité de la résurrection
Point #1: La tombe vide transforme les observateurs en adeptes (1-2) (1-10)
1. La tombe vide transforme les observateurs en adeptes (1-2)
(1) À la croix, il y avait des observateurs (Luc 23: 55-56)
(2) Au tombeau vide, certains étaient des adeptes (1-2)
2. Le tombeau vide transforme les fidèles en croyants (3-10)
(1) Pour certains, le tombeau vide les laisse encore sceptiques (6-7)
(2) Pour d'autres, le tombeau vide les incite à croire (5, 8-9)
Point n° 2 : Le Christ ressuscité change le chagrin en joie (11-18)
1. L'ignorance de la résurrection engendre le chagrin (11-13)
(1) Elle produit du chagrin malgré les preuves (11)
(2) Elle produit une douleur malgré le témoignage (12-13)
2. La connaissance de la résurrection produit de la joie (14-18)
(1) Cela produit de la joie à travers sa reconnaissance (14-16)
(2) Elle produit de la joie à travers son obéissance (17-18)
1 Autres articles dans cette serie sur 1 Corinthiens peut être lus dans les éditions de ce journal comme suite: Summer 2016, Fall 2016, Winter 2017, Spring 2017, Summer 2017, Fall 2017, Winter 2018, Spring 2018, Summer 2018.
Related Topics: Pastors
Jurnalul Electronic Al Păstorilor, Rom Ed 30, Ediția de Iarnă 2019
Ediția de Iarnă 2019
A ministry of…
Author: Dr. Roger Pascoe, President,
The Institute for Biblical Preaching
Cambridge, Ontario, Canada
Email: [email protected]
Phone: 519-620-2375
Partea I: Consolidarea Predicării Expozitive
„Consolidarea încheierii”
De obicei, încheierea se pregătește la sfârșit, chiar înainte de a scrie introducerea (sau în același timp cu introducerea). Introducerea și încheierea merg împreună – cea din urmă o încheie pe prima. La fel cum riscul unei introduceri slabe este să nu reușească să atragă atenția ascultătorilor asupra conținutului mesajului tău, tot așa riscul unei încheieri slabe este să nu reușească să îi facă pe ascultători să își asume ceea ce le cere mesajul.
Scopul principal al încheierii este să încheie mesajul – și mesajul nu este încheiat așa cum trebuie dacă nu motivează oamenii la transformarea vieții. De aceea predicăm – nu ca să transmitem mai departe niște informații interesante, nu ca să ne umplem capul cu diferite cunoștințe, nu ca să ne facem unii pe alții să ne simțim bine, ci ca să fim un catalizator pentru schimbarea vieții. Noi „pe oameni căutăm să-i încredințăm” (2 Cor. 5:11).
Poți distruge eficiența predicii tale printr-o încheiere slabă. Mulți predicatori nu știu cum să conducă predica înspre concluzie. Acest lucru se întâmplă atât în vorbirea publică, cât și în predicare. O încheiere slabă este ca omul care a început să zidească un turn, dar nu l-a putut termina.
Să observăm două pericole importante cu privire la încheiere:
1. A încheia înainte ca predica să fie gata.
2. A încheia după ce predica este gata.
O încheiere slabă are, în principiu, două cauze:
1. Insuficientă gândire, pregătire și rugăciune în ce privește încheierea și ceea ce tu și Duhul Sfânt vreți să realizați prin intermediul ei.
2. Încheierea nu primește importanța pe care o are.
A. Elementele De Bază Ale Unei Încheieri Bune
1. Rezumarea: „Cristalizează” Adevărul
Una dintre cele mai bune metode de învățare este repetarea – tiparul de bază este:
(1) Anunță ce urmează să spui (introducerea)
(2) Spune (cuprinsul)
(3) Amintește-le ce le-ai spus (încheierea)
Ai grijă să nu te repeți prea mult – sumarizează doar! Și nu prefața rezumarea cu o frază predictibilă, cum ar fi: „Ce am învățat în dimineața aceasta este…” Fă rezumarea o parte naturală a încheierii, nu sumarizând-o punctual, ci reluând scopul și cursul ideilor predicii în încheiere.
Este bine să repeți ideea centrală a predicii în încheiere, precum și în câteva alte locuri de-a lungul predicii, dacă o poți insera în mod natural. Făcând lucrul acesta, realizezi câțiva pași importanți:
(1) Amintești ascultătorilor de unde ai început, legând încheierea de introducere.
(2) „Cristalizezi” (întărești) subiectul teologic general al predicii și al textului biblic.
(3) Îi ajuți pe oameni să țină minte ideea predicii.
(4) Demonstrezi că ai predicat ceea ce ai spus că vei predica - i.e. ai demonstrat ideea principală, sau ai explicat adevărul, sau i-ai sfătuit să-și însușească o idee, sau ai răspuns la întrebarea pe care ai ridicat-o la început.
(5) Rezumi din nou întreaga predică într-o frază și de data aceasta ar trebui să se aprindă un beculeț în mintea ascultătorilor, dacă nu s-a întâmplat până acum lucrul acesta. Ei ar trebui să-și spună: „Da! Acesta este adevărul ce se desprinde din text!”
O modalitate de rezumare a predicii este repetarea punctelor principale. În felul acesta, ascultătorii aud din nou predica schițată și pot să vadă de unde ai pornit și, să sperăm, unde trebuie ei să ajungă.
Dacă ai prezentat în introducere scopul predicii tale, poți să îl repeți din nou în încheiere, clarificând provocarea mesajului, pentru ca aceasta să fie foarte clară și pentru ca atenția ascultătorilor să fie concentrată pe ideea motivatoare.
Această rezumare are scopul de a clarifica – de a arăta foarte clar care este provocarea mesajului; de a cristaliza ideea centrală și de a transmite gândul tău final și lămuritor.
Încearcă să faci referire la punctul de contact de la început (dacă este posibil). Poate ai spus o povestire care ilustra problema, sau ai recitat o poezie, sau ai dat un exemplu. Făcând din nou referire la punctul respectiv, ascultătorii îl vor vedea în lumina a ceea ce ai predicat. Sau poate ai lăsat ceva neterminat, iar acum poți încheia povestirea sau poți oferi răspunsul la problemă. Referirea la introducere, atunci când ești la încheiere, funcționează ca o ramă foto, încadrând predica, sau ca sfârșitul unei cărți, reprezentând finalul.
2. O Ilustrație: „Vizualizează” Adevărul
Ilustrația este un mod foarte eficient de a aduce toată predica la un loc în încheiere. Dacă alegi ilustrația corectă, aceasta va zugrăvi tema pe care ai predicat-o și o va imprima în mintea ascultătorilor. Ilustrația îi ajută pe oameni să înțeleagă adevărul pe care l-ai prezentat, precum și felul în care viața lor se raportează la acel adevăr.
Ilustrațiile au rolul de a transforma un adevăr abstract în ceva vizibil și concret. Folosește însă doar ilustrații care se potrivesc cu tema predicii și nu le face prea lungi! Poți încheia apoi cu o poezie (sau cu un imn) sau cu un citat relevant ca o „ilustrație” finală. Poezia are o eficiență aparte prin faptul că exprimă adevăruri abstracte prin imagini verbale unice și pline de culoare, într-o formă condensată.
3. Un Îndemn: „Concretizează” Și „Personalizează” Adevărul
Îndemnul, ca și repetarea, refocalizează atenția asupra scopului predicii, adică îi motivează pe ascultători să facă ceva; să facă ceva „moral și spiritual”; să își însușească mesajul.
În această parte a încheierii, spune ascultătorilor ce vrei să facă, adică să își schimbe comportamentul, gândirea, atitudinile, relațiile, să asculte de adevăr etc. Dacă predica a fost convingătoare, oamenii ar trebui să se întrebe deja „Ce să facem?” sau „De ce să facem lucrul acesta?” sau „Cum putem să facem asta?” Sarcina noastră este să răspundem la aceste întrebări nerostite, spunându-le oamenilor „ce”, „de ce” sau „cum”, învățându-i să se pocăiască și să asculte adevărul.
Uneori textul însuși îți oferă aplicația din încheiere. De multe ori paragrafele din scrierile lui Pavel se termină cu o aplicație.
Îndemnul tău trebuie să fie personal – adresează-te cu „tu” sau „dumneavoastră”. Acum ai trecut de etapa „noi”. Acesta este rolul profetului care vorbește din partea lui Dumnezeu și cere ca oamenii să răspundă la mesajul său.
Aceasta este „aplicația” finală. Deși ai aplicat adevărul de-a lungul predicii, încheierea îți dă o ultimă șansă de a-l accentua în mod special și personal. Așa că, fă-o într-un mod cât mai concret și mai elocvent! Dă exemple concrete de acțiuni pe care le aștepți ca rezultat al acestei predici! La fel a făcut și Isus la sfârșitul Predicii Sale de pe Munte, folosind în încheiere atât o ilustrație grăitoare, cât și o aplicație pătrunzătoare (Mat. 7:24-26). Aceasta este ultima ta șansă de a face predica relevantă – de a construi podul între lumea biblică și cea contemporană și de a răspunde la întrebările ce, de ce și cum. Aplicația trebuie să reiasă din text și nu să vină din experiența ta sau din convingerile tale personale.
În punctul acesta îi „rogi fierbinte”, cum făceau și apostolii – îi încurajezi, stăruiești pe lângă ei (ex. să se împace cu Dumnezeu), îi îndemni (ex. să se asemene cu Hristos).
4. Invitația: „Actualizează” Adevărul
Invitația dă oamenilor ocazia să răspundă – să „împlinească/pună în practică” adevărul în viața lor. Această parte a încheierii poate lua diferite forme, în funcție de tipul predicii și de audiență. Însă, în general, aici ceri un verdict. Este momentul pentru luarea unei decizii. Orice predică bună cere luarea unei decizii. Așadar, în încheiere, facem un apel direct și personal, cerând un răspuns.
Acest lucru era ceva obișnuit în predicile biblice. De pildă, Iosua a lansat o provocare poporului în Iosua 24:15: „Alegeți astăzi cui vreți să slujiți. Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului.” Tot așa încheie și Petru în Fapte 2:36-40: „Să ştie bine, dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus pe care L-aţi răstignit voi.” Acesta este apelul direct al lui Petru la conștiințele lor, la care ei au răspuns imediat: „Ce să facem?” Și el a pus în practică adevărul, spunându-le: „Pocăiţi-vă… și fiecare din voi să fie botezat”. Iată cum își încheie Pavel predica din Fapte 17:30-32: „«Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască; pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită, prin faptul că L-a înviat din morţi… » Când au auzit ei de învierea morţilor, unii îşi băteau joc…”
Scopul predicatorului nu este să îi trimită pe oameni înapoi la fel cum au venit și nici scopul ascultătorului nu este să plece la fel cum a venit. Noi predicăm și oamenii ascultă petru a fi schimbați prin Cuvânt și prin Duhul Sfânt, prin intermediul predicării.
Ai grijă să lași timp pentru ca Duhul Sfânt să pună în practică mesajul în viața oamenilor. Nu te grăbi, deși avem uneori tendința aceasta. Nu te simți jenat când faci asta! Poate că vei vrea să anunți mai dinainte că vei cere o decizie, pentru ca oamenii să nu fie luați prin surprindere și pentru ca să își poată pregăti răspunsul în timpul predicii.
Încheierea este motivația finală – motivația finală de a crește în viața de creștin sau de a deveni creștin. Timpul pentru răspuns trebuie oferit atât credincioșilor, cât și necredincioșilor. Credincioșii trebuie să se împace cu Dumnezeu și unii cu alții – să-și mărturisească și să se pocăiască de păcatele, obiceiurile, atitudinile, relațiile, credințele, vorbirea lor etc. Necredincioșii trebuie să se împace cu Dumnezeu – să se întoarcă la El, să se încreadă în Hristos, să primească iertare etc.
Timpul pentru răspuns poate fi public sau privat. Nu este nevoie ca toate acestea să aibă loc în timpul serviciului divin. Oamenii pot să dea un răspuns acolo unde se află, la locul lor – ex. pentru mărturisire, pocăință; sau poate avea loc în cadrul unei întâlniri pentru cei interesați (adică cei care vor să afle mai multe) după serviciul divin. Un răspus public poate însemna venirea în față a celor care vor să își mărturisească credința sau ridicarea mâinii, pentru a fi observați și pentru ca tu să te rogi pentru ei.
B. Reguli Ajutătoare Pentru Încheiere
1. Fii Convingător
Când începi încheierea, lumea va fi conștientă de lucrul acesta – așa că fă-o să fie încheiere! Fă să se simtă că mesajul este complet și se încheie! Nu mai continua cu lucruri pe care ai uitat să le spui mai înainte. Nu prezenta material nou aici, pentru că aceasta este o modalitate sigură de a-ți distruge încheierea. Acesta este unul dintre cele mai obișnuite puncte slabe ale unei încheieri. Adăugarea unor informații noi aici nu face decât să producă confuzie și să distragă atenția de la încheiere.
2. Vorbește Clar Și Deslușit
Îndemnul tău nu trebuie să lase loc de îndoială în mintea ascultătorilor tăi cu privire la ceea ce aștepți de la ei (de exemplu, să răspundă la invitație) și de ce. Aplicația trebuie să răspundă la întrebările „ce”, „de ce” și „cum”. Întreabă-te dacă toată lumea poate înțelege în mod clar provocarea lansată. Încearcă să te pui în locul ascultătorilor, care nu au studiat textul ca tine și nici nu au petrecut atât de mult timp în textul respectiv, așa cum ai făcut tu.
3. Fii Precis
Încheierea trebuie să fie precisă și potrivită cu provocarea textului.
4. Fii Autentic În Abordare Și În Atmosfera Pe Care O Creezi
Nu încerca să devii deodată un predicator faimos ca Billy Graham, așteptându-te ca mulțimi de oameni să vină în față în timp ce tu cânți „Așa cum sunt”. Abordează încheierea într-un mod personal și natural!
5. Adresează-Te În Mod Personal
Nu încheia predica într-o notă neclară, imprecisă sau într-o notă nepersonală. Este destul de greu pentru ascultători să înțeleagă un adevăr abstract, ca să nu mai vorbim de un predicator impersonal.
Ascultătorii tăi trebuie să fie convinși că ceea ce ai spus este chiar pentru ei – că tu știi cele mai ascunse secrete din inima și din viața lor. Adesea ascultătorii îți vor spune că ai atins exact inima problemei cu care se confruntă în viața lor. Cum ai știut? De fapt, tu nu ai știut, dar Duhul Sfânt a știut.
Ascultătorii trebuie să plece de la biserică cu o provocare personală, cu răspunsuri la întrebările lor, cu soluții la probemele lor, cu bucuria că au ascultat Cuvântul lui Dumnezeu predicat. În sensul acesta, încearcă să le lași întotdeauna un cuvânt de speranță. Cuvântul lui Dumnezeu este, într-adevăr, o veste bună și așa trebuie să-l predici. Sunt atât de multe lucruri în lume care produc disperare, așa că nu face asta și în biserică! Oamenii vin la biserică în disperarea lor, căutând vești bune, speranță și răspunsuri la problemele lor. Așa că, dă-le motivul și mijloacele speranței!
Întreabă-te: „Acest mesaj va atinge pe fiecare om în mod personal?” Imaginează-ți biserica, treci printre rânduri și aplică această întrebare la fiecare persoană.
6. Fii Practic
Dacă este o mulțime mare și tu îi chemi în față, trebuie să le dai timpul necesar ca să ajungă acolo și, de asemenea, trebuie să existe și spațiu suficient. Dacă sunt mulți care răspund invitației, ai nevoie de consilieri să te ajute sau trebuie să te întâlnești cu oamenii respectivi după serviciul divin. Dacă necredincioșii răspund invitației, trebuie să le oferi literatură creștină. Dacă răspund persoane care au venit pentru prima dată la biserică, trebuie să le dai materiale despre biserică și despre lucrările sale.
7. Explică Răspunsul
Invitația ta trebuie să aibă semnificație și scop, nu să fie doar ceva ce trebuie să faci la sfârșitul serviciului divin (ceva ce devine un simplu ritual). Explică-le clar ce să facă, cum să răspundă, adică cum ar trebui să fie răspunsul lor, fie că trebuie să-l dea acolo pe loc sau mai târziu, pe măsură ce împlinesc principiile predicii în viața lor.
8. Fii Adecvat
Trebuie să te asiguri că încheierea se potrivește cu ocazia respectivă, cu mesajul și cu audiența. De asemenea, aplicația să decurgă din textul biblic! Ilustrația (dacă folosești) trebuie să fie strâns legată de mesaj și de text (așa încât să nu aibă nevoie de explicații) și de ascultători. Întreabă-te: „Încheierea mea se potrivește cu audiența mea, cu mesajul meu și cu ocazia aceasta?”
C. Pericole Ce Trebuie Evitate
1. Încheierea De Tipul „Adaos” (Sau Încheierea „Îngrămădită”)
Acest tip de încheiere este ca o mașină care continuă să mai meargă puțin după ce o oprești. Predicatorul mai adaugă puțin aici, puțin acolo, până când se pierde nu doar ideea predicii, ci și atenția și răspunsul ascultătorilor. Acest lucru se întâmplă, de obicei, atunci când nu îți planifici cum vei încheia.
A ști cum să te oprești este la fel de important ca și a ști cum să începi. Probabil cu toții ați auzit, din păcate, pe cineva împărtășindu-și mărturia personală în biserică și neștiind, la final, cum să se oprească. Să continui să vorbești atunci când ascultătorii știu că încerci să închei este foarte frustrant pentru ei.
2. Încheierea De Tipul „Tur De Pistă”
Această încheiere apare atunci când predicatorul pare să încheie, iar apoi pornește iar către o altă concluzie. Practic, nu se poate hotărî cum și când să se oprească. Uneori predicatorul se oprește, iar apoi spune: „Ceea ce vreau să spun este că…” și începe să explice concluzia din nou. Trebuie să știi dinainte care va fi sfârșitul și să ai doar unul.
3. Încheierea De Tipul „Deja Vu”
Aceasta este o concluzie care, în loc să sumarizeze predica, de fapt o repetă, așa că o auzim din nou. Este ca un moment „deja vu”, când ești absolut sigur că ai mai fost în locul respectiv și ai mai văzut momentul acela. Aceasta se întâmplă atunci când predicatorul își dă seama că a scăpat ceva sau nu a spus exact ce a vrut să spună. Spune ce ai ce de spus și încheie!
4. Încheierea De Tip „Resturi”
Uneori predicatorul spune la concluzii ceea ce nu a putut spune de-a lungul predicii. Fii disciplinat și renunță la tot ceea ce nu este relevant pentru mesajul tău. Nu încerca să incluzi în predică tot ceea ce afli în timpul studierii textului. Fii fără milă atunci când trebuie să ștergi informații! Pune la încercare toate informațiile descoperite: „Este informația aceasta relevantă pentru tema predicii?”
Predica nu este un comentariu al textului biblic în care trebuie să prezinți toate punctele de vedere și tot ceea ce au scris toți teologii vreodată pe subiectul respectiv. Predica este ca o împușcătură de pușcă (o singură împușcătură, bine țintită), nu ca una de pistol (mai multe împușcături distribuite pe o arie mai extinsă).
5. Încheierea De Tipul „Același Joc”
Acest tip de încheiere apare atunci când folosești de fiecare același format și toată lumea știe ce abordare ai, pentru că este aceeași de fiecare dată. Varietatea este la fel de importantă în încheiere, ca și în introducere. Așadar, nu servi încheierea în același în fiecare săptămână.
6. Încheierea „Manipulatoare”
Acesta este un pericol care trebuie evitat cu orice preț. Manipularea sau intimidarea sunt încercări de a forța o decizie prin presiune sau înșelătorie. Îndemnarea, pe de altă parte, este doar un apel la ascultători să răspundă față de adevărul predicii, pe măsură ce Duhul Sfânt aplică mesajul în inima în voința lor.
D. Observații Finale Cu Privire La Încheiere
1. Gîndește Încheierea Și Scrie-O În Întregime
Nu vrei să faci o încheiere pe moment! Este prea important și, adesea, prea greu să o faci în mod spontan!
2. Trebuie Să Cunoști Concluzia
Aceasta a fost stabilită în introducere – în „scopul” predicii și în ideea principală a predicii. Concluzia, așadar, se leagă de introducere.
3. Alocă Timp Încheierii
Nu grăbi încheierea! Las-o să pătrundă în așteptările pe care le ai de la ascultători! Și dă-le șansa să răspundă!
4. Adaptează Încheierea La Mesajul Predicat
Dacă ai făcut schimbări în timp ce predicai mesajul, atunci va trebui să încorporezi acele schimbări în încheiere.
5. Încrede-Te În Dumnezeu În Ce Privește Rezultatul
În definitiv, numai Duhul Sfânt poate schimba viețile oamenilor. Noi trebuie să facem tot ce putem pentru a facilita această schimbare (la urma urmei, noi suntem cei pe care Dumnezeu i-a ales să facă lucrul acesta). Însă după ce noi ne-am făcut partea, rezultatele rămân în seama lui Dumnezeu. Este o mare ușurare pentru predicator să se încreadă în Dumnezeu în ce privește rezultatul, mai ales atunci când nu vezi rezultatele dorite sau așteptate.
Partea A II-A. Mesaj Biblic
„Procese în biserică” (1 Cor. 6:1-11) 1
Dr. Stephen F. Olford
Introducere În pasajul acesta, Pavel vorbește despre cea de-a doua neorânduială din biserică ce îi fusese adusă la cunoștință. Aceasta avea de-a face cu litigii sau procese în adunare. Problema aceasta îi afecta în special pe grecii din biserică, deoarece evreii nu obișnuiau să își caute dreptatea la tribunal. Învățătura lor le interzicea lucrul acesta în mod explicit. În ceea ce îi privește pe greci, însă, lucrurile stăteau altfel. Lor le făcea plăcere să se dea în judecată unii pe alții! Parcă întreaga lor viață era strâns legată de procedurile legale.
Apostolul, pe de altă parte, ne arată în versetele acestea, că atunci când creștinii se ceartă între ei, ar trebui să fie judecați de alți creștini și nu de judecători nenăscuți din nou. Desigur, aceasta nu înseamnă că nu trebuie să ne folosim niciodată de tribunalele din țara noastră. Există situații și împrejurări care cer lucrul acesta. De fapt, este bine să ne amintim că însuși autorul acestei epistole, apostolul Pavel, a apelat o dată la un tribunal pământesc (Fapte 25:11); însă nu a făcut niciodată lucrul acesta pentru o dispută din cadrul bisericii lui Dumnezeu sau pentru o dispută între frați creștini. Așadar, învățătura ce reiese clar din această parte importantă a Cuvântului lui Dumnezeu este că:
I. Litigiul Între Creștini Este Contrar Menirii Bisericii
„Cum! Când vreunul din voi are vreo neînţelegere cu altul, îndrăzneşte el să se judece cu el la cei nelegiuiţi, şi nu la sfinţi? Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Şi dacă lumea va fi judecată de voi, sunteţi voi nevrednici să judecaţi lucruri de foarte mică însemnătate? Nu ştiţi că noi vom judeca pe îngeri? Cu cât mai mult lucrurile vieţii acesteia? Deci când aveţi neînţelegeri pentru lucrurile vieţii acesteia, voi puneţi judecători pe aceia pe care biserica nu-i bagă în seamă?” (1 Corinteni 6:1-4). Pavel intră în subiectul acesta folosind cuvinte de uimire și provocare. El spune: „Când vreunul din voi are vreo neînţelegere cu altul, îndrăzneşte el să se judece cu el la cei nelegiuiţi?” (v. 1). Apoi prezintă două motive pentru care o astfel de practică este contrară menirii bisericii. În primul rând, sfinții sunt meniți să judece lumea (v. 2). Acest adevăr remarcabil apare atât în evanghelii, cât și în epistole.
Isus a spus: „Adevărat vă spun că atunci când va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al măririi Sale, la înnoirea tuturor lucrurilor, voi, care M-aţi urmat, veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune de domnie şi veţi judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel” (Matei 19:28).
Iuda a spus: „Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi, ca să facă o judecată împotriva tuturor şi să încredinţeze pe toţi cei nelegiuiţi de toate faptele nelegiuite pe care le-au făcut în chip nelegiuit şi de toate cuvintele de ocară pe care le-au rostit împotriva Lui aceşti păcătoşi nelegiuiţi” (Iuda 14-15).
Pavel ne amintește că „dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună cu El…” (2 Timotei 2:12) Ce menire! Cât de unit este credinciosul cu Hristos și cât de înălțat este, atât în poziție, cât și în putere! Și totuși, corintenii neglijau toate aceste lucruri, fie din neștiință, fie în mod intenționat. În loc să își exercite autoritatea spirituală pe care o aveau prin unirea cu Capul lor înviat, ei erau cu totul incapabili să rezolve aceste certuri mărunte din biserica locală.
Cel de-al doilea motiv al lui Pavel este o dezvoltare a celui dintâi. El întreabă: „Nu ştiţi că noi vom judeca pe îngeri?” (v.3). El extinde ceea ce a spus deja, pentru a include și autoritatea supremă pe care o vor avea sfinții împreună cu Domnul lor peste toate ființele create din împărăția eternă. Perspectiva aceasta este, cu siguranță, uluitoare! Și, totuși, este adevărată, pentru că Dumnezeu spune așa.
Cât de nesăbuiți erau, așadar, credincioșii din Corint, și cât de nesăbuiți sunt credincioșii din ziua de azi, să nu poată judeca în probleme legate de viața aceasta (v. 3). Într-adevăr, cu o ironie mușcătoare, apostolul sugerează că până și cei mai nebăgați în seamă din biserică trebuie să fie mai calificați decât judecătorii pământești pentru a soluționa disputele din biserică. Așadar, vedem că litigiile între creștini sunt contrare menirii bisericii.
II. Litigiul Între Creștini Este Contrar Politicii Bisericii
„Spre ruşinea voastră zic lucrul acesta. Astfel, nu este între voi nici măcar un singur om înţelept, care să fie în stare să judece între frate şi frate? Dar un frate se duce la judecată cu alt frate, şi încă înaintea necredincioşilor!” (1 Corinteni 6:5-6). Sensul general al acestor două versete arată foarte clar că politica divină pentru rezolvarea conflictelor din biserică are două părți:
În primul rând, astfel de certuri și probleme nu au absolut nimic de-a face cu necredincioșii. Nimic nu este mai nepotrivit față de scopul lui Dumnezeu pentru biserica locală decât să aștepte ca problemele poporului lui Dumnezeu să fie rezolvate de judecători nedrepți și neregenerați spiritual. Biserica locală se coboară foarte jos atunci când trebuie să apeleze la un consilier lumesc pe probeme ce țin de viața, credința și practica creștină. Într-adevăr, a te coborî la acest nivel înseamnă a recunoaște, în mod eronat, că modul de viață creștin este nepotrivit.
În al doilea rând, arbitrajul litigiilor sau „împăcarea frățească”, sugerată de termenul „să judece” din versetul acesta, trebuie să aibă loc prin grija bărbaților „înțelepți” din biserică. Biserica nu este, esențialmente, o democrație, ci mai degrabă o teocrație – sau, mai bine zis, o „cristocrație”. Prin conducerea Domnului Isus, se stabilește o scară ierarhică de comandă în ce privește conducerea și judecarea. Biserica trebuie să se supună acesteia, deoarece Scriptura spune: „Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri…” (Evrei 13:7). Acolo unde cei care conduc biserica sunt învățați și conduși de Duhul Sfânt, nu trebuie să existe problemă ce nu poate fi rezolvată. Pavel arată lucrul acesta foarte clar prin felul în care se adresează situației nepotrivite și absurde din biserica din Corint. El exclamă: „Spre ruşinea voastră zic lucrul acesta…” (6:5), iar apoi întreabă în termeni umilitori dacă se poate „găsi” în adunare în om „înțelept”, care să fie capabil să judece între un credincios și altul!
Am putea adăuga faptul că această politică divină nu a fost niciodată abrogată. Dumnezeu încă se așteaptă ca biserica Lui să fie condusă și judecată în conformitate cu Cuvântul Său.
III. Litigiul Între Creștini Este Contrar Dragostei Creștine Din Biserică
„Chiar faptul că aveţi judecăţi între voi este un cusur pe care-l aveţi. Pentru ce nu suferiţi mai bine să fiţi nedreptăţiţi? De ce nu răbdaţi mai bine paguba? Dar voi singuri sunteţi aceia care nedreptăţiţi şi păgubiţi şi încă pe fraţi!” (1 Corinteni 6:7-8). În capitolul 13 al acestei epistole, Pavel spune care este motivația supremă pentru fiecare faptă și reacție din viața bisericii. Această motivație este dragostea. Într-adevăr, el spune că poți să ai totul, dar dacă nu ai „dragoste”, nu ai nimic. Aceste cuvinte ale apostolului sunt doar un ecou al cuvintelor Stăpânului: „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii” (Ioan 13:35). În mod evident, apostolul are în minte această „motivație supremă” atunci când tratează subiectul delicat al litigiului.
Observăm că termenul „frați” se repetă mereu în aceste versete (5, 6, 8). Pavel spune că mai bine suferi nedreptate din partea fratelui tău creștin decât să fii atât de lipsit de dragoste încât să duci conflictul la un tribunal păgân. Traducerea în engleză Revised Standard Version traduce versetul 7 astfel: „Să vă judecați între voi înseamnă să fiți ÎNFRÂNȚI.” Cu alte cuvinte, Pavel spune că poți să câștigi legal și să suferi o înfrângere morală în același timp. Sau, se poate întâmpla nu doar să refuzi să suferi nedreptate, ci chiar să aduci un rău mai mare asupra altora. O astfel de atitudine este exact opusul asemănării cu Hristos și opusul dragostei de la Calvar. Iată ce citim cu privire la Mântuitorul nostru: „Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător” (1 Petru 2:23). Așadar, firea pământească, cu toate multiplele sale forme de egoism, nemulțumire și dorință de răzbunare, toate sunt anulate atunci când aplicăm dragostea crusii prin puterea Duhului Sfânt.
IV. Litigiul Între Creștini Este Contrar Purității Bisericii
„Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Hristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru” (1 Corinteni 6:9-11). Pentru a ajunge la puctul culminant al acestui subiect, Pavel arată incompatibilitatea absolută dintre lume și biserică. El îi pune în contrast pe cei „nedrepți” din versetul 9 cu cei care sunt „spălați… sfințiți… socotiți neprihăniți” din versetul 11. El recunoaște fără teamă că, fără harul lui Dumnezeu, omul neregenerat spiritual în starea sa cea mai bună este capabilă de:
a) Curvie – un termen care înseamnă literalmente prostituția bărbaților.
b) Idolatrie – termen care semnifică înlocuirea lui Dumnezeu cu altceva sau altcineva.
c) Preacurvie sau adulter – termen ce descrie relația sexuală cu soțul/ soția altcuiva.
d) Efeminare – termen ce sugerează pierderea bărbăției sau a feminității cu scopul de a trăi în plăcere și lux.
e) Sodomie – termen ce se referă la păcatele homosexualității și sodomiei.
f) Hoție – termen ce acoperă întreaga arie a însușirii ilegale a timpului, energiei sau banilor care aparțin lui Dumnezeu sau altcuiva.
g) Lăcomie – termen ce înseamnă a te închina altora și posesiunilor lor.
h) Beție – termen ce înseamnă a bea neînfrânat.
i) Defăimare – termen asociat cu limba necontrolată și nesfințită.
j) Jecmănire – termen ce denotă acea dorință de a lua mereu ceea ce nu îți aparține.
Ce listă îngrozitoare! Și numai să ne imaginăm că suntem atât de corupți pe cât spune Pavel! Însă a avut loc un miracol: Dumnezeu s-a întâlnit cu noi în Hristos și ne-a transformat; ne-a făcut curați, sfinți și buni. Am fost curățiți, puși deoparte și puși într-o lumină favorabilă înaintea lui Dumnezeu prin numele lui Hristos și prin Duhul Său. Termenii „spălați”, „sfințiți” și „socotiți neprihăniți” descriu „mântuirea deplină” în care am fost aduși numai prin har și prin credința în Hristos.
Concluzie: Dacă aceasta este curăția poziției și stării noastre în Hristos, cum putem noi, cei „chemați să fim sfinți” (2:1) să ne simțim în largul nostru în tribunalele „nedrepte” sau printre judecători nesfinți? Întrebarea își dă singură răspunsul.
Așadar, Pavel înlătură procesele din biserica locală. Și dacă vrem să ascultăm de Cuvântul lui Dumnezeu, și noi trebuie sp facem la fel. De fapt, trebuie să mergem chiar mai departe; trebuie să avem grijă ca viața bisericii să nu coboare atât de mult încât să aibă nevoie de astfel de proceduri firești. Înțelegerea menirii, politicii, dragostei și purității noastre în Hristos trebuie să determine orice gând și orice acțiune în biserică și în afara ei.
Partea A III-A. Schițe De Predici
Pentru versiunea audio a acestor predici în limba engleză, dați click pe link-urile următoare: Link 1 - Jn. 20:1-2; Link 2 - Jn. 20:3-10; Link 3 - Jn. 20:11-18
Titlu: Tocmai L-am văzut pe Isus
Tema: Șocul și realitatea învierii
Punctul #1: Mormântul gol îi transformă pe observatori în credincioși (1-10)
1. Mormântul gol îi transformă pe observatori în urmași (1-2)
(1) La cruce, unii erau observatori (Luca 23:55-56)
(2) La mormântul gol, unii erau urmași (1-2)
2. Mormântul gol îi transformă pe urmași în credincioși (3-10)
(1) Pe unii, mormântul gol îi lasă sceptici (6-7)
(2) Pe alții, mormântul gol îi inspiră să creadă (5, 8-9)
Punctul #2: Hristorul înviat transformă durerea în bucurie (11-18)
1. Necunoașterea învierii produce durere (11-13)
(1) Produce durere în ciuda dovezilor (11)
(2) Produce durere în ciuda mărturiei (12-13)
2. Cunoașterea învierii produce bucurie (14-18)
(1) Produce bucurie prin recunoașterea Lui (14-16)
(2) Produce bucurie prin ascultarea de El (17-18)
1 Alte articole din seria aceasta pe 1 Corinteni pot fi citite în edițiile anterioare ale acestui jurnal, după cum urmează: Vara 2016, Toamna 2016, Iarna 2017, Primăvara 2017, Vara 2017, Toamna 2017, Iarna 2018, Primăvara 2018, Vara 2018.
Related Topics: Pastors
The Net Pastors Journal, Rus Ed 30, Зимнее Издание 2019
Зимнее издание 2019
Служение Института Библейского Проповедования…
“Укреплять Церковь через библейскую проповедь и руководство”
Автор: Проф. Роджер Паскоу, Директор
Института Библейского Проповедования
Кембридж, Онтарио, Канада
Email: [email protected]
Тел.: 1-519-620-2375
Часть I: Усиление Проповеди
“Усиливая заключение”
Заключение обычно подготавливается в конце подготовки к проповеди, непосредственно перед введением (или одновременно с введением). Введение и заключение делаем вместе - заключение следует за введением. Подобно тому, как слабенькое введение рискует не привлечь вашу аудиторию к содержанию вашей проповеди, так и слабенькое заключение может не привлечь вашу аудиторию к тому, чтобы как-то отреагировать на послание.
Основная цель заключения - обеспечить окончание вашей проповеди - и послание не заканчивается должным образом, если оно не мотивирует к тому, чтобы изменить свою жизнь. Вот почему мы проповедуем - не просто , чтобы передавать интересную информацию; не просто наполнять наши головы знаниями; не для того, чтобы все чувствовали себя хорошо, но чтобы быть катализатором измененных жизней. Мы «убеждаем мужчин и женщин» (2 Кор. 5:19).
Вы можете разрушить эффективность своей проповеди при слабом заключении. Многие проповедники не знают, как довести проповедь до конца. Это видно в публичных выступлениях и в проповеди. Слабое заключение похоже на человека, который начал строить башню, но не смог ее закончить.
Обратите внимание на две существенные опасности в отношении заключения проповеди:
1. Заключение перед проповедью.
2. Заключение после окончания проповеди.
Слабое заключение связано, прежде всего, с двумя причинами:
1. Недостаточно мыслей, подготовки и молитвы о заключении проповеди, и о том, чего вы (и Святой Дух) хотите достичь.
2. Неспособность приписать заключению важность, которую оно действительно имеет.
A. Основные Моменты Хорошего Заключения
1. Суммирование: “Кристаллизировать” Истину
Одним из лучших способов обучения является повторение - основной тройной шаблон:
(1) Скажите, что вы собираетесь сказать аудитории (введение)
(2) Скажите, что приготовили для них (тело)
(3) Скажите им, что вы только что сказали (заключение)
Просто убедитесь, что вы не повторяетесь слишком много - только суммируйте. И не вводите это предсказуемой фразой, такой как: «Ну вот этим утром мы узнали с вами…». Сделайте это естественной частью вашего замысла, не резюмируя это в точечной форме, но освещая в общем основные мысли проповеди в вашем заключении.
Хорошо повторять ваше предложение близко и в разных местах всей вашей проповеди, если для этого есть естественное место. Делая это, вы выполняете несколько важных шагов:
(1) Вы напоминаете своей аудитории о том, с чего начали, рассказывая ближе к вступлению.
(2) Вы «кристаллизуете» (укрепляете) общий доктринальный момент проповеди и текста.
(3) Вы помогаете людям вспомнить смысл проповеди.
(4) Вы демонстрируете, что вы проповедовали то, что нужно - то есть вы доказали свою точку зрения, или объяснили истину, или призвали их принять идею, или ответили на вопрос, который вы задали в начале.
(5) Вы снова формулируете проповедь в одно предложение, и на этот раз огни должны зажечь умы вашей аудитории, если они еще не зажглись. Они должны сказать: «Да! Это - истина отрывка!»
Один из способов подвести итог вашей проповеди - повторить основные пункты проповеди. Таким образом, они могут быстро вспомнить всю проповедь в общих чертах и увидеть, откуда они начали, и также, куда им нужно идти.
Если вы сказали во введении цель своей проповеди, вы можете повторить ее в заключении, пояснив суть послания, чтобы оно было кристально чистым и ваша аудитория переориентировалась на ваш мотивирующий толчок.
Это суммирование предназначено для разъяснения - чтобы было кристально ясно, в чем заключается проблема сообщения; кристаллизовать центральную проблему; и дать вам одну заключительную, разъясняющую мысль.
Попробуйте вернуться к моменту, когда возник контакт (если это возможно). Возможно, вы рассказали историю, которая проиллюстрировала проблему, или рассказали стихотворение, или привели пример. Возвращаясь к этому, аудитория увидит это в свете того, что вы только что проповедовали. Или, может быть, вы оставили что-то висящее, и теперь вы можете закончить историю или ответить на проблему. Возвращаясь к введению, в некотором смысле действует как рамка с картинкой для проповеди (или конец книги) - это приносит закрытие.
2. Иллюстрация : “Визуально Представить” Истину
Хорошая иллюстрация - очень эффективный способ собрать всю проповедь в одно в заключении. Если вы выберете правильную иллюстрацию, она нарисует словесную картину темы, которую вы проповедовали, и запечатлит ее в умах слушателей. Через иллюстрацию люди могут увидеть истину, которую вы представили, и свою собственную жизнь в призме этой истины.
Иллюстрации делают абстрактную истину визуальной и конкретной. Обязательно используйте только иллюстрацию, которая соответствует теме вашей проповеди, и не делайте ее длинной. Вы можете включить туда даже поэзию (или песню) или уместную и сильную цитату в качестве заключительной «иллюстрации». Особая ценность поэзии заключается в том, что она выражает абстрактные истины с помощью красочных, уникальных словесных изображений в сжатой форме.
3. Призыв: “Конкретизировать” И “Сделать Личной” Истину
Призыв, как повторение, переориентирует внимание на цель проповеди, а именно на то, чтобы мотивировать слушателей что-то сделать; предпринять какие-то «моральные и духовные действия»; чтобы довести дело до конца лично.
В этой части заключения скажите им, что вы хотите, чтобы они сделали - то есть как им изменить свое поведение, мышление, отношение, отношения, повиновение истине и т. д. Если проповедь была убедительной, люди уже должны спрашивать в своих умах и сердцах : «Что нам делать?» Или «Почему мы должны это делать?» Или «Как мы можем это сделать?» Наша задача - ответить на эти невысказанные вопросы, сказав им «что», «почему» или «как» «Поручая им покаяться и повиноваться истине».
Иногда сам текст дает вам заключительное заявление. Много раз в трудах Павла абзац заканчивается применением.
Сделайте ваш призыв личностным - обращайтесь к ним как к «ним». Теперь вы прошли этап «мы». Это роль пророка, говорящего за Бога и требующего, чтобы люди отвечали.
Это последнее «применение». Даже несмотря на то, что вы применили истину на протяжении всей проповеди, заключение дает вам последний шанс для особых и личных акцентов. Итак, сделайте его конкретным и ярким. Приведите конкретные примеры действий, которые вы ожидаете в результате этой проповеди. Это то, что сделал Иисус в конце своей нагорной проповеди, где он собрал яркую иллюстрацию и мощное применение (Мф. 7: 24-26). Это ваш последний шанс сделать проповедь актуальной - преодолеть разрыв между библейским миром и современным миром и дать ответы на вопросы «почему, что и как». Убедитесь, что ваша заявка основана на тексте, а не на вашем собственном опыте или убеждениях.
Здесь вы «умоляете», как это делали апостолы, - подбадривая их, умоляя их (например, примириться с Богом), призывая их (например, соответствовать Христу).
4. Приглашение: “Актуализируйте” Истину
Это дает людям возможность ответить - «актуализировать» правду в своей жизни. Эта часть вашего заключения будет принимать различные формы в зависимости от типа проповеди и аудитории, которой вы проповедуете. Но, в общем, это тот момент, когда вы призываете к ответу. Это время принятия решения. Все хорошие проповеди требуют какого-то решения. Таким образом, в заключение мы бросаем им вызов ответить на нее.
Это часто встречается в библейских проповедях. Например, Иисус Навин бросил вызов людям в книге Иисуса Навина 24:15: «Изберите себе ныне, кому вы будете служить. А я и дом мой будем служить Господу». Вот как Петр сказал в Деяниях 2:36-40:«Итак, твердо знай весь народ Израиля, что Бог сего Иисуса, которого вы распяли.». Это прямое обращение Петра к их совести, на что они сразу же ответили:«Что нам делать?» И он реализовал истину, пригласив их «покаяться и креститься». Вот как Павел завершил свою проповедь в Деяниях 17:30-32 «Итак, оставляя времена неведения Бог ныне повелевает всем людям повсюду покаяться, ибо Он назначил день, когда он будет судить вселенную , посредством предопределенного Им Мужа, подав удостоверение всем, воскресив Его из мертвых. Услышав о воскресении из мертвых, одни насмехались…”
Цель проповедника не состоит в том, чтобы отправлять людей такими же, как они пришли, и цель слушателя - не оставаться такими же, как они пришли. Мы проповедуем, и люди слушают, чтобы быть измененными Словом и Святым Духом через посредство проповеди.
Не забудьте дать время Святому Духу актуализировать послание в жизни людей. Не торопитесь с этим, так как такая тенденция иногда существует. Не смущайтесь. Возможно, вам нужно заранее сказать, что вы будете призывать к ответу и решению, чтобы это не стало неожиданностью, и чтобы они готовились к ответу на протяжении всего послания.
Заключение - это ваш последний побудительный толчок - последняя мотивация для них расти, как христианам или становиться христианами. Время ответа должно быть направлено как на верующих, так и на неверующих. Верующие должны быть правы с Богом и друг с другом - исповедовать и раскаиваться в грехе, в привычках, в своем отношении к разным вещам, в отношениях, в убеждениях, в речи и т. д. Неверующие должны примириться с Богом - примириться с Богом, довериться Христу, получить прощение и т. д.
Время принятия решения может быть как частным, так и общедоступным. Все это не обязательно должно происходить в собрании. Частный ответ может иметь место именно там, где они сидят - например, в исповеди, в раскаянии; или это может произойти на следующем собрании для тех, кто хочет знать больше. Публичный ответ может означать выйти вперед тем, кто хочет исповедовать веру, или поднять руку, чтобы их увидели и помолились за них.
Б. Полезные Идеи Для Заключения
1. Будьте Убедительны
Когда вы начнете делать заключение, все это поймут - так что сделайте по настоящему заключением. Дайте ощущение завершения и окончания послания. Не говорите то, что вы могли забыть сказать раньше. Не говорите о новой теме - это верный способ уничтожить ваше заключение. Это - одна из довольно распространенных ошибок. Новый материал только сбивает с толку и отвлекает от поставленной изначально вами задачи.
2. Будьте Четки И Ясны
Ваш призыв не должен оставлять в умах слушателей никаких сомнений в том, что вы ожидаете от них (например, их ответ на ваш призыв) и почему. Ваше применение должно отвечать на вопросы «что», «почему», «как». Спросите себя, может ли каждый из них ясно понять, какой вызов вы им бросили? Постарайтесь поставить себя на их место, так как будто вы не изучали текста раньше и не потратили на него массу времени.
3. Будьте Точны
Удостоверьтесь, что ваше заключение является точным и соответствует текстовой задаче.
4. Будьте Подлинным В Подходе И Атмосфере
Не пытайтесь внезапно стать известным проповедником, таким как Билли Грэм, ожидая, что массы выйдут вперед, пока вы поете «Так же, как я». Используйте свой собственный естественный подход к завершению этой проповеди.
5. Обратитесь К Ним Лично
Не заканчивайте свою проповедь на слабой, не ясной ноте, либо на безличной ноте. Людям достаточно трудно понять абстрактную истину, не говоря уже о безразличном проповеднике.
Ваши слушатели должны быть убеждены, что то, что вы сказали, было только для них - что вы знаете самые сокровенные тайны их сердец и жизней. Часто слушатели скажут, что вы ударили прямо в сердце их жизненной ситуации. Как ты узнал? Ну, ты ничего не сделал, все Святой Дух сделал.
Слушатели должны оставить служение со своим личным вызовом, с ответом на их вопросы, с решениями их проблем, с радостью, что они пришли, чтобы услышать проповеданное Слово Божье. В связи с этим старайтесь всегда оставлять их со словом надежды. Слово Божие - действительно хорошая новость. Убедитесь, что вы проповедуете именно так. В мире так много причин для отчаяния. Не дублируйте и не преувеличивайте это в церкви. Люди приходят в церковь в полном отчаянии в поисках хороших новостей, надежды, ответа на свои проблемы. Убедитесь, что вы даете им причину и средства для надежды.
Задайте себе вопрос: «Коснется ли это послание лично каждого человека?» Мысленно просмотрите на места, визуализируйте свое собрание и задайте этот вопрос каждому человеку. лично.
6. Будьте Практичны
Если много народа, вы просите их выйти вперед, вам нужно дать время, чтобы они вышли, и для них должно быть место. Если много народа, вам нужны консультанты, чтобы помочь вам или поговорить с ними после служения, чтобы не упустить их. Если неверующие отвечают, вам нужны материалы, чтобы дать им. Если новички открыты к вам, вам нужны материалы о церкви и ее служениях, чтобы предоставить им.
7. Дайте Им Инструкции В Отношении Ответа На Призыв
Сделайте ваше приглашение осмысленным и целенаправленным, а не просто формальным в конце служения (это становится просто ритуалом). Дайте им инструкции, что делать, как реагировать - то есть, как должен выглядеть их ответ: либо сразу на служении, либо позже в их жизни, когда принципы проповеди будут претворяться в жизнь.
8. Будьте Приемлемыми
Убедитесь, что ваше заключение подходит для темы, для послания и для аудитории. Убедитесь, что ваше применение основано на тексте Писания. Убедитесь, что ваша иллюстрация (если вы ее используете) тесно связана с посланием и текстом (чтобы не требовалось объяснений) и со слушателями. Задайте себе вопрос: «Это заключение подходит моей аудитории, моему посланию, и к этой теме?»
В. Опасности
1. Заключение «Запуск» (Или Заключение «Накопление»)
Это похоже на машину, которая продолжает работать некоторое время после того, как вы ее выключили. Постепенно проповедник накапливает немного больше того, а затем немного больше этого, пока не только теряется смысл проповеди, но и теряется внимание и восприятие аудитории.
Обычно, это - результат отсутствия планирования, как завершить проповедь
Знание, как закончить, так же важно, как и умение начать. Вы, наверное, все слышали (мучительно), как кто-то давал свидетельство в церкви и не знал, как ему закончить его. Продолжать - бессмысленно, когда аудитория знает, что вы пытаетесь закончить, и это может расстраивать слушателей.
2. Заключение «Попытка Приземлиться»
Это происходит, когда проповедник, кажется, завершает, а затем снова начинает выстраивать другой вывод. Он просто не может решить, как и когда остановиться. Иногда проповедник может закончить, а потом сказать: «Что я имею в виду под этим…» и начать вывод заново. Убедитесь, что вы знаете, каково ваше завершение, и оно должно быть только одно.
3. Заключение «Дежа Вю»
Это вывод, когда вместо подведения итогов проповедь фактически повторяется заново, так что вы слышите ее снова и снова. Это - один из тех моментов дежа вю, когда вы абсолютно уверены, что были здесь раньше, видели это раньше. Это может произойти, если он поймет, что он что-то пропустил или не сказал точно, что хотел сказать в первый раз. Скажите, что вы хотите сказать, и закончите.
4. Заключение «Объедки»
Иногда все, что проповедник не мог использовать в проповеди, он вкладывает в свое заключение. Будьте дисциплинированны, чтобы избегнуть того, что не имеет отношения к вашему посланию. Не пытайтесь включать в свои исследования все, что вы нашли ранее. Будьте безжалостны в удалении материала. Испытайте все: «Это относится к теме проповеди?»
Проповедь - это не комментарий к отрывку, в котором вы изложили все различные точки зрения и все, что каждый когда-либо писал на эту тему. Проповедь похожа на выстрел из винтовки (сфокусированный, одиночный выстрел), а не на выстрел из дробовика (многократные выстрелы, широкое распространение).
5. Заключение «Заезженная Пластинка»
Здесь каждый вывод имеет одинаковый формат, поэтому каждый знает, какой вывод вы выберете, потому что вы делаете его таким образом каждую неделю. Так же, как разнообразие во введении важно, также и разнообразие важно в выводах. Не подавать это одинаково каждую неделю.
6. «Манипулятивное» Заключение
Эту опасность следует избегать любой ценой. Манипулирование или запугивание - это попытки заставить людей реагировать через обман или давление. С другой стороны, увещевание - это просто призыв к собранию откликнуться на истину проповеди, когда Святой Дух укрепляет послание в их сердцах и в воле.
Г. Заключительные Замечания, Касающиеся Заключения
1. Подумайте И Запишите Свое Заключение Полностью
Вы не хотите оставлять заключение на авось. Оно слишком важно, и часто слишком сложно, чтобы исполнить мгновенно.
2. Знайте, Что Такое Вывод
О нем уже было упомянуто в вашем введении - в «цели» для проповеди и в «одном предложении» проповеди. Таким образом, заключение связано с введением.
3. Дайте Время Для Заключения
Не торопитесь. Позвольте им глубоко подумать над тем, что вы ожидаете от них. Дайте им шанс ответить.
4. Соединить Заключение С Посланием
Если вы внесли изменения в то время, когда вы проповедовали, вам придется включить эти изменения и в свое заключение.
5. Доверяйте Богу В Вывод
В конечном итоге, только Святой Дух может изменить жизнь людей. Мы должны сделать все возможное, чтобы способствовать этим изменениям (в конце концов, мы являемся агентами, которых Бог избрал для этой работы). Но когда мы выполнили свою часть, результат потом уже зависит от Бога. Довериться ему ради результата - большое облегчение для проповедника, особенно если он не видит результаты, которые бы хотел увидеть.
Часть II. Библейская Экспозиция
“Тяжба в церкви” (1 Кор. 6:1-11) 1
Проф. Стивен Ф. Олфорд
Введение В этом отрывке Павел рассказывает о втором беспорядке в церкви, о котором ему сказали. Это было связано с тяжбой в собраниях. Это была проблема, которая в основном затрагивала греческий элемент в церкви. Евреи обычно не обращались в суд в государственных судах. Действительно, их учение явно запрещало им делать это. Однако с греками все было иначе. Они наслаждались практикой судов друг с другом! Казалось, вся их жизнь была связана с судебной процедурой.
Апостол, с другой стороны, показывает нам в этих стихах, что, когда у христиан возникают ссоры между собой, они должны разбираться с ними с помощью других христиан, а не перед не рожденными свыше судьями. Это не значит, конечно, что мы никогда не должны использовать суды нашей страны. Есть условия и обстоятельства, которые требуют этого. На самом деле, хорошо помнить, что один из авторов этого послания, апостол Павел, однажды обратился в земной суд (Деян. 25:11); но этот процесс не был связан со спорами в церкви Божьей или спорами между братьями-христианами. Итак, ясное учение этой важной части Божьего Слова состоит в том, что:
I. Судебные Разбирательства Среди Христиан Противоречат Судьбе Церкви
«Как смеет кто у вас, имея дело с другим, судиться у нечестивых, а не у святых? Разве вы не знаете, что святые будут судить мир? И если вами будет судим мир, то разве вы недостойны судить маловажные дела? Разве вы не знаете, что мы будем судить даже ангелов? Что уж говорить о делах житейских! А вы когда имеете житейские дела, назначаете (своими судьями) ничего значащих в церкви?» (1 Коринфянам 6: 1–4). Павел начинает говорить словами изумления и вызова. Он говорит: «Как смеет кто у вас ... судиться перед нечестивыми?» (Ст. 1). Затем он выводит две причины, почему такая практика противоречит судьбе церкви. Во-первых, святым суждено судить мир (ст. 2). И в Евангелиях, и в посланиях нас учат этой удивительной истине.
Иисус сказал: «… Я говорю вам, что во время возрождения, когда Сын Человеческий воссядет на престоле Его славы, вы, кто следовал за Мной, также будете сидеть на двенадцати престолах, судя двенадцать колен Израилевых» (Матфея 19 : 28).
Иуда сказал: «… Господь идет с тьмами тысяч Своих святых, чтобы суд совершить над всеми, и обличить всех между ними нечестивых во всех делах, которое произвело их нечестие, и во всех жестоких словах, которые произносили на Него, нечестивые грешники» (Иуда 14-15).
Павел напоминает нам, что «если мы страдаем с Ним, то мы также будем и царствовать с Ним…» (2 Тимофею 2:12). Какая это судьба! И насколько возвышен и объединен верующий со Христом - и в позиции, и в силе! И все же коринфяне были намеренно или по небрежности не осведомлены. Вместо того, чтобы использовать духовный авторитет, который принадлежал им в силу единства с их воскресшим Лидером, они были безнадежно некомпетентны, чтобы справляться с пустяковыми ссорами в поместной церкви.
Вторая причина Павла - исходит из первой. Он спрашивает: «Разве вы не знаете, что мы будем судить ангелов?» (Ст.3) Он поясняет то, что он уже сказал ранее, говоря о том, что включает в себя высшую власть, которой святые будут делиться со своим Господом над всеми сотворенными существами в вечном царстве Бога. Перспектива, безусловно, захватывает дух! И все же это правда, потому что Бог так говорит.
Как глупы были верующие в Коринфе, и как глупы нынешние верующие, что судятся по житейским делам (ст. 3). Действительно, с иронией апостол говорит, что даже «наименее уважаемые люди в церкви» (ст. 4) должны быть лучше, чем лучшие из земных судей, чтобы разрешать споры в церкви. Таким образом, мы видим, что судебный процесс среди христиан противоречит судьбе церкви.
II. Судебный Процесс Среди Христиан Противоречит Политике Церкви
«Я говорю это к вашему стыду: неужели между вами нет ни одного мудрого человека, который бы мог рассудить братьев? Но брат с братом судится, и притом пред неверными!» (1 Коринфянам 6: 5-6). Общий смысл этих двух стихов совершенно ясно показывает, что божественная политика по урегулированию споров в церкви имеет две стороны:
Во-первых, такие ссоры и проблемы не имеют никакого отношения к неверующим. Ничто не может быть более неуместным с Божьим замыслом для поместной церкви, чем ожидать, что не возрожденные и неправедные судьи будут управлять делами народа Божьего. Местная церковь опускается очень низко, когда ей приходится прибегать к мирским советам по вопросам, касающимся христианской жизни, веры и деятельности. Действительно, опускаться до этого уровня означает ложно признавать перед язычниками, что христианский образ жизни неадекватен.
Во-вторых, арбитраж или «братское урегулирование», как и слово «судья» в этом стихе, должно находиться под опекой «мудрых» людей в церкви. Церковь - это не демократия, а теократия или, точнее, «христократия». Через главенство Господа Иисуса создается цепочка командования в вопросах руководства и арбитража. Перед этим церковь должна преклониться, потому что в Писании сказано: «Подчинись тем, кто господствует над тобой…» (Евреям 13: 7). Там, где есть руководимое Духом и обучаемое лидерство, не должно быть проблем, которые невозможно решить. Павел очень хорошо объясняет это тем, как он обращается к неуместной и непоследовательной ситуации в коринфской церкви. Он восклицает: «Я говорю это к вашему стыду…» (6: 5), а затем продолжает унизительно спрашивать, неужели нельзя «найти» среди вас хотя бы одного «мудрого» человека, способного разрешать споры между братьями!
Мы могли бы добавить, что эта божественная политика никогда не отменялась. Бог все еще ожидает, что Его церковью будут управлять и судить согласно Его слову.
III. Судебные Разбирательства Среди Христиан Противоречат Благотворительности Церкви
«И то уже для вас весьма унизительно, когда вы имеете тяжбы между собою. Для чего вам бы лучше не оставаться обиженными? Для чего бы вам лучше не терпеть лишения? Но вы сами делаете обижаете и отнимаете, и притом у братьев!» (1 Коринфянам 6: 7-8). В главе 13 этого послания Павел излагает высшую мотивацию для каждого действия и реакции в жизни церкви. Это мотивация любви. Действительно, он говорит, что если я обладаю всем, но любви не имею, то я не имею ничего. Апостол лишь повторял слова Учителя: «Потому все люди узнают, что вы мои ученики, если будете иметь любовь между собою» (Ин. 13:35). Совершенно ясно, что Апостол имеет в виду эту «высшую мотивацию», когда он говорит по поводу тяжб.
Вы заметите, что слово «братья» постоянно повторяется в этих стихах (5, 6, 8). Затем он продолжает, что было бы лучше пострадать от руки брата-христианина, чем быть настолько нелюбящим, чтобы передать спор языческому cуду. Итак, в 7-м стихе пересмотренная стандартная версия гласит: «ИТАК вести судебные тяжбы друг с другом - значит полный ПРОВАЛ». Другими словами, Павел говорит, что можно одержать законную победу и при этом потерпеть моральное поражение. Или, опять же, можно не только отказаться терпеть зло, но и причинить худшее зло другим. Такое отношение и дух являются полной противоположностью того, как быть подобным Христу и явить любовь Голгофы. Относительно нашего Спасителя мы читаем: «… Будучи злословим, Он не злословил взаимно; страдая, Он не угрожал; но предавал то Судии Праведному» (1 Петра 2:23). Видите ли, плоть со всеми ее многочисленными формами любви к себе, обидой и мстительностью исчезает, когда крест применяется посредством силы Святого Духа.
IV. Судебные Разбирательства Среди Христиан Противоречат Чистоте Церкви
«Разве вы не знаете, что неправедные не наследуют Царство Божье? Не обманывайтесь: ни блудники, ни идолослужители, ни прелюбодеи, ни малакии, ни мужеложники, ни воры, ни лихоимцы, ни пьяницы, ни злоречивые, ни вымогатели не наследуют Царства Божия. И такими были некоторые из вас, но омылись, но освятились, но оправдались именем Господа нашего Иисуса Христа и Духом нашего Бога» (1 Коринфянам 6: 9-11). Чтобы завершить свое рассмотрение этого вопроса, Павел демонстрирует полную несовместимость мира с церковью.
Он резко противопоставляет «неправедных» 9-го стиха тем, кто «омыт… освящен… и оправдан» в 11-м стихе. Без страха или благосклонности он признал, что вне благодати Божьей не возрожденный человек в лучшем случае способен на:
а) Блуд - слово, которое буквально означает мужскую проституцию.
б) идолопоклонство - слово, означающее замену чего-либо или кого-либо Богом.
в) Прелюбодеяние - слово, которое описывает половой акт с супругом другого человека.
г) женственность - слово, которое предполагает потерю мужественности или женственности, чтобы жить ради удовольствия и роскоши.
д) содомия - слово, которое излагает грехи гомосексуализма и содомии
е) Грабеж - слово, которое охватывает всю область незаконного присвоения времени, энергии или денег, принадлежащих Богу или кому-то еще.
ж) Жадность - слово, означающее сделать других и их имущество объектом поклонения.
з) пьянство - слово, обозначающее бесконтрольное пьянство
и) упиваться - слово, которое ассоциируется с неконтролируемым, не освященным языком.
к) вымогательство - слово, обозначающее дух, который всегда достигает и хватается за то, на что он не имеет права.
Какой это ужасный список! И просто думать, и мы все такие же порочные, как описывает нас Павел! Но чудо произошло. Бог встретил нас во Христе и преобразовал нас; сделал нас чистыми, святыми и добрыми. Благодаря Его имени и Его Духу мы были очищены, отделены и созданы, чтобы предстать перед Богом в благоприятном свете. Слова «омытые», «освященные» и «оправданные» описывают «полное спасение», в которое мы были приведены только по благодати одной лишь верой в Единого Христа.
Вывод: если это чистота нашего положения и состояния во Христе, то как мы, как «призванные быть святыми» (2: 1), можем чувствовать себя как дома в «неправедных» судах или среди нечестивых судей? Вопрос отвечает сам за себя.
Таким образом, Павел занимается судебными процессами в поместной церкви. И если мы будем послушны Слову Божьему, мы должны делать то же самое. На самом деле, мы должны идти дальше; мы должны следить за тем, чтобы жизнь церкви никогда не опускалась так низко, чтобы требовать подобных плотских процедур. Понимание нашей судьбы, политики, милосердия и чистоты во Христе должно определять все наши мысли и действия внутри и вне церкви.
Часть III. План Проповеди
Чтобы прослушать аудиоверсию этих проповедей на английском языке, нажмите на следующие ссылки: Link 1 - Jn. 20:1-2; Link 2 - Jn. 20:3-10; Link 3 - Jn. 20:11-18
Название: Я только что видел Иисуса
Тема: шок и реальность воскресения
I Пустая гробница превращает наблюдателей в верующих (1-10)
1. Пустая гробница превращает наблюдателей в последователей (1-2)
а) На кресте некоторые были наблюдателями (Лк. 23: 55-56).
б) у пустой гробницы некоторые были последователями (1-2)
2. Пустая гробница превращает последователей в верующих (3-10)
а) Некоторых пустая гробница оставляет их по-прежнему скептиками (6-7)
б) Других пустая гробница вдохновляет верить (5, 8-9)
II Воскресший Христос превращает жалость в радость (11-18)
1. Незнание о воскресении порождает печаль (11-13)
а) Появляется печаль, несмотря на доказательства (11)
б) Появляется печаль, несмотря на свидетельство (12-13)
2. Знание о воскресении приносит радость (14-18)
а) Это приносит радость через признание Его (14-16)
б) Это приносит радость через послушание Ему (17-18)
| 1
1 Other articles in this series on 1 Corinthians can be read in previous editions of this journal as follows: Summer 2016, Fall 2016, Winter 2017, Spring 2017, Summer 2017, Fall 2017, Winter 2018, Spring 2018, Summer 2018.
Related Topics: Pastors